Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a vorbit în cadrul unui interviu Focus Press despre proiectele recepționate recent. Acestea sunt finalizate și reprezintă două obiective foarte importante pentru comunitate: reabilitarea și extinderea Școlii Generale Nr. 1 și construirea unui centru medical de zi în cartierul Via.
Proiectul „Reabilitare și extindere Școală Generală nr. 1, corp C1, corp C3, localitatea Poarta Albă, comuna Poarta Albă, județul Constanța“ a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL II. Valoarea finală a contractului de lucrări este de 5.856.098,30 lei, cu TVA inclus
Administrația locală a înţeles cât de necesare sunt investiţiile în educaţie și a transformat Şcoala Generală nr. 1 într-o unitate de învăţământ nouă şi modernă, la standarde europene, unde cadrele didactice îşi vor putea desfăşura activitatea astfel încât elevii să beneficieze de un învăţământ de calitate.
„Am efectuat recepția la două obiective: Școala Generală Nr. 1, Corp C1, unde din toamna acestui an noua școală va fi funcțională. Este o unitate de învățământ nouă, modernă, cu sală de sport, șase săli de clasă, grupuri sanitare, vestiare pentru sala de sport. Este un corp reabilitat și cu o extindere, deci sunt două corpuri unite, unul vechi și reabilitat în totalitate și unul construit nou, unde avem și o sală de sport la demisol, care va deservi întreaga școală. În curte se află și școala veche, așa cum îi spunem noi, și aceasta fiind reabilitată în anul 2015“, a declarat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.
L.M.



























