Desfacerea unei căsătorii devenită un calvar nu reprezintă, de fiecare dată, o ușurare. Urmările pot fi cel puțin la fel de tensionate sau chiar mai mult decât atât. Sunt situații în care ceea ce a reprezentat căminul conjugal a devenit un măr al discordiei între foștii soți.
O speță de acest fel a fost expusă pe o pagină online dedicată litigiilor, de către o femeie divorțată, dar aflată într-o situație dificilă.
”După divorț a fost deschis proces de partaj, dar înainte de pronunțarea instanței cu privire la împărțirea bunurilor, fostul soț a schimbat yala ușii de la intrare în apartamentul comun și nu îmi permite accesul în casă. Mai grav este că el este plecat cu lunile, fiind navigator. Este normal așa ceva?”, întreabă o femeie pe o pagină dedicată litigiilor.
Întrebarea femeii este una cât de pate de legitimă: „Este normal așa ceva?” – aceasta indică, de fapt, o situație întâlnită în mod frecvent, prin care unul dintre coproprietari încearcă să își aroge drepturi exclusive asupra unui bun care aparține încă ambelor părți, fiind bun comun cumpărat în timpul căsătoriei.
Regimul juridic al bunului comun după divorț- ce spun avocații
Din punct de vedere legal, până la momentul în care instanța de judecată pronunță o hotărâre definitivă de partaj, bunul imobil dobândit în timpul căsătoriei sub regimul comunității legale rămâne în proprietate comună. Chiar dacă legătura matrimonială a fost desfăcută prin divorț, dreptul de proprietate nu se evaporă și nici nu se suspendă.
Răspunsul oferit de specialiștii în drept în cadrul acestei dezbateri este categoric în favoarea restabilirii echilibrului.
”Până la soluționarea procesului de partaj judiciar, persoana în cauză are acces total la bunul comun, în speță apartamentul. Aceasta poate apela la un mecanic care să o ajute să pătrundă în interior. Dacă fostul soț este prezent în locație și nu îi permite accesul, ea poate apela inclusiv la ajutorul polițiștilor”, ne-a declarat Ana Maria Niță, avocat în Baroul Constanța, specialist în Dreptul Civil.
Această interpretare se bazează pe principiul că niciunul dintre coproprietari nu are un drept superior de a stăpâni bunul în detrimentul celuilalt.
În absența unei ordonanțe președințiale care să stabilească o folosință exclusivă în favoarea unuia dintre soți (din motive temeinice, cum ar fi violența domestică sau îngrijirea copiilor), ambii foști parteneri păstrează aceleași prerogative.
Consecințele schimbării unilaterale a încuietorilor
Dincolo de disconfortul evident, schimbarea yalei poate atrage sancțiuni de natură juridică. În cadrul aceleiași consultații, avocatul a punctat mecanismele de apărare pe care victima unei astfel de excluderi le are la îndemână:
”În cauză poate fi invocată tulburarea de posesie, prevăzută de Codul Civil, mai ales dacă există acte doveditoare, precum actul de identitate care să ateste adresa de domiciliu la acea adresă. Dar chiar dacă nu există adresa de domiciliu în actul de identitate, există drept de coproprietate în devălmășie valabil până la pronunțarea unei soluții în procesul de partaj”, ne-a mai declarat avocata Ana Maria Niță.
De precizat că legislația română protejează posesia ca stare de fapt. Chiar dacă termenul „tulburare de posesie” la care face referire avocata Niță face referire la protecția posesiei, în plan penal, fapta de a ocupa un imobil fără drept sau de a împiedica proprietarul să îl folosească poate îmbrăca forme grave.
Totuși, în context civil, dreptul de coproprietate în devălmășie este argumentul în mod expres și presupune ca cei doi soți nu au stabilită o cotă-parte fixă asupra imobilului, ci ambii dețin întregul bun, apartamentul din speța de față, până la lichidarea regimului comunității în instanță, prin partaj.
Protecția domiciliului și intervenția autorităților
Cazul navigatorului din speța de față, la care face referire fosta soție (reclamanta – n.r.) care blochează accesul la locuință în timp ce este plecat în voiaj, este ceea ce specialiștii numesc abuz de drept. Faptul că adresa de domiciliu figurează în actul de identitate al soției reprezintă o dovadă administrativă a faptului că ea depinde de acea locuință, iar împiedicarea accesului la propriile bunuri personale și la spațiul de locuit este o încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanei.
Prin urmare, apelarea la un meseriaș care poate debloca ușa și, eventual, la ajutorul Poliției este considerată justă.
Poliția, deși adesea reticentă în a interveni în „probleme de familie”, are obligația de a asigura ordinea publică și de a constata împiedicarea exercitării unui drept de proprietate.
Altfel spus, orice tentativă de excludere forțată prin schimbarea yalelor nu este doar un gest de ostilitate, ci o acțiune lipsită de temei legal care poate fi sancționată în instanță.
Daniel ALBU
