Mai mulți constănțeni se plâng de faptul că trecerile de pietoni din zona Eden ar fi devenit un real pericol deoarece autovehiculele circulă cu viteză. Astfel, au formulat și o petiție online, prin care cer montarea unor limitatoare de viteză. Polițiștii au explicat situația.
”Este vorba de trecerile de pietoni de la Eden, de lângă sensul giratoriu, sensul de mers spre fostul Cora, cât și sensul de mers spre City Mall! Am depus o sesizare la Primărie! Sunt foarte multe cazuri de neacordare a priorității. Deși s-au făcut acele scuaruri care oferă o siguranță în plus pietonilor și un timp suplimentar șoferilor de a trece de zona trecerilor fără a se mai crea cozi, se forțează continuu! Nu contează că e copil, adult, vârstnic! Cred că măsura ar trebui implementată în tot orașul! Și asa e bombardat de gropi, ce mai contează niște limitatoare, măcar astea protejează sau chiar salvează niște vieți! După iarna asta, orașul arată ca după război, nu că ar fi fost o mare diferență înainte, dar acum chiar e de speriat!”, a spus, pentru Focus Press, un constănțean.
Oamenii legii constănțeni au precizat, pentru Focus Press, că se efectuează evaluări periodic, din oficiu, cu ocazia avizării proiectelor de sistematizare.
”Permanent, din oficiu (cu ocazia avizării proiectelor de sistematizare) sau la sesizările participanților la trafic, am evaluat și crescut gradul de siguranță rutieră al trecerilor pentru pietoni. Montarea limitatoarelor fizice de viteză prezintă și dezavantaje raportat la fluența traficului auto și trebuie evaluat punctual instalarea și posibilitatea altor mijloace suplimentare de siguranță, nu un întreg bulevard”, au precizat oamenii legii constănțeni.
Petiția online
În schimb, cei care au inițiat petiția prin care se semnalează pericolul din trafic, indică următoarele – text integral:
”Subsemnații, locuitori ai orașului Constanța, din cartierul Inel 1, zona Eden, și participanți la traficul din zonă, prin prezenta vă solicităm respectuos analizarea și implementarea de urgență a unor măsuri de siguranță rutieră pe strada Soveja în zona trecerilor de pietoni!
Motivele care stau la baza acestei solicitări sunt următoarele:
Viteza excesivă: Mulți conducători auto nu respectă limita de viteză legală, transformând această zonă într-una cu risc ridicat de accidente.
Siguranța pietonilor: Trecerile de pietoni sunt intens folosite de către copii, elevi, vârstnici, iar lipsa unor elemente fizice de reducere a vitezei le pune zilnic viața în pericol
Prin urmare, solicităm:
Montarea de limitatoare de viteză din cauciuc sau asfalt (bumpere) înainte de trecerile de pietoni, pentru a forța încetinirea autovehiculelor S
Suntem convinși că siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate pentru administrația locală și sperăm într-o soluționare rapidă a acestei probleme înainte de a înregistra evenimente rutiere grave”, se arată în petiția online.
Video:
Liliana BELCIUG




























