În comuna Corbu din județul Constanța se observă o creștere a investițiilor imobiliare, în special în ceea ce privește dezvoltarea de noi cartiere. Aceasta poate fi o consecință a cererii tot mai mari de locuințe, datorită apropierii de litoralul Mării Negre, dar și a infrastructurii care se îmbunătățește în zonă. Investițiile imobiliare aduc atât oportunități economice, cât și provocări legate de dezvoltarea sustenabilă și protecția mediului.
Un investitor cunoscut în zonă, datorită proiectelor imobiliare, a depus la instituția abilitată de mediu documentația necesară pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal în vederea introducerii în intravilan a unor parcele, pentru un ansamblu rezidențial. Totodată, a solicitat acordul de mediu în acest sens, pe care l-a și obținut. Din documentațiile depuse la instituția de mediu este vorba despre Laurențiu Cristian Pîrlea.
Astfel, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a decis acceptarea raportului de mediu și emiterea avizului de mediu pentru „Întocmire PUZ – introducere în intravilan și parcelare teren pentru ansamblu rezidențial (locuire și dotări aferente)“, amplasat însatul Corbu, în extravilan, pe parcela A289/65. Instituția abilitată de mediu susține că Planul Urbanistic Zonal, prin reglementările introduse, va conduce către un impact minim asupra factorilor de mediu din zona studiată.
Demersuri din anul 2016 pentru introducerea unor parcele în intravilan
În anul 2016, investitorul a mai inițiat un Plan Urbanistic Zonal care viza introducerea în intravilan și parcelarea unui teren, în vederea construirii unui ansamblu rezidențial în comuna Corbu. Documentul a fost dezbătut de Agenția pentru Protecția Mediului 2022 și viza parcela A575/5, LOT 2+3, de 20.000 mp în total. Iar avizul de mediu necesar a fost eliberat.
În octombrie 2020, Consiliul Local Corbu aprobase Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism aferent pentru „introducere în intravilan (trup izolat) si parcelare teren – ansamblu rezidențial (locuire și dotări aferente), parcelele A 573/16+A573/17/2+A 573/17/3+A 573/18, A 573/19, sola 112, prin reprezentant Laurențiu Cristian Pîrlea“.
Totodată, în anul 2024, Agenția Pentru Protecția Mediului a aprobat „Plan Urbanistic Zonal – Introducere în intravilan și parcelare teren pentru ansamblu rezidențial (locuire și dotări aferente)“, amplasat pe parcela A610/23 din Corbu.
Prin documentația de urbanism propusă se prevede introducerea terenului în intravilan și parcelarea lui în 25 de loturi, cu suprafața de circa 500 mp, pe care se vor realiza locuințe individuale permanente și / sau sezoniere, adică pensiuni turistice cu regim de înălțime P+1E sau P+2E, și dotări aferente zonei de locuit. Accesul la aceste loturi se va face din DE 288 și DE 290. Numărul maxim de rezidenți ai acestui ansamblu se estimează a fi de circa 305 persoane.
Spațiile verzi vor fi în suprafață de 3.806 mp, constând în gazon și flori, arbori, arbuști, precum și o grădină de legume – plante aromatice și pomi fructiferi. Totodată, terasele imobilelor vor fi amenajate și ele cu spațiu verde.
Loredana MIHAI
Citește si:



























