Un exemplu de „Așa NU“ vine de undeva din sudul județului Constanța, unde o femeie s-a ales cu dosar penal și chiar a fost condamnată după ce a aplicat o corecție unei fete, după ce aceasta l-a împins pe nepotul ei. Între copii nu a fost o agresiune prea „serioasă“, totul fiind în joacă, însă femeii, care urmărea întreaga scenă de la fereastră, i s-a părut grav, motiv pentru care a decis să iasă și să facă dreptate.
Cazuri de copii agresați de părinții altor colegi sau prieteni au mai fost la Constanța, ne referim aici inclusiv la cel din 2018, când trei femei au agresat un elev de 13 ani, pe coridorul Şcolii nr. 28 „Dan Barbilian“ din Constanţa.
Și de această dată vorbim de o „corecție“ aplicată de o femeie, dar unui copil mult mai mic. Pentru asta, mama copilului agresat de această femeie s-a adresat polițiștilor, care au întocmit forme premergătoare începerii urmăririi penale față de aceasta, care a fost, ulterior, trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe.
În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că, în data de 6.07.2021, polițiștii Postului Albeşti au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că, în urmă cu două zile, Nicoleta S. a agresat-o pe fiica sa, o fetiță care se afla la joacă împreună cu alţi copii. Reclamanta, mama fetei agresate, a prezentat și un certificat medico-legal, prin care se atesta că persoana vătămată prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire şi zgâriere de corp dur, leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Astfel, mama copilei a depus plângere penală împotriva agresoarei, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit faptul că, în timp ce fetița se juca împreună cu alți copii, la un moment dat, în timpul jocului, unul dintre minori a fost trântit la sol de către aceasta. Deşi minorul s-a ridicat fără să acuze dureri sau să solicite ajutor, mătuşa acestuia, inculpata Nicoleta S., a observat cele întâmplate în timp ce se uita pe geam şi, apreciind că fata a acţionat cu intenţie, a apostrofat-o pentru gestul făcut şi i-a aplicat mai multe palme peste faţă, înainte ca ea să ajungă la locuinţa mamei sale. În urma loviturilor primite, minora a suferit leziuni traumatice care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Audiată în calitate de suspectă şi, apoi, de inculpată, Nicoleta S. a recunoscut fapta şi a declarat că, anterior, fetița i-ar fi agresat și pe copiii ei, aceste aspecte fiind aduse la cunostinţă mamei acesteia, dar care i-a spus că nu are ce face, întrucât sunt copii.
Mai mult, fiica sa i-ar fi spus că fetița respectivă îi adresează cuvinte şi expresii jignitoare şi, pe fondul stării de nervozitate, i-a aplicat acesteia două palme peste faţă, deşi iniţial a venit cu intenţia de a o certa.
Trimisă în judecată și condamnată
Așa cum arătam mai sus, Nicoleta S. a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, iar mama fetei care a fost agresată de aceasta i-a cerut și suma de 1.000 de euro cu titlu de daune, însă, ulterior, a renunțat la aceste pretenții civile.
Femeia și-a recunoscut fapta și a colaborat cu autoritățile judiciare, motiv pentru care instanța de fond, Judecătoria Mangalia, i-a aplicat o pedeapsă ca atare, respectiv o amendă penală de 1.500 de lei, corespunzătoare unui număr de 150 de zile-amendă şi unei valori de 10 lei/zi-amendă. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Daniel ALBU




























