• Ai un pont?
  • Redactie
  • Agentie publicitate
  • Editia print
  • Login
FocusPress
No Result
View All Result
EDITIA PRINT
21 °c
Constanta
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
FocusPress
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
No Result
View All Result
FocusPress
No Result
View All Result
Home Actualitate

DOCUMENT. Diagnosticată greșit cu cancer mamar și cu sânul extirpat, o constănțeancă s-a judecat 13 ani cu statul, după ce s-a constatat că totul a fost o greșeală

11 decembrie, 2023
in Actualitate
0
Imagine cu rol ilustrativ

Imagine cu rol ilustrativ

45
AFISARI
Share on FacebookShare on TwitterShare pe WhatsApp

O constănțeancă a reușit să învingă, rând pe rând, mai multe obstacole ce i-au stat în cale, după ce a fost victima malpraxisului. Ea s-a luptat cu sistemul bolnăvicios din țara noastră și a ajuns până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), care i-a dat dreptate pentru că, în primă fază, justiția de la noi mai mult i-a stat în cale decât să îi facă dreptate. Acum a ajuns în faza în care tot justiția trebuie să-i returneze, în mod compensatoriu, tot ce nu a putut face pentru ea prima dată.

Maria Tușă, o femeie din Lazu, a fost victima unei erori medicale, în anul 2008, la Constanța. Ea a fost diagnosticată în mod greșit cu cancer la sân, acesta fiindu-i extirpat. Se întâmpla în ianuarie 2008, când femeia a fost consultată de medicul Dana Iuliana Pleș, medic oncolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Constanța, în privința unui nodul pe care îl simțea la nivelul sânului stâng.

Din dosar reiese ca medicul Pleș a efectuat un examen clinic şi a solicitat efectuarea unei mamografii şi a unei puncții, pentru un examen citologic. Pe baza rezultatelor acestui examen, oncologul a stabilit un diagnostic de neoplasm mamar. Pacienta a urmat o cură de chimioterapie, care a condus la dispariția nodulului. În continuare, oncologul a sfătuit-o să accepte și intervenția chirurgicală pentru extirparea sânului stâng.

Trei luni mai târziu, un medic chirurg a efectuat operația într-un spital privat. Din dosar reiese că probele de țesut au fost prelevate în timpul operației, dar nu a fost efectuat niciun examen al acestora.

În 2010, reclamanta a fost consultată de un medic endocrinolog care, după examinarea documentelor medicale, şi-a exprimat îndoieli cu privire la diagnosticul de cancer. Ulterior, s-a stabilit, prin examene medicale suplimentare efectuate asupra țesuturilor prelevate în timpul intervenției chirurgicale, că reclamanta suferise de o boală benignă, mastopatie fibrochistică, nu de cancer. Mai exact, a fost mutilată degeaba, pentru că nu a avut niciun cancer.

Considerând că a fost victima unui malpraxis, reclamanta a recurs la toate procedurile. Astfel, a depus o plângere penală pentru vătămare corporală, împotriva celor doi medici implicați. A intentat, de asemenea, acțiuni pentru stabilirea existenței unei situații de malpraxis. De asemenea, a fost deschisă o procedură disciplinară.

În ceea ce îl priveşte pe medicul Dana Iuliana Pleș, s-a reținut că acesta şi-a îndeplinit îndatoririle profesionale în mod superficial şi că e vorba de o abatere medicală în conduita sa, însă răspunderea penală era prescrisă. În ceea ce îl priveşte pe medicul chirurg care a operat-o, din anchetă a reieșit că acesta doar a pus în aplicare ceea ce a decis medicul specialist (oncologul Dana Iuliana Pleș), iar cauza a fost clasată în cazul său.

Comisia pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța a decis, în cazul Danei Iuliana Pleș, că a fost clar un caz de malpraxis.

Justiția a ținut cu pacienta doar până la recurs

Și uite așa s-a ajuns în instanță. Redăm în continuare modul în care a decurs acest proces.

Pe rolul Judecătoriei Constanța a fost înregistrat, în data de 19.11.2010, Dosarul civil nr. 42647/212/2010, având ca obiect „contestație împotriva Deciziei de malpraxis nr. 15615/03.11.2010, pronunțată de Comisia de Malpraxis din cadrul DSP Constanța“.

Opt ani mai târziu, Judecătoria Constanța a dispus: „Respingerea contestației ca nefondată“.

Sentința a fost atacată cu apel de către medicul Dana Iuliana Pleș, care s-a judecat, după strămutare, la Tribunalul Brașov care, la rândul său, a dispus, în 2019: „Respingerea apelului ca nefondat“.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta Dana Iuliana Pleș, la Curtea de apel Brașov. Completul de judecată a admis recursul, răsturnând în tot hotărârile anterioare și, pe fond, a dispus „Admiterea recursului și a contestației împotriva deciziei de malpraxis“.

De această dată, hotărârea a fost definitivă, iar medicul Dana Iuliana Pleș a scăpat, pentru moment, de acuzațiile aduse.

Victorie la CEDO

Între timp, Maria Tușă, victima malpraxisului, rămasă mutilată, cu un singur sân, s-a adresat și CEDO, care a răspuns afirmativ plângerii acesteia, printr-o hotărâre rămasă definitivă anul acesta, în 2023, și publicată în Monitorul Oficial.

Curtea a stabilit, printre altele, că: „reclamanta a suferit o ablație de sân stâng, ca urmare a unui diagnostic de cancer care s-a dovedit, ulterior, eronat. Cererea privește eficacitatea anchetei capetelor de cerere pe care reclamanta le-a formulat referitor la diagnosticul greşit pus de medicul oncolog şi neverificarea de către chirurg a acestui diagnostic, înaintea intervenției chirurgicale (…) Mecanism juridic lent şi greoi, care nu a permis clarificarea circumstanțelor factuale, ceea ce a dus la intervenirea prescripției în procedura penală împotriva oncologului și la încetarea procedurii disciplinare în cazul chirurgului decedat. Procedură în răspundere civilă delictuală, singura teoretic capabilă să ofere despăgubiri, încă pendinte la peste nouă ani de la sesizarea instanțelor și la paisprezece ani de la presupusele fapte (…)

Hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb, în conformitate cu art. 44 2 din Convenție aplicabilă la data plății:

– 7.500 EUR (şapte mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;  

– 2.200 EUR (două mii două sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată pentru acest cuantum de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată

b) ca, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii, facilități de împrumut marginal practicate de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale“.

Din nou în instanță

După victoria împotriva Statului Român, la CEDO, cazul a ajuns, din nou, în instanță, la Judecătoria Constanța, în luna septembrie a acestui an, într-o cauză civilă în care s-a cerut revizuirea hotărârii Curții de Apel Brașov  din 2020 (care a admis recursul medicului acuzat de malpraxis), respectiv respingerea recursului ca nefondat.

Ultimul termen de judecată a avut loc în luna noiembrie a.c., când judecătorii au rămas în pronunțare asupra cererii de revizuire. Instanța s-a pronunțat definitiv și irevocabil în data de 5 decembrie a.c., în favoarea femeii care s-a luptat, în tot acest timp, pentru a i se face dreptate.

„Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa – Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, împotriva Deciziei civile nr. 318/R/10.08.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. 42647/212/2010, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă PLEŞ DANA IULIANA împotriva Deciziei Civile nr. 1957/Ap/18.12.2019, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia I Civilă, în dosarul nr. 42647/212/2010, pe care o menţine. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.12.2023.“

Astfel, după 13 ani de la deschiderea acțiunilor în instanță, respectiv 15 ani de când a fost diagnosticată greșit și mutilată pe viață, Maria Tușă și-a câștigat dreptatea, însă nimeni nu îi poate reda ceea ce i-a fost luat cu bisturiul.

Daniel ALBU

Monitorul-Oficial-P1-nr.-0732-CEDO
Tags: AgigeaBrasovcancercancer la sanCEDOConstantadaunedsp constantafocuspressLazumalpraxisnoduloncologieoperatieprejudiciisanispitalul judeteanstiri
ShareTweetSend
Previous Post

CJC continuă procedurile pentru reabilitarea clădirii Clinicii Dermatovenerologie

Next Post

Locuri de parcare și spații verzi pe Bulevardul Lăpușneanu, pe un teren care ar urma să fie expropriat

Alte Stiri

Actualitate

Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan RĂMÂN în AREST! Vezi minuta

29 mai, 2026
330
Actualitate

FOTO/VIDEO. Situație COMICO-TRAGICĂ în Băneasa. Peste 100 de OI au fost lăsate în fața PRIMĂRIEI: au mâncat și acum dorm!

29 mai, 2026
1.6k
Actualitate

VIDEO. Președintele Nicușor Dan: ,,Consulul rus de la Constanța a fost declarat persona non grata. Consulatul se va închide”

29 mai, 2026
341
Foto cu rol ilustrativ, sursa: HotNews
Actualitate

Polițist de la SECȚIA 4, REȚINUT pentru AGRESIUNE SEXUALĂ asupra unui minor!

29 mai, 2026
842
sursa foto: Mediafax.ro
Actualitate

GALERIE FOTO. Cum arată apartamentul din Galați peste care s-a prăbușit drona rusească

29 mai, 2026
220
Actualitate

Ele sunt judecătoarele de la Curtea Supremă care vor decide libertatea procurorilor Niță și Ștefan

29 mai, 2026
487
foto: Digi24.ro
Actualitate

ROMÂNIA, ÎN ALERTĂ DUPĂ CE O DRONĂ RUSEASCĂ A LOVIT UN BLOC DIN GALAȚI: Nicușor Dan a convocat CSAT. Ce spune NATO

29 mai, 2026
100
foto: booking.com
Economie

Familia Dușu a încheiat, după 6 ani, modernizarea Hotelului Millenium: investiție de 10 milioane de euro

29 mai, 2026
312
Video

VIDEO. EXPLOZIE și INCENDIU la un bloc din Galați, după prăbușirea unei DRONE!

29 mai, 2026
580
Next Post

Locuri de parcare și spații verzi pe Bulevardul Lăpușneanu, pe un teren care ar urma să fie expropriat

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FocusPress

FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.

Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro

Datele tale personale rămân confidenţiale!

Focus pe Categorii

  • Actualitate
  • Administratie
  • Alegeri
  • Anunturi
  • Cluburi
  • Cultura
  • Economie
  • Editorial
  • Educatie
  • Externe
  • Imobiliare Auto
  • Interviuri
  • Interviuri
  • Justitie
  • Media
  • Monden
  • Politica
  • Politica Interna
  • Restaurante
  • Sanatate
  • Showbizz
  • Societate
  • Sport
  • Turism
  • Ultima Ora
  • Uncategorized
  • Video

Ştiri Recente

Florin Goidea

Florin Goidea rămâne director general la ACN

29 mai, 2026
sursa foto: Facebook/ INIZIO

PETRECEREA INIZIO NU mai are loc pe strada Decebal!

29 mai, 2026
  • Ai un pont?
  • Redactie
  • Editia print
  • FocusAds
  • Agentie publicitate

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
FocusPress.ro
No Result
View All Result
  • Home
  • Ultima Ora
  • Politica
  • Actualitate
  • Externe
  • Societate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunturi
  • Editia print

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim serviciile noastre. Prin navigarea pe acest site, acceptati modul in care noi si partenerii nostri utilizam cookie-urile. Detalii aici.