Ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila, va veni săptămâna viitoare la Constanța pentru a decide soarta Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Dr. Corina Mitroi Maxim face lobby pentru redeschiderea unității sanitare, singurul medic care are curajul de a spune lucrurilor pe nume.
Iată postarea medicului:
„Azi: 6018 cazuri noi!
E adevarat că Omicronul deși mai contagios, nu e la fel de agresiv și mai e adevărat că în acest val pandemic, nu vor conta atât de mult, ca în valul trecut, cifrele în ceea ce priveste îmbolnavirile ci mai degrabă numarul de spitalizări!
Da…corect…dar într-o țară cu populație îmbătrânită, bolnavă, vulnerabilă, care trăiește într-o sărăcie lucie și care continuă să aibă încredere în vraci, pentru că nu i se prea oferă alternativă, într-o țară ca a noastră, cu un sistem medical oricum precar și greu încercat, numarul de bolnavi cu forme importante de boală va fi unul semnificativ! Din nou…
Și revin la ce mă doare….că nu cred că am abordat suficient acest subiect: SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE CONSTANȚA!
Care a administrat, după știința mea, pentru prima dată în țara asta, blocantul de IL 6, Tocilizumab în COVID! Cu rezultate salvatoare de vieți! Știați asta?
Dacă nu știați, vă zic eu deși ar trebui să o zică managementul spitalului, care ar trebui să facă lobby de dimineața și până seara, pentru deschiderea acestei instituții!!
Și nu numai pentru angajați (cei mai mulți fiind încă detașați și plătiți corespunzător, poate de aceea nici nu-i auzim să strige după deschiderea spitalului), ci pentru constănțenii plătitori de taxe!
Știați că timp de 2 ani, în pandemie, noi am consultat pacienții în curte, în containerele existente și in ambulanțe? Nu s-a intrat în spital….camera de gardă era în containerele din curte…ca să respectăm circuitele epidemiologice! Și procedurile impuse de DSP!
Și bine am făcut! Și am făcut-o…fără să ne plângem! Pentru că asta ne e meseria!
Și pe 40 grd C, vara, în combinezoane !
Mi-aduc aminte că i s-a făcut milă unui pacient de mine și m-a rugat să iau o pauză și să beau apă, înainte de a-l consulta! Și da, noi dezbrăcam bolnavii și puneam și stetoscopul, chiar daca recomandarile ghidurilor in covid, la începuturi, erau să nu o facem…
Infecționiștii și-au făcut treaba și în ploaie…și în vânt! Și nu e poezie…e realitatea! Și ne dorim doar ca locul nostru de muncă să redevină funcțional!
De ce acum, nu e posibilă deschiderea măcar a containerelor și a laboratorului care se află într-o zonă a spitalului care NU a fost afectată absolut deloc de incendiul FĂRĂ EXPLOZIE?!
DE CE???
De ce, după mai bine de 3 luni de la incendiu, nu se pot deschide, măcar containerele existente si laboratorul, pt evaluarea in ambulator a persoanelor COVID??
O să repet la nesfârșit!!
Până când constănțenii vor înțelege…că acest spital e al lor…
Nu e al Primăriei, nu e al DSPului, nu e al Ministerului! Este al nostru!! Înțelegeți?
Că de-aia plătim taxe! Să tragem o fugă până la Mangalia la evaluare??? În timp ce scriam această postare, am aflat că un al treilea Centru de Evaluare se va înființa și la Militar. Acesta e un lucru pozitiv, întrucât acolo sunt detașați colegi infecționiști.
Dar tot voi relua întrebarea…de ce nu și în curtea de la Infecțioase??!
În Spitalul de Infecțioase Cța, mulți constănțeni și-au salvat rudele sau pe ei înșiși iar când și-au pierdut pe cei dragi, au avut parte de empatia noastră!
Le-am fost alături, de multe ori am plâns alături de ei și am suferit împreună când se pierdea o luptă!
Am primit mesaje în care eram întrebată cu ce pot ajuta ei, constănțenii…Cu presiune pe autorități, aș zice!
Să ia cineva inițiativa, unul din bolnavii noștri…oricine…să dea drumul la o petiție pentru accelerarea lucrărilor în clădirea principală a SCBI, pentru amplasarea cât mai rapidă a Modularului și pentru AVIZAREA de către DSP a unui Centru de Evaluare Covid în curtea spitalului, acolo unde deja funcționeaza centrul de vaccinare!
Și unde condițiile impuse de lege, norme, proceduri pot fi respectate!
Avem nevoie doar de un pic de voință! În Constanța Altfel….și nu, nu fac politică! Decât politica bunului simț, domnule Vergil Chițac, domnule Ionut Rusu, doamna Adriana Campeanu, doamna Cristina Schipor!”.
Într-o altă postare pe rețeaua de socializare Facebook, dr. Mitroi Maxim mai susține că:
„Doamnă Manager Interimar, Doamnelor și Domnilor din CA, îmi pare rău că trebuie să adresez aceste întrebări în spațiul public dar nu mi-ați mai dat ocazia să o fac nici în spital și nici pe grupul de comunicare de pe wattsapp unde ați restricționat dreptul angajaților la dialog!
Mie nu-mi place monologul, de aceea vă întreb:- Oare expertiza nu e deja finalizată?! Și nu cumva reiese că structura de rezistență nu ar fi afectată?!-Și dacă expertiza tehnică e încă în derulare, DUPĂ 3 luni, atunci de ce s-au anticipat concluziile? -Și nu cumva experții lucrează probono? Cumva, nefiind motivați, lucrează oarecum…fără celeritate? Și chiar și așa, dvs ca manager, nu le-ați dat un termen de execuție??! Când erau asistenți medicali voluntari în spital, ei erau lăsați să vină la muncă, așa când aveau ei chef, sau respectau o fișă a postului?! Așa și cu experții…ar trebui să aibă termene….nu?!-De ce s-a indus în mentalul colectiv că structura de rezistență a clădirii e afectată încât aripa de deasupra Terapiei Intensive (acolo unde a fost doar flacără, fără explozie, anihilată imediat de către pompieri) nu mai poate fi dată în uz prea curând?! E vreun interes imobiliar în zonă?-Întreb doar!-Și nu cumva ați înaintat DSP-ului, imediat după incendiu, o hârtie în care practic ați solicitat ca spitalul care doar a fost AFUMAT să fie închis?! Pentru câteva saloane de Terapie care ar fi putut fi doar sigilate??!
-Cine ce „jocuri” face? Cum puteți folosi, în calitate de manager interimar al celei mai importante unități spitalicești de profil din Dobrogea, un astfel de jargon? Ca și cum, sunteți la mâna experților, a soartei, a divinității….ca și cum nu aveți puterea de a schimba ceva…-Managerii urmăresc un obiectiv și da, decid, respectând regulile dar nu regulile dictează singure, deciziile! Atunci de ce mai stați în această poziție?! Dacă de fapt, experții conduc….de ce mai avem nevoie de Comitet Director, de CA?Cred că, prin intermediari, v-am transmis că trebuia să facem totul! Inclusiv să nu ne fie plătite sporurile de detașare și acei bani să fi fost folosiți în binele spitalului! Nu cred că dacă ați fi coborât printre noi, angajații și am fi discutat, noi nu am fi acceptat?! Pentru locul nostru de muncă!Oricum s-a creat discriminare între angajați, care prestează aceeasi muncă și unii, fiind detașați prin ordin DSU (legea 136) primesc sporul de detașare iar alții care sunt detașați prin Codul Muncii, nu primesc acest spor! Mai bine nu-l primea nimeni..mai bine plăteați experții! Și nu, nu vă urmăresc postul!
Nu mi-am dorit și nici nu îmi doresc funcția de manager dar cine își asumă acest post, trebuie să lupte până în pânzele albe, pentru interesul nostru, al tuturor! -Cine va răspunde pentru că nu s-a luat atitudine, pentru că nu s-a întreprins totul pentru ca spitalul să fie redeschis mai repede?! Incendiul nu i-a omorât doar pe amărâții aceia din STI…Oare câți oameni au mai avut de suferit, prin faptul că spitalul e închis?! Lipsa acțiunii în favoarea comunității nu este cumva complicitate la jocuri?! Experții, arhitecții și proiectanții sunt executanți! Ei nu pot fi răspunzători!Nu ne putem ascunde nici după normative, nici după alte instituții, în condițiile în care riscăm să facem o medicină a dezastrului!Ceea ce știu, însă, e că singurele „jocuri” care se fac sunt făcute cu prețul vieții constănțenilor care nu vor mai avea loc în spitale! Din nou! Vai de noi…„
A. V.
Citește și:
Mulțumiți s au ne mulțumiți asta este Constanta asa au votat oameni.Pacat erau acolo îngrijiri si alti pacienți non covid.Toata lumea pupa rect de PNL in Cta va așteptați la ceva bun de la slugi!.