Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani, cercetați pentru comiterea faptelor.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, au fost identificați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani, care la data de 21 iunie a.c., ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor – înțepător un bărbat, de 49 de ani, fapt care ar fi creat o stare de temere și indignare persoanelor aflate în proximitate.
Conform prevederilor legale, persoanei vătămate i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
La aceeași dată, în urma administrării probatoriului în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 22 iunie, aceștia urmează a fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.
Potrivit unor informații neoficiale, doi dintre agresori ar fi rude, având numele de familie ”Nicolae”, iar cel de-al treilea se numește Iusein Emrah.
D.A.



























