Construcția unui Spital Regional în județul Constanța rămâne una dintre cele mai vechi și îndepărtate promisiuni ale administrației locale, județene, a parlamentarilor, cu rădăcini care coboară până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cei care au ocupat, de-a lungul timpului, funcții-cheie în administrația județeană și-au arătat intențiile, uneori doar verbal, alteori printr-o birocrație bifată pe hârtie.
Schițe de proiect, amplasamente, terenuri virane pregătite să susțină o asemenea construcție au fost, de multe ori, împachetate frumos în spațiul public, mai ales în campanii electorale.
Constanța nu duce lipsă de zone unde ar putea fi realizată o astfel de investiție, care ar însemna o gură de aer pentru un sistem sanitar aglomerat și sufocat. Mai ales că, atunci când este vorba despre investiții imobiliare, se găsesc rapid soluții, chiar și în cazul unor clădiri menite a fi demolate. Dar aceasta este o altă poveste.
Revenind la subiectul construirii unui Spital Regional, în prezent locația este deja stabilită, urmând etapa documentației. Reamintim că actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a vorbit anul trecut despre soluții de finanțare și parteneriate, fiind semnat un protocol între Consiliul Județean Constanța și Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate, în vederea elaborării studiului de fezabilitate și a pregătirii proiectului pentru viitoarea perioadă de finanțare.
Situația actuală seamănă izbitor cu cea a orașului Constanța de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pentru a evidenția acest paralelism, ne oprim asupra contextului cu care se confrunta primarul Mihail Coiciu, problemă moștenită, de altfel, și de la edilii anteriori. Pe atunci, Spitalul Comunal, aceasta fiind denumirea unității sanitare, părea un vis îndepărtat, într-un oraș care nici măcar nu fusese declarat municipiu.
Această comparație în timp și spațiu scoate în evidență necesitatea unor unități spitalicești încăpătoare, capabile să deservească locuitorii orașului și ai județului. La sfârșitul secolului al XIX-lea, spitalele funcționau în casele funcționarilor sau ale medicilor, fiind însă mult prea sufocate de pacienți. Populația era în creștere, iar nevoia unei unități sanitare dedicate devenea tot mai evidentă în comunitate.
În lucrarea „Constanța, Memoriile orașului”, semnată de profesorii Aurelia și Ștefan Lăpușan, este consemnat faptul că un anume Ali Cadâr, venit din Crimeea, a găzduit în locuința sa primul spital comunal al urbei. În anul 1879, acesta se adresează primarului Mihail Coiciu, al cărui ajutor îl oferise timp de mai mulți ani, solicitând ca locuința sa să nu mai fie folosită drept unitate sanitară, invocând distrugerile materiale produse.
„Dacă până astăzi am tăcut este că am avut în vedere că era aglomerată armata rusă și nu erau case pentru asemenea și nu am cerut și nici nu cer chirie de respectul armatei române pentru care am făcut această cedare, dar acum cred că este timp de ajuns de la sosirea armatei române și totodată rog a dispune reparația, fiind distruse ușile, ferestrele și parte din grădină” – sursa: Arhivele Statului Constanța.
După un an, niciun proiect concret nu fusese realizat, iar soluția edilului Mihail Coiciu a fost închirierea casei cu două etaje a lui Ali Cadâr, situată pe strada Mircea cel Mare (actuala Mircea cel Bătrân), pentru a servi în continuare drept spital comunal.
Împrumut pentru construirea Spitalului Comunal
Promisiuni pe hârtie și nimic concret, o situație care nu era deloc străină nici pe atunci. Doi ani mai târziu, primăria efectuează un împrumut în valoare de 50.000 de lei de la Casa de Depuneri și Consemnațiuni, pe o perioadă de 15 ani, destinat construirii unității sanitare absolut necesare urbei. În martie 1888, Primăria închiriază casele lui Atanasie Manoilide, situate tot pe strada Mircea cel Mare, la numărul 88, pentru funcționarea spitalului comunal. Imobilul cuprindea o casă cu două etaje și curtea cu dependințele aferente.
Tatăl scriitorului Ion Marin Sadoveanu, medicul aproape de cetățeni
Deși în Constanța s-au perindat mai mulți medici, cetățenii se simțeau în mod deosebit apropiați de dr. N. Marinescu-Sadoveanu. În anul 1896, mai mulți locuitori ai urbei s-au prezentat la primărie cu o petiție pentru numirea acestuia ca medic al comunei, invocând dedicarea și profesionalismul său.
O nouă încercare a primarului Mihail Coiciu
În cel de-al treilea mandat, Mihail Coiciu reușește să semneze contractul cu antreprenorul Ștefan Pisculici pentru construirea spitalului comunal:
„Dl. Ștefan Pisculici se obligă a clădi un local de spital după planul, devizul, caietul de sarcini, măsurătoarea și condițiile generale pentru lucrări publice aprobate de Consiliul Tehnic Superior. Termen de execuție: un an. Prețul estimat – 90.800 lei.”
Contractul este semnat la data de 15 iulie 1892 – sursa: Arhivele Statului Constanța
Rată ridicată a mortalității, condiții sanitare precare
Preocupat de starea de sănătate a locuitorilor orașului, medicul urbei, dr. Pellisier, înaintează în februarie 1893 un raport Serviciului Sanitar de pe lângă Ministerul de Interne. Acesta descrie condițiile precare în care trăiau familiile din cartierul musulman, justificând astfel indicele ridicat de mortalitate.
„Comuna în acest an (1893) și-a pus silința mai mult ca totdeauna zidind un spital, sistem pavilion, care va fi gata în iunie 1893. Actualul spital este foarte vechi și în cele mai rele condițiuni igienice, fiind așezat într-o casă particulară. El se compune din opt camere, din care patru săli de bărbați cu zece paturi și o sală de femei cu cinci paturi, celelalte camere servind drept locuință personalului și cancelariei. Sala de operație lipsește, astfel că suntem obligați a întrebuința cancelaria, după ce s-a dezinfectat pe cât e posibil. Spitalul nu posedă băi. Spitalul posedă un mic arsenal de instrumente chirurgicale, procurate anual potrivit alocației bugetare” – sursa: Arhivele Statului Constanța.
Spitalul mult dorit: construit, apoi demolat?
În anul 1893, primarul Mihail Coiciu anunța finalizarea spitalului mult așteptat. Amplasamentul unității sanitare, notează Ionescu Dobrogeanu, citat de Aurelia Lăpușan, se afla în spatele Școlii Normale de Băieți, pe strada Carol (actual Bulevard Tomis din centrul orașului).
„A fost dărâmat – de ce s-o fi construit și, mai ales, de ce s-o fi dărâmat? Nu pricep. În 1908 s-a construit cel actual, numit «Dr. Sion», care a costat 140.000 de lei; i s-au adăugat, în timp, pavilioane și noi instalații” – se arată în documente ale vremii.
Din documentele de arhivă reiese că, în anii ’30, în Constanța funcționau două spitale de stat: „Prof. Dr. Sion” (actualul Spital Municipal – Spitalul Vechi) și Spitalul Militar. Istoria orașului de la malul mării arată că sistemul sanitar s-a confruntat, indiferent de epocă, cu dificultăți majore în asigurarea unor condiții adecvate pentru îngrijirea pacienților – o realitate care persistă și astăzi.
Loredana MIHAI
Citește și:
