Rezultatul alegerilor din primul tur al prezidențialelor este un subiect fierbinte, care se lasă cu demisii sau solicitări în acest sens la nivelul PSD, respectiv PNL. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat deja că își depune mandatul și se așteaptă reacții/ analize și din tabăra PNL.
La Constanța, momentan este tăcere de mormânt din partea conducerii PSD. În schimb, membri de partid dați deoparte la un moment dat au prins grai, iar același lucru se întâmplă și în cazul PNL. Cu o mențiune: liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a transmis un mesaj post-alegeri, prin intermediul… Facebook! Salutăm, cu această ocazie, disponibilitatea președintelui Organizației Municipale a PNL Constanța, primarul Vergil Chițac, de a comenta scorul din alegeri, opțiunea românilor, cât și declarațiile critice la adresa sa, venite din partea fostului lider de la municipiu, Septimiu Bourceanu.
La fel, și președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, care a avut în sarcină campania PNL din ultima lună de dinainte de alegeri, a răspuns întrebărilor Focus Press, amintind cu această ocazie cât de diferit stau lucrurile acum în comparație cu alegerile locale. La alegerile locale, Florin Mitroi a câștigat fără probleme, pentru că oamenii au votat omul despre care știau că a avut realizări la nivelul comunei Valu lui Traian, în ultimii 20 de ani. Au votat omul și au considerat că dacă la Valu lui Traian s-a putut, se poate și la nivel de județ – este explicația reamintită și de Florin Mitroi. Legat de rezultatul de acum, Mitroi a declarat: “A fost dorința poporului român și eu respect votul cetățenilor. Sunt reprezentant al Consiliului Județean, unde am câștigat funcția, la alegeri, detașat, pentru că oamenii s-au uitat la realizările mele, la cine sunt eu – asta e dovada vie a omului Mitroi și, bineînțeles, a echipei care îi este alături. Votul de la prezidențiale îl interpretez ca pe un vot anti-partide”.
“Acum, consider că nu trebuie să avem reacții la cald, să aruncăm cu noroi în lideri. Și eu sunt președinte al organizației PNL Valu lui Traian și am avut un scor foarte prost la aceste alegeri. Și nu se poate spune că nu sunt un om popular, care a muncit pentru localitatea Valu lui Traian ca pentru el acasă, o localitate care are cele mai multe fonduri și, la fel, nu se poate spune că nu am fost permanent printre oameni. După acest rezultat, cred că fiecare partid va gândi o strategie, va face o analiză, să vedem de unde atâta frustrare, de unde atâta răutate, dacă reacțiile oamenilor sunt argumentate (…)”, a spus Florin Mitroi.
Ce ar fi de făcut? O posibilă variantă pentru PNL ar fi, potrivit lui Mitroi: “Să ne retragem de la guvernare, să lăsăm să guverneze cei care au câștigat, să facă guvern. E o variantă”. Însă, până la o decizie, e nevoie de o analiză și de calm: “Rugămintea mea: îi îndemn pe toți colegii mei la calm, nu s-a terminat viața, fiecare primar e președinte de organizație în comuna pe care o reprezintă, de exemplu, deci ce ar trebui să facă? Trebuie să ne dăm demisia, să plecăm acasă? Poate trebuia mai multă comunicare cu oamenii… e de analizat”, a completat Florin Mitroi.
Alexandra CUCU
Citește și:



























