Lucrările de modernizare de la capătul de linie Cireșica din Constanța continuă în ritm susținut, inclusiv în weekend. Echipele din teren intervin pentru reabilitarea stațiilor și amenajarea zonei, în cadrul contractului aflat în desfășurare.
Primăria Municipiului Constanța a atribuit, pe 1 septembrie 2025, contractul pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizare rețea de transport public prin construire/modificare/reabilitare stații de transport în comun la capete de linii“. În valoare de 3,37 milioane de lei, acesta a fost atribuit firmei PAG Building Expert SRL.
Ștațiile prezentau un aspect inestetic și nu reușeau să își îndeplinească într-un mod adecvat rolul de spaţiu public capabil să ofere cetăţenilor o ambianţă de calitate și nu corespundeau cerinţelor de trafic rutier actual. Spaţiul acoperit pentru călătorii care așteaptă mijloacele de transport în comun era insuficient, cererea fiind mult mai mare, mai ales pe timpul verii.
Capăt de linie Cireșica: Pe amplasamentul menționat, beneficiarul propune construirea unei stații de transport în comun ce va adăposti funcțiuni mixte, cu suprafața totală de 124,46 mp, din care: parter – 67,18 mp și spațiu acoperit pentru călători – 57,28 mp, organizat funcțional astfel: parter – zonă de așteptare, hol, spațiu tehnic, spațiu pentru vânzare bilete, grupuri sanitare, spațiu comercial, cameră șoferi, dispecerat.
În cadrul contractului mai sunt reabilitate și stațiile din zona Pescărie și Poarta 1.
M.G.






























