Comuna Corbu reprezintă o zonă extrem de atractivă pentru investitorii imobiliari, în special datorită așezării sale aproape de mare. Tot mai mulți oameni de afaceri aleg zona turistică pentru a-și dezvolta proiecte imobiliare, având în vedere că, în trecut, plaja de aici era cunoscută drept una sălbatică, o oază de liniște.
De câțiva ani, tot mai multe proiecte imobiliare demarează la Corbu, mai ales pentru edificarea de construcții cu caracter turistic, foarte mulți turiști fiind interesați să își petreacă vacanțele la mare, dar într-o zonă mai puțin aglomerată. Bineînțeles, sunt și persoane care doresc să își achiziționeze o locuință în localitate, ceea ce îi îndemnă pe oamenii de afaceri să construiască și case unifamiliale.
Un cunoscut investitor vrea să mai adauge în portofoliul său imobiliar un nou proiect în comuna Corbu. Este vorba despre Laurențiu Cristian Pîrlea, care a mai obținut un acord de mediu, la începutul lunii aprilie a.c., în vederea introducerii în intravilan a mai multor parcele, pentru construirea unui ansamblu rezidențial. Pentru a continua proiectele aici, a mai depus un document pentru același tip de demers, pentru altă parcelă de teren.
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a decis că proiectul „Introducere în intravilan și parcelare teren pentru ansamblu rezidențial (locuire si dotări aferente)“, propus a fi amplasat în actualul extravilan al comunei Corbu, parcela A561/93, lot 1+lot 2, necesită evaluare de mediu, urmând a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
Suprafața studiată prin Planul Urbanistic Zonal include terenuri de 20.000 mp în total (parcelele A561/93 lot 1 și A561/93 lot 2) și zona imediat limitrofă acestora (circa 68.000 mp). Prevederile acestei documentații vor fi reluate și cuprinse în Planul Urbanistic General al localității.
Terenul urmează a fi introdus în intravilan pentru realizarea unui ansamblu rezidențial/ dotări – servicii conexe /parcelare pentru locuințe individuale – dotări conexe – locuințe permanente și de vacanță, cazare turistică, alimentație publică, agrement și dotări conexe (spații comerciale, servicii – cabinete medicale, notariale etc. creșă – grădiniță etc.).
Terenul va fi parcelat în 24 de loturi. Beneficiarul apreciază că populația zonei va fi de maximum 300 de locuitori.
Conform Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 152/ 22.05.2013, o suprafață de 5mp/locuitor va fi amenajată cu spații verzi și plantate, spații de joacă și de odihnă, rezultând un spațiu necesar de 1.500 mp.
Demersuri din anul 2016 pentru introducerea altor parcele în intravilan
În anul 2016, investitorul a mai inițiat un Plan Urbanistic Zonal care viza introducerea în intravilan și parcelarea unui teren, în vederea construirii unui ansamblu rezidențial în comuna Corbu. Documentul a fost analizat de Agenția pentru Protecția Mediului, vizând parcela A575/5, LOT 2+3, de 20.000 mp în total. Iar avizul de mediu necesar a fost eliberat.
În octombrie 2020, Consiliul Local Corbu aprobase Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism aferent pentru „introducere în intravilan (trup izolat) și parcelare teren – ansamblu rezidențial (locuire și dotări aferente), parcelele A 573/16+A573/17/2+A 573/17/3+A 573/18, A 573/19, sola 112, prin reprezentant Laurențiu Cristian Pîrlea“.
Totodată, în anul 2024, Agenția pentru Protecția Mediului a aprobat „Plan Urbanistic Zonal – Introducere în intravilan și parcelare teren pentru ansamblu rezidențial (locuire și dotări aferente)“, amplasat pe parcela A610/23 din Corbu.
Prin documentația de urbanism propusă se prevedea introducerea terenului în intravilan și parcelarea lui în 25 de loturi, cu suprafața de circa 500 mp, pe care se vor realiza locuințe individuale permanente și/sau sezoniere, adică pensiuni turistice cu regim de înălțime P+1E sau P+2E, și dotări aferente zonei de locuit. Accesul la aceste loturi se va face din DE 288 și DE 290. Numărul maxim de rezidenți ai acestui ansamblu se estimează a fi de circa 305 persoane.
Spațiile verzi vor fi în suprafață de 3.806 mp, constând în gazon și flori, arbori, arbuști, precum și o grădină de legume – plante aromatice și pomi fructiferi. Totodată, terasele imobilelor vor fi amenajate și ele cu spațiu verde.
Loredana MIHAI
Citește și:




























