Vorbeam zilele astea cu mămici revoltate că nu au „prins“ loc pentru copii la școala din cartier, că sunt familii din alte localități, care își fac vize de flotant și le „suflă“ șansele să-și știe odraslele în zona de confort.
Am ascultat opinii pro și contra, am văzut comentarii despre „șanse“ egale pentru toată lumea, am revăzut discuțiile despre părinții care sunt prea protectori, care au devenit comozi, care inundă străzile și blochează benzi de circulație pentru a lăsa copilul fix în fața școlii, la intrare. Și-apoi m-am gândit la cum era „pe vremea mea“. Și a lui fii-miu. Păi, școala generală am făcut-o în cartier, plecam singură de acasă, pleca singur de acasă, mă întorceam singură, cu cheia de gât, se întorcea singur. Aveau părinții mei program de muncă normal, fără scuze că întârzie fiindcă lasă copilul la școală sau ia copilul de la școală. Dar lucrurile s-au schimbat rapid, e o goană nebună și o spaimă continuă pentru siguranța și confortul copilului, iar locurile la școala din cartier devin tot mai puține pentru cei din cartier, de vreme ce apar ba cei cu vize de flotant, ba cei care vânează acea școală bună, școala aia despre care au auzit ei că le garantează intrarea copiilor la liceu.
Uite, poate că ăsta ar fi subiect de analiză pentru cei care pretind că se ocupă de educația/învățământul din România: cum e cu performanța „garantată“ doar de unele școli, unde sunt anumiți învățători/profesori? Ce e greșit, de nu mai reușesc copiii să învețe dacă nu merg la școala X sau Y, ori nu ajung la clasa doamnei/domnului X sau Y? Nu cred că răspunsul este neapărat că restul dascălilor nu sunt buni, dedicați etc. N-or fi buni și dedicați toți, dar mai sunt și alte elemente: bunăoară, câți copii mai reușesc să fie atenți (au calculatoare, au diferite lucruri care le distrag atenția), câți părinți mai stau să ajute copilul la teme, câți mai au timp/disponibilitate? Și-atunci, nu ar fi nevoie de un plan, de o regândire a tot ceea ce înseamnă școala? Dacă nu ne preocupă asta și gândim „care poate să țină pasul, vrea să învețe, bine, care nu… nu“, ne vom trezi în scurt timp cu o nație de semi-analfabeți. Și aceștia vor fi cei care ne vor asigura… continuitatea, pensia, habar nu am ce vă vine acum în minte.
Problema e complexă, așadar, și nu putem „decreta“: „mămicile exagerează“ sau „ăia care fac naveta, să rămână la ei acasă, la școlile lor, din localitățile lor“ ori… „copiii nu mai învață, profesorii nu mai au chef“… Toate aceste comentarii pot fi chestiuni reale, care perturbă sistemul de educație, dar pe lângă necesitatea adaptării, regândirii sistemului, mai adaug un „păcat“ al vremurilor noastre: politizarea. Uite… numirile pe criterii politice la nivelul Inspectoratelor Școlare nu sunt întotdeauna de bun augur. Asta pentru că, apoi, intervine tendința de a favoriza, la o școală sau alta, pe „pila“ politică a lui X sau Y. Și cred că ați sesizat destule cazuri, care nu fac bine nici colectivelor de dascăli, iar apoi, nici elevilor, pentru că tensiunile celor mari se răsfrâng asupra celor mici.
Așadar, ce e în neregulă cu sistemul de învățământ din România zilelor noastre? Ce e în neregulă cu noi, cu politicienii, unde sunt oamenii ăia deștepți, erudiții care ar putea gândi cum să corectăm, cum să schimbăm ce e de schimbat, până nu va fi prea târziu? Sau, dacă nu, să ne limităm la a ne plânge, la fiecare început de an școlar, că e aglomerat pe străzi, că au ieșit mămicile-kamikaze în trafic, că s-a intrat pe pile în anumite școli, că elevii nu mai învață, că profesorii nu-s buni etc.etc.
Alexandra CUCU
Totul.De la programa care e luata copypaste de pe net si tradusa cu translate si pana la ”drepturile” omului(copilului) nu si OBLIGATIILE bipedului.