Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova informează faptul că proiectul „Construire Centru Multifuncțional cu Dotări Sportive și Culturale pentru Copii” a fost aprobat pentru finanțare.
Este un nou proiect, prin care va fi dezvoltat un centru cu spații moderne pentru activități sportive, culturale și educative, dedicate în special copiilor și adolescenților.
Noul centru va fi construit în zona terenului de mini-fotbal, o zonă pe care administrația locală intenționează să o transforme într-un spațiu modern de recreere, deschis tinerilor, copiilor și tuturor cetățenilor care sunt interesați de astfel de activități.
Proiectul este depus în parteneriat cu Asociația Hârșova 3D , în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
„Mulțumesc tuturor celor care au muncit la pregătirea documentației și celor care investesc, alături de noi, în viitorul copiilor din Hârșova. Cârcotași cu mâinile în sân, pricepuți la toate, sunt destui. Din fericire, oamenii de bine, care pun umărul și apreciază, sunt mult mai mulți”, transmite primarul Viorel Ionescu.
L.M.




























