Primăria municipiului Constanța a eliberat, în cursul zilei de joi, 22 septembrie a.c., autorizație de construire pentru amplasarea panoului temporar în vederea asigurării vizibilității proiectului de creare a unui spital modular pentru consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19 și organizare de șantier. Actul este valabil doi ani.
Totodată, de anul trecut și până acum administrația locală a emis cel de-al treilea certificat de urbanism pentru crearea spitalului modular, prin amplasarea unor containere în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Municipalitatea spune că până la sfârșitul acestui an acest proiect se va materializa.
Săptămâna trecută municipalitatea a lansat o licitația publică privind atribuirea unui contract de prestări servicii pentru „Proiectare (PT+DTAC+DDE), execuție lucrări, furnizare aparatură medicală și dotări pentru Creare spital modular pentru consolidarea capacitații medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19”. Valoarea estimată fără TVA este de 41.443.791,02 de lei, adică 8.450.580,47 euro.
Obiectul proiectului îl constituie construirea unui corp de clădire temporar, din elemente prefabricate (containere cu structură metalică prevăzute cu canale de drenare și pereți de închidere de tip panouri sandwich), cu funcțiunea de spital modular pentru pacienții COVID-19 administrat de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, conform cerințelor din caietul de sarcini nr. 161184/02.08.2022. Realizarea acestui obiectiv vizează crearea unui sistem eficient și complex de servicii medicale și conexe, care să răspundă nevoilor pacienților unității medicale într-o unitate medicală performantă.
Unitatea medicală modulară va fi amplasată în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, pe Bulevardul Ferdinand numărul 100, în spatele unității sanitare, în locul unde au fost tăiați mai mulți copaci. Inițial, pe acel teren Primăria Constanța anunțase că dorește să construiască Spitalul Municipal Policlinic, însă municipalitatea s-a răzgândit și îl va construi pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Loredana MIHAI
Citește și:



























