Afaceristul Marius Stamate continuă investițiile imobiliare în Constanța. Recent, acesta a depus la Agenția pentru Protecția Mediului din Constanța un memoriu de prezentare ce are ca obiectiv „Desființare imobil C1 și construire două imobile P+2-4E locuințe colective, cu spațiu comercial la parter”, amplasat pe Strada Baba Novac nr. 106A, Lot1 + Strada Vâscului nr. 8, Lot 1 și Lot 2.
Pe amplasament există o construcție, anexă parter, cu o suprafață de 32,88 mp. Se propune demolarea acesteia şi construirea a două blocuri cu regim de înălțime P+4E, cu spații commerciale la parter. Imobilul C1 va avea, la parter, zece locuri de parcare şi apartamente la nivelurile I-IV. Imobilul C2 va avea apartamente dispuse pe toate nivelele. Pe amplasament vor mai fi amenajate circulaţii auto, pietonale şi parcaje la sol. În primul bloc de lângă sediul Marco Chim, vizavi de locuinţele pentru tineri de pe Baba Novac, vor fi 36 de apartamente, iar în cel de-al doilea, 45.
Pe amplasamentul studiat vor fi amenajaţi 626,90 mp (adica 32,10%) de spații verzi, astfel: la sol – spații verzi amenajate tip gradină gazon și plante, și pe terasă se va planta gazon peisager.
Investiția de desființare a construcției se ridică la aproximativ 362.000 de lei, respectiv 100 euro/mp, iar perioada de implementare este de 24 de luni.
Precizăm că Marius Stamate mai construiește o vilă turistică, cu șase etaje, în stațiunea Mamaia. După mai multe demersuri făcute și documente înaintate către instituțiile abilitate, Primăria Municipiului Constanța i-a eliberat, în luna august a.c., autorizația de construire pentru realizarea obiectivului de investiții. Totodată, acesta dorește să construiască un imobil cu trei etaje pe strada Arhiepiscopiei din Constanța.
De asemenea, Marius Stamate deține și firma Marco Chim SRL, acolo unde este unic asociat și administrator. Pentru anul 2022, aceasta a raportat o cifră de afaceri de 21.828.803 lei, profit net de 7.035.834 de lei, datorii de 6.335.596 de lei și 26 de angajați.
Societatea Marco Chim SRL a obținut, în luna iunie a.c., după lungi încercări, certificat de urbanism pentru o investiție ce ar urma să se concretizeze în Satul de Vacanță. Stamate vrea să transforme Casa Sibiu în restaurant cu parcare la demisol.
Mihaela GIUGLEA




























