Preșcolarii din Constanța revin, luni, la grădiniță pe scenariul hibrid. Ce se întâmplă dacă un copil face FEBRĂ în timpul activităților?

0
319
sursa foto: monitorulcj.ro

Grădinițele își redeschid porțile pentru preșcolari, începând cu 14 septembrie, pe scenariul hibrid. Adică două săptămâni la grădiniță, două acasă. Micuții vor fi nevoiți să se adapteze noilor norme în baza cărora Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au decis revenirea în colectivitate. În lunile în care au fost suspendate cursurile, sistemul de învățământ românesc a trebuit să se adapteze noilor provocări generate de pandemia de COVID-19. Din cauza noului coronavirus, unitățile de învățământ nu vor funcționa ca și în anii trecuți. Ținând cont de situația actuală, nu se va desfășura festivitatea de deschidere a noului an școlar. Preșcolarii nu vor purta măști de protecție în timpul activităților, iar părinții nu au acces în grădinițe. Cea mai mare problemă invocată de directorii unităților de învățământ preșcolar din județul Constanța este personalul nedidactic insuficient, respectiv îngrijitoarele.

Monica Anisie, ministrul Educației a anunţat joi, 10 septembrie a.c., după o şedinţă la minister la care a participat şi vicepremierul Raluca Turcan, că de luni elevii din 7.116 şcoli merg la cursuri, în alte 2.711 va fi aplicat scenariul hibrid, iar copiii din 101 şcoli vor învăţa online, precizând că încă sunt aşteptate date din unele judeţe. În contextul pandemiei, unitățile de învățământ preșcolar de stat din Constanța au stabilit modalitățile de începere și desfășurare a activităților. Astfel, în perioada 14 – 25 septembrie vor frecventa grădinița preșcolarii grupelor mari, mijlocii și mici, prima jumătate de preșcolari de la fiecare grupă. În aceeași perioadă, a doua jumătate de preșcolari de la fiecare grupă vor participa la activități de tip on-line. În perioada 28 septembrie – 9 octombrie se va adapta revenirea preșcolarilor la cursuri prin rotație. Astfel, preșcolarii care au participat la activități on-line în primele 2 săptămâni, vor frecventa grădinița, iar cei care au frecventat grădinița în primele două săptămâni, vor participa la activități on-line. Cert este faptul că se va adapta acest scenariu la specificul fiecărei unități de învățământ prin revenirea preșcolarilor la cursuri prin rotație (o jumătate de grupă la două săptămâni).

Părinții sau aparținătorii vor însoți preșcolarii până la ușa grădiniței, păstrând distanța fizică. La intrarea în grădiniță o persoană desemnată va asigura fluidizarea sosirilor și fluxului de persoane în vederea evitării aglomerărilor. Preșcolarii vor fi preluați de către personalul grădiniței. După dezinfecția mâinilor, copiii vor merge în vestiar unde își vor depozita hăinuțele de exterior, însoțiți de un reprezentant al grădiniței.

Este interzis schimbul de obiecte între copii

Copiii nu vor avea voie să vină cu jucării de acasă sau alte obiecte care nu sunt necesare, excepție făcând pijamalele și un rând de haine de schimb pentru situații neprevăzute – maiou, chilot, șosete, pantaloni de interior, tricou, bluză, care vor fi puse într-un săculeț etichetat vizibil. În timpul activităților, locurile din sala de grupă vor fi fixe. După ocuparea acestora, copiii nu vor schimba locurile între ei pe întreaga perioadă a derulării activităților. De asemenea, vor fi limitate deplasările în sala de grupă, jocurile și activitățile se vor desfășura doar la masă. Este interzis schimbul de obiecte între copii. Rechizitele necesare pentru desfășurarea activităților vor fi individualizate în cutii personalizate care pot fi dezinfectate. După utilizarea jucăriilor din grupă, acestea se vor dezinfecta până la utilizarea de către alt copil. Pentru respectarea normelor în vigoare, covoarele și perdelele vor fi eliminate temporar din sală. Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor) la cel puțin 2 metri distanță între ele.

Triajul epidemiologic constă în:

  • Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;
  • În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 minute de repaus;
  • Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii și/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii NU sunt primiți la program.

Triajul se efectuează zilnic de către părinți, acasă, prin măsurarea temperaturii corporale și aprecierea stării de sănătate a copilului, în urma căreia părintele decide prezentarea preșcolarului la grădiniță. Nu se vor prezenta la grădiniță în ziua respectivă copiii cu temperatură mai mare de 37,3 °C și simptomatologie specifică infectării cu noul coronavirus sau alte boli infecto-contagioase. Nici copiii confirmați cu COVID-19, aflați în perioada de izolare la domiciliu sau cei care sunt declarați contacți apropiați cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, aflați în perioada de carantină la domiciliu sau în carantină instituționalizată nu au voie să se prezinte la grădiniță. Triajul zilnic în grădinițe se va efectua conform normelor în vigoare ca și până acum.

Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a inițierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

Părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la absența preșcolarului în următoarele situații:

  • preșcolarul prezintă simptome specifice infectării cu SARS-CoV-2,
  • preșcolarul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2,
  • preșcolarul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină.

La începerea frecventării grădiniței, preșcolarii noi înscriși vor prezenta până marți, 15 septembrie a.c., avizul epidemiologic, fișa cu vaccinuri și adeverința medicală de intrare în colectivitate. Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate și au absentat de la grădiniță se va realiza obligatoriu în baza unei adeverințe medicale în care se va preciza diagnosticul stabilit de către medic. Avizele epidemiologice vor fi necesare, la începutul anului școlar, doar pentru cei aflați la începutul unui ciclu de învățământ, a precizat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Preșcolarii care fac parte dintr-un grup de risc (boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv) se vor prezenta la grădiniță cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților.

Grădinițele, creșele, after-school-urile vor amenaja încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite, va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii și vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant.

În cazul în care preșcolarii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau smptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăți de respirație, diaree, vărsături), vor fi duși într-o încăpere special amenajată pentru izolare și vor fi anunțați imediat părinții.

Izolatorul a fost organizat pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius și/sau altă simptomatologie de boală infecto-contagioasă acută dezvoltată în timpul șederii în unitate și nu va comunica cu restul spațiilor definite; va fi deservit de o persoană adultă numită anume de conducerea grădiniței și instruită pentru supraveghere.

Personalul unității trebuie să poarte mască de protecție pe durata interacțiunilor directe cu cei mici, la distanțe mai mici de un metru și igienizarea regulată a mâinilor este obligatorie.
Conducerea grădiniței se va asigura că există o listă de persoane de rezervă în cazul în care vor fi situații speciale de îmbolnăvire sau suspiciuni de infectare cu noul coronavirus.

Un geam va fi deschis (rabatat) pe tot parcursul zilei, inclusiv la programul de somn

Sălile vor fi aerisite înainte de sosirea copiilor, prin deschiderea ferestrelor timp de cel puțin 30 de minute, dar și ori de câte ori copiii părăsesc sala de grupă. Se va asigura ventilația manuală a sălii de grupă, astfel cel puțin un geam va fi deschis (rabatat) pe tot parcursul zilei, inclusiv la programul de somn. Activitățile și servirea meselor se vor desfășura cu respectarea distanțării între copii și cadre didactice, evitându-se contactul fizic. Periodic, copiii își vor spăla și dezinfecta mâinile. Pentru programul de somn, în vederea asigurării distanțării fizice, este recomandat ca părinții care au posibilitatea să ia copiii acasă după masa de prânz. În cazul în care nu există această posibilitate, distanțarea între copii la somn va fi asigurată conform unei programări de rămânere la somn. Plecare acasă a copiilor se va face în baza unor intervale de timp bine stabilite.

“Misiunea noastră are în centrul atenției copilul şi menținerea unui act educațional de calitate, dar și sigur din punct de vedere al normelor sanitare. În acest sens, avem nevoie de implicarea tuturor factorilor: instituții, părinți şi cadrele didactice. Părinții au un rol important, ei fiind partenerii școlilor în perioada care urmează. Chiar dacă este un an şcolar complicat şi mulți sunt cu inima îndoită, avem nevoie de implicarea părinților. Dascălii au şi ei o misiune foarte importantă, având în responsabilitate copiii, bunul cel mai de preț al fiecărui părinte. Şi știm un lucru, pe care nu îl vom uita nici măcar o secundă: anul acesta nu avem grijă doar de educația copiilor noştri, ci şi de sănătatea lor, mai mult ca niciodată“, susține prefectul Constanței, George Niculescu.

Mulți părinți sunt nemulțumiți de noile decizii și se întreabă “Cine are grijă de copii în cele două săptămâni de stat acasă? Renunțăm la locurile de muncă?”

Structura anului școlar 2020-2021 este următoarea:
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:  Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020.
Vacanța de iarnă: Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020.
Cursuri: Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021.
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021.

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri: Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021.
Vacanţa de primăvară 1: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021.

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie.
  • Cursuri:  Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021.
  • Vacanță de primăvară 2: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021.
  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai.

Cursuri: Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021.
Vacanţa de vară:  Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile. anului şcolar 2021 – 2022.

Alexandra VASILE

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.