Comisarul-șef Marian Nucu, fostul șef al Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța, s-a pensionat în urmă cu câțiva ani. El a susținut o teză de doctorat în Republica Moldova, în urmă cu 10 ani, dar care nu i-a fost recunoscută în țara noastră. Ulterior, în 2024, acesta a chemat în judecată Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), solicitând anularea unor acte administrative și pentru a obliga Consiliul să-i recunoască titlul de doctor în drept.
Fostul șef al mascaților din IPJ Constanța a obținut acest titlu în urma susținerii unei teze la o universitate din Republica Moldova, în 2016, având o temă în domeniul criminologiei.
Doar că în România nu i-a fost recunoscut acest titlu, motiv pentru care s-a adresat instanței, solicitând anularea deciziei prin care i-a fost refuzată acest titlu, dar a cerut obligarea CNATDCU privind recunoașterea sa în rândul specialiștilor în domeniu cu titlu de doctor.
După ce acțiunea sa din instanță a ajun, la un moment dat, în pronunțare, la Curtea de Apel, instanța a repus cauza pe rol în luna mai a anului trecut, după care a rămas iar în pronunțare.
Soluția a venit joi, 8 ianuarie, când instanța de fond s-a pronunțat în defavoarea reclamantului:
”Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Admite excepţia tardivităţii cererii de anulare a adresei nr. 80749/A.N./07.04.2017 şi de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei la emiterea ordinului de recunoaştere a titlului de doctor. Respinge, ca tardive, solicitarea de anulare a adresei nr. 80749/A.N./07.04.2017 şi cererea de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei la emiterea ordinului de recunoaştere a titlului de doctor. Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adreselor nr. 76801/17.04.2018, nr. 15937/04.06.2018 şi 505491/10.10.2022 şi respinge, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantul de anulare a acestora. Respinge, ca rămasă fără obiect, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 08.01.2026”, potrivit hotărârii instanței.
Așa cum se poate observa, Marian Nucu are posibilitatea să declare recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Constanța.
D.A.




























