Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod roşu de căldură persistentă, valabilă duminică şi luni, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, precum şi mai multe alerte Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, ce vizează, treptat, trei sferturi din ţară.
Un cod portocaliu de caniculă va fi valabil în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 10:0) în Banat, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei continentale. Valul de căldură se va extinde şi se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce va caracteriza o noapte tropicală.
Totodată, de duminică dimineaţa până luni, la ora 10:00, un Cod galben de vreme caldă va viza zone din Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei şi nordul Dobrogei continentale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime în general între 18 şi 20 de grade.
Meteorologii precizează că luni, 7 iulie, valul de căldură se va menţine în cea mai mare parte a ţării, iar în sud va continua să se intensifice.
M.G.



























