Munca de acasă s-a mai practicat în România, este adevărat, nu foarte des înainte de pandemie. Și telemunca s-a mai practicat, începând din 2018, anul când a fost reglementată această formă. Însă puțini sunt cei care știu că cele două noțiuni nu sunt sinonime și există unele difențe între ele. Acestea vin cu o serie de drepturi și obligații, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați.
Avocatul Cătălin Niță din Baroul București, specializat pe Dreptul Muncii, ne răspunde la unele întrebări pe această temă.
Reporter: Toată lumea a auzit, în ultimul an, despre TELEMUNCĂ și despre MUNCA DE ACASĂ, însă puțini știu că este o oarecar diferență între cele două noțiuni. Explicați-ne despre ce este vorba în ambele cazuri.
Av. Cătălin Niță: În primul rând, telemunca este o instituție de reglementare a modalității de prestare a muncii nou apărută. Ea a fost reglementată în România abia în anul 2018 prin Legea 81. Munca la domiciliu, în schimb, este reglementată prin Codul Muncii prin art. 108 – 110 și se aplică de la data la care Codul Muncii a intrat în vigoare prin Legea 53/2003. Ca să discutăm despre o diferență între telemuncă și munca la domiciliu, trebuie să plecăm de la cadrul legal de reglementare a acestora. Practic, munca la domiciliu, în esență, situația în care salariatul prestează aceleași activități de la domiciliul său, ca și cele pe care le prestează la locul de muncă organizat de angajator. Exact aceleași activități pe care angajatul le prestează la birou, la locul de muncă organizat de angajator, aceleași activități trebuie să le presteze de acasă. Telemunca, în schimb, înseamnă acea situație în care, indiferent de ceea ce face angajatul în locul de muncă organizat de angajator, în cazul telemuncii prestează activitate folosind exclusiv tehnologia informației și comunicațiilor electronice, cel puțin o zi pe lună.
Reporter: Ne puteți da un exemplu în acest sens?
Av. Cătălin Niță: Avem salariați care lucrează la birou, utilizând computerul, internetul și telefonul. Toată lumea trimite mailuri, editează documente și comunică. Angajatul, practic, prestează munca la sediul angajatorului, folosind aceste echipamente. Dacă această activitate este prestată fix în aceleași condiții, utilizând aceleași echipamente, de acasă, nu suntem pe tărâmul telemuncii, ci pe cel al muncii la domiciliu. Dacă un contabil, de exemplu, care lucrează de la birou, editează documente de natură fiscală etc, și le operează prin intermediul unui calculator, iar de acasă face același lucru, în mod evident vorbim despre muncă la domiciliu. Ca să fie telemuncă se poate, însă singura chestiune care face diferența în acest caz, al unui contabil, este că, în regim de telemuncă, acel contabil poate presta de oriunde, nu numai de la el de acasă sau de la birou, poate presta chiar și de pe plajă din Caraibe, în măsura în care, pentru realizarea obiectului de activitate al raportului său juridic de muncă, folosește un laptop conectat la internet și un telefon, artunci el este pe regimul de muncă al telemuncii, cu precizarea că, și în cazul muncii la domiciliu, și în cazul telemuncii, angajatorul trebuie să reglementeze cu salariatul și modalitatea de prestare a acestei activități.
Reporter: Poate fi sancționat un salariat care refuză să adopte vruna dintre celedouă forme de muncă?
Av. Cătălin Niță: Atât munca la domiciliu, cât și telemunca, fiind, practic, niște variațiuni ale modalității de prestare a muncii, aceste două instituții sunt susținute de existența acordului dintre cele două părți ale raportului juridic de muncă. Cu alte cuvinte, un angajator nu poate niciodată să impună în mod unilateral nici telemunca, nici munca la domiciliu. Există și o excepție: în situația în care în România a fost instituită starea de urgență, în care, prin decretul de instituire a stării de urgență s-a prevăzut în mod expres derogatoriu de la prevederile din Codul Muncii prin care munca la domiciliu poate fi reglementată unilateral prin decizie emisă de angajator. Dar a fost doar o excepție într-o situație de excepție. Regula este: telemunca sau munca la domicili – numai cu acordul părților.
Reporter: Dacă un angajat care lucrează de acasă sau un telesalariat pățește un accident în timpul lucrului, mai este considerat accident de muncă?
Av. Cătălin Niță: Desigur. Accidentele care s-au produs chiar și în situația în care un salariat suferă un accident de muncă lucrând la domiciliul său sau în regim de telemuncă, pot fi consdiderate accidente de muncă, în măsura în care se dovedește că acel accident s-a produs strict în legătură cu procesul de muncă. Dacă, de exemplu, salariatul care lucrează în sufragerie, merge în timpul programului de lucru la bucătărie pentru a-și face o cafea și se opărește, nu mai vorbim despre un accident de muncă. Ambele părți, atât angajatorul, cât și angajatul, au obligații privind respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă, în limitele pe care angajatorul le-a identificat și le-a și prelucrat.
Restul întrebărilor și răspunsurilor le puteți urmări în materialul video alăturat.
