Inspectoratul Școlar Județean Constanța va organiza, în ultima săptămână de școală a fiecărei luni, simulări județene ale examenelor naționale pentru elevii din clasele a VIII-a și, respectiv a XII-a – a XIII-a. Prima simulare de acest fel se va desfășura în perioada 26-27 ianuarie 2022, pentru EN și, respectiv, 26-28 ianuarie 2022, pentru BAC.
„Pentru următoarele luni, vor fi comunicate datele cu cel puțin o săptămână înainte. Simulările se vor desfășura până în luna mai, exceptând luna în care vor fi organizate simulări naționale. Fiecare unitate de învățământ va putea opta, în funcție de contextul pandemic, de resursele avute la dispoziție, de solicitările venite din partea părinților și a elevilor etc, să participe la aceste simulări județene, lista cu unitățile de învățământ în care au fost susținute urmând a fi făcută publică în fiecare lună„, anunță ISJ.
Subiectele vor fi elaborate în cadrul grupurilor de lucru realizate la nivelul inspectoratului școlar, asigurându-se astfel o abordare unitară, concordanța cu programa școlară și cu stadiul parcurgerii materiei. Vor fi extrase din mai multe variante propuse, astfel încât rezultatele obținute de elevi să reflecte obiectiv nivelul cunoștințelor acestora. Ulterior, vor fi publicate pe site-ul IȘJ.
Rezultatele simulărilor județene vor fi analizate de către IȘJ Constanța, care va elabora un raport care să ofere posibilitatea unei „fotografii” a momentului pregătirii pentru examenele naționale, raport care va sta la baza unui plan de acțiune, în vederea remedierii deficiențelor constatate.
Elevii se vor obișnui, astfel, cu atmosfera de examen și se vor familiariza cu cerințele specifice subiectelor. Părinții vor putea urmări facil evoluția progresului realizat în pregătirea examenelor. Avantajele fiecărei unități de învățământ implicate constau, în mod esențial, în posibilitatea de a regla rapid planul de pregătire deja întocmit la nivelul fiecărei discipline de examen și de a-i oferi fiecărui elev educație centrată pe nevoile și pe aspirațiile sale.
„Obiectivul acestor simulări județene este creșterea gradului de promovabilitate la nivelul județului Constanța. Elevilor, părinților și profesorilor li se oferă, astfel, un sprijin real pentru pregătirea examenelor, atât de importante în această etapă a parcursului educațional. Ne propunem ca, prin această inițiativă, învățământul constănțean să devină din ce în ce mai performant”, susțin reprezentanții ISJ.
A. V.




























Birocratii din educatie nu stiu ce sa mai inventeze de zeci de ani pentru a isi justifica rolul si lefurile.
Daca analizati numarul acestor inspectori si al functionarilor din minsiter, veti constata o crestere substantiala (cel putin o dublare) comparativ cu stituatia de acum 20 de ani.
La fel numarul de hartii inutile.
Apropo de decizia ISJ Constanta. Poate o simulare isi are rolul sau, dar orice abuz dauneaza. A studiat cineva daca dupa introducerea acestor simularii a crescut substantial rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat? Ma indoiesc. Din presa, am observat ca rata e mai mica. Nu simularea rezolva problemele. Dar probabil pentru niste autoritati care doar simuleaza ca sunt interesate ed adevaratele probleme ale cetatinlor, Simularea este cheia.
Apoi, cand se organizeaza aceste simulari? In timpul programului sau dupa program ? Oricum se vor organiza, exista o problema de moralitate si legalitate.
Profesorii angrenati in aceste activitati vor presta, fara sa fie platiti, o munca in plus, comparativ cu ceilati colegi, dar si cu obligatiile lor. Sa-mi spuna mie cei din inspectorat si minsiter cum este normata munca celor de la catedra (apropo de nr de ore de predare si restul pana la 40 ore / saptamana), atfel incat cei de la disciplinele unde sunt corectate lucrari scrise si, iata, si lucrari de la diverse simulari, olimpiade etc sa presteze acelasi volum de munca cu cei care predau discipline unde nu se corecteaza teze si altele.
Din cate stiu eu (sunt din afara sistemului), la examene se considera ca iti trebuie 10-15 min pentrua corecta o lucrare. Astfel, un profesor ce corecteaza doar tezele a cca 200 de elevi (exista si mai multe ) ar insemna ca lucreaza in plus fata de cei care nu corecteaza aproximativ 1000 minute ( am pus un minim de 5 minute pentru teza), adica aproape 17 ore in plus . Si acum , ISJ vrea sa-i puna si mai mult la munca.
In plus, elevii de la celelalte clase, altele decat cele terminale, ce vor face? Profesorii ce au ore cu ei, nu pot sa-si desfasoare orele , fiind angrenati in simulari. La fiecare sala trebuie doi supraveghetori. Apoi corectori etc. Concluzia, in loc de o saptamana de scoala pierduta in fiecare semestru pentru elevii claselor neterminale, va fi acum un in fiecare luna. Trebui puse la socoteala si hartia (suntem ecologisti, dar consumam inutil tot mai multa hartie), toner si multe alte consumabile.
Ca parinte de elev ce nu este in clasa terminala, consider ca o astfel de decizie îi lezeaza, prin perturbarea programului normal ( in fiecare luna pentru cateva zile), copilului meu dreptul la educatie. Si asta intr-un an in care , datorita pandemiei si deciziilor aiuritoare a celor responsabili din minister, acest drept a fost deja afectat.