Cei doi indivizi din Ion Corvin, bărbat și femeie, care și-au pus în aplicare fanteziile sexuale cu fiica de numai 13 ani a femeii, au primit condamnări pe măsură, însă tot ei sunt nemulțumiți de pedepsele primite, pe care le consideră exagerate. Din această cauză, au atacat sentința Tribunalului cu apel, în speranța că la instanța superioară vor scăpa mai ușor.
Victor Mișcă, de 45 de ani, împreună cu Larisa Floareș, presupusa sa amantă, de 30 de ani, sunt acuzați de comiterea unora dintre cele mai oribile infracțiuni: viol, incest, rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală, iar lista poate continua. Victima este chiar fiica minoră a Larisei Flaoreș, iar calvarul ei începuse cu mult înaintea împlinirii vârstei de 13 ani, potrivit anchetatorilor. Doar că nimeni nu știa sau bănuia prin ce trece copila.
După arestarea celor doi, în primăvara acestui an, procurorii au strâns probe cu privire la aceste practici și i-au trimis în judecată prin rechizitoriu, în luna iulie.
După parcurgerea cercetării judecătorești, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe bărbatul violator, Victor Mișcă, la o pedeapsă constând în 12 ani de detenție, plus alte pedepse accesorii și daune, iar în cazul femeii, mama copilei violate, pedeapsa este și mai aspră, mai ales că totul s-a întâmplat cu acordul și, mai ales, cu participarea ei. Larisa Floareș a fost condamnată la 13 ani și 6 luni de detenție.
Numai că, așa cum arătam mai sus, probabil celor doi li s-au părut prea grele pedepsele și au declarat apel împotriva sentinței Tribunalului. Acesta a fost înregistrat pe 29 noiembrie, iar termenul fixat pentru judecare este 23 ianuarie 2025.
Chinurile la care era supusă copila: era violată chiar de propria mamă
Anchetatorii au stabilit că, în primăvara acestui an, Victor Mișcă, care este căsătorit și are un fiu adult, și-a adus amanta acasă, pe Larisa Floareș, dar și pe fiica minoră a acesteia, iar împreună au supus-o, de mai multe ori, la abuzuri sexuale normale, orale și anale, toate acestea în timp ce familia bărbatului se afla în casă.
Mai mult decât atât, individul a filmat scenele cu telefonul mobil, imaginile ajungând, în cele din urmă, la anchetatori.
Odată ce oamenii legii au intrat pe fir, cei doi au fost arestați în aprilie, iar în urma cercetărilor, aceștia au aflat că tot calvarul copilei se întinde pe mai mulți ani, începând din 2020, timp în care mama ei a supus-o la numeroase perversiuni sexuale.
Aceasta este acuzată de săvârșirea infracțiunii de viol, iar o parte din actele sexuale ar fi fost efectuate împreună cu Victor Mișcă.
În urma arestării celor doi, polițiștii au ridicat din locuința bărbatului mai multe mijloace de probă, precum telefoane mobile și un laptop, iar în urma perchezițiilor informatice, în telefon au fost găsite filmări și fotografii din timpul actelor sexuale cu minora abuzată de cei doi, asta deși, inițial, individul nu a vrut să recunoască nimic.
Acum rămâne de văzut dacă instanța superioară va menține aceleași pedepse, după judecare.
Daniel ALBU


























