În data de 1 aprilie 1962, în timp ce se realizau lucrări pentru construirea unui bloc pe terenul vechii gări din Constanța, sub terasamentul căii ferate Cernavodă – Constanța, construită în anii 1857 – 1860, de compania engleză Danube and Black Sea Railway, a fost descoperit un tezaur alcătuit din statui și basoreliefuri de marmură, ce reprezentau divinități adorate în secolele II-III p.Chr., la Tomis.
Cercetarea tezaurului de sculpturi antice
Inițial, a apărut capul unei statui, după care muncitorii au oprit lucrările și au anunțat specialiștii Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța – n.r.). Deși era ziua de 1 aprilie, arheologii muzeului au fost convinși că nu este o glumă și au mers să vadă sculptura antică. Impresionați de ceea ce au văzut, au trasat în jurul statuii o secțiune de 4 x 6 m și, pe măsură ce s-au adâncit, au descoperit și alte sculpturi așezate cu grijă, până la adâncimea de 4 m. Un fragment de zid, datat în secolele V-VI p.Chr., intersecta groapa în care au fost îngropate statuile.
Până la sfârșitul cercetărilor, au fost scoase la suprafață: zece statui, 13 basoreliefuri și un altar. Statuile și basoreliefurile reprezentau următoarele zeități: Fortuna cu Pontos, Șarpele Glykon, Cybela, Bacchus, Mercur, Esculap, Isis, Mithras, Diana, Selene, Hecate, Nemesis, Grațiile, Dioscurii și Cavalerul trac, unele dintre divinități fiind sculptate în mai multe exemplare.
Una dintre cele mai importante statui din acest tezaur, unică în lume ca reprezentare și execuție artistică, este statuia de cult a șarpelui, realizată dintr-un singur bloc de marmură, șarpe sculptat încolăcit pe un postament circular. Monumentul înfățișează un animal fantastic cu: trup de șarpe, urechi și plete de om, ochi de câine, bot de miel și coadă de leu.
Dimensiunile statuii sunt următoarele: înălțimea – 66 cm, diametrul postamentului – 50 cm, iar lungimea șarpelui desfășurat – 476 cm. Capul este susținut de o bară de mici dimensiuni, lucrată în spirală din același bloc de marmură. Corpul șarpelui este acoperit cu solzi, care descresc spre coadă. Statuia a fost realizată în a doua jumătate a secolului al II-lea sau în prima jumătate a secolului al III-lea p.Chr.
Reprezentări ale șarpelui în Antichitate
În Antichitate, șarpele apare reprezentat pe numeroase monumente, împreună cu Apollo, Cybela, Isis, Asklepios, Dionysos, Mithras, Anubis, Osiris și Knoubis, dar și pe monumente funerare. Șarpele era prezent în teologia și mitologia unor secte antice, printre care naasenieni, barbelioți, cainiți, perați și sethieni, precum și în mediile greco-egiptene, în cultul lui Sabazios. Șarpele Knoubis era considerat un vindecător și un ocrotitor de către gnosticii alexandrini. Sincretismul religios a ajuns la apogeu în secolele II-III p.Chr.
O altă presupunere ar fi aceea că șarpele descoperit la Tomis ar putea fi șarpele ofit, ofismul fiind o religie secretă păgână practicată de adoratori ai șarpelui. În unele scrieri antice, această religie secretă a fost confundată cu creștinismul, având în vedere șarpele biblic din primul capitol al Bibliei, Geneza.
După modelul credincioșilor lui Glykon sau ai lui Asklepios, ofiții adorau un șarpe adevărat, pe care îl identificau, uneori, cu înțelepciunea. Ei așezau pâinile pregătite pentru euharistie pe masă, după care era adus șarpele, care se încolăcea peste pâini pentru a le consacra, întrucât el reprezenta încarnarea cuvântului. Ulterior, pâinile erau rupte și împărțite celor care se împărtășeau și fiecare credincios se prosterna în fața șarpelui și îl săruta pe gură după care, la final, se intona un imn de laudă pe care șarpele îl transmitea Creatorului. Ofiții interpretau șarpele ca fiind mediator și mântuitor trimis de Dumnezeu nu pentru a-l înșela pe om să muște din fructul interzis, ci pentru a aduce oamenilor înțelepciunea.
În Biblie, în capitolul Numeri, scrie că „Moise a făcut un șarpe din bronz și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de bronz, trăia“. Evreii au păstrat șarpele de bronz în templu până în secolul al VIII-lea, când a venit pe tron a regele Iezechia. Acesta a tăiat șarpele făcut de Moise, însă credința în șarpele de bronz nu a fost distrusă, ea ajungând și în credința ofiților. De asemenea, identificau acest șarpe cu șarpele transformat din toiagul lui Moise care, în timpul confruntării în fața faraonului, i-a înghițit pe șerpii vrăjitorilor egipteni, după cum aflăm din capitolul Exodul, din Biblie.
O altă interpretare a șarpelui descoperit la Constanța poate fi legată de cultul strămoșilor, Agathodaimon sau Bonus Euentus, șarpele reprezentând spiritul bun al casei. În acest sens, este considerat a fi binefăcător, paznic al locurilor sacre (temple și altare) și al mormintelor, pentru a veghea defuncții.
Cultul șarpelui Glykon
Dar ipoteza identificării sculpturii cu șarpele Glykon este cea mai plauzibilă, ca argumente fiind forma sa hibridă și informațiile lui Lucian din Samosata, prezentate în lucrarea intitulată „Alexandru sau profetul mincinos“, în care autorul descrie cum Alexandru din Abonoteichos, un oraș aflat la vest de Sinope, a impus un cult nou în localitatea sa, cult care s-a răspândit, apoi, în tot Imperiul Roman.
Alexandru avea un șarpe îmblânzit, căruia îi confecționase un cap din pânză, asemănător cu un cap uman, șarpe pe care l-a numit Glykon. Îmbrăcat ca un zeu, Alexandru se întindea pe un pat și, ținând șarpele pe piept, îmbina născocirile cu presupunerile și răspundea și prorocea în numele zeului Glykon. Astfel, exploatând ignoranța oamenilor, a reușit ca, în locul vechiului cult al lui Asklepios, să impună noul cult al lui Glykon. Oracolul instituit de Alexandru, în care Glykon avea rol central, s-a răspândit până la Roma și mulți locuitori ai orașului, de la oameni de rând până la guvernatori și împărați, mergeau să consulte oracolul.
Falsul profet Alexandru a trăit între anii 105 și 171, iar oracolul și cultul lui Glykon au fost instituite, cu aproximație, în anul 145, în vremea împăratului Antoninus Pius și au funcționat în timpul lui Marcus Aurelius și al Severilor, după cum aflăm de pe monedele tomitane. Calitățile șarpelui Glykon erau: bun, dulce și binevoitor.
Ulterior, cultul lui Glykon s-a răspândit în Thracia, Pont, Bithinia, Gallatia, Cilicia, Paphlagonia și Grecia (Athena), și a fost reprezentat în numeroase picturi, icoane, statui și monede. Cultul lui Glykon s-a răspândit și în Dacia, ca dovadă fiind două altare votive descoperite la Apulum. Și, desigur, cultul lui Glykon a ajuns, după cum o demonstrează descoperirea tezaurului de sculpturi, și la Tomis unde, pe lângă tradiționalele culte greco-romane, se practicau și culte orientale.
Iconografia lui Glykon este destul de variată, el fiind înfățișat sub forma unui șarpe având cap uman, în timp ce pe monede apare ca un șarpe cu barbă sau coamă, sub formă de șarpe cu chip uman, și cu plete sau fiind reprezentat cu un cap de leu sau de câine. Trebuie menționat că la Tomis și Callatis au fost descoperite monede, datate în secolele II-III, cu reprezentarea șarpelui-oracol, ceea ce ne demonstrează că se practica acest cult în cetățile de pe litoralul de vest al Pontului Euxin.
Interpretări privind îngroparea tezaurului
Referitor la tezaurul de sculpturi descoperit la Tomis, una dintre interpretări ar fi aceea că sculpturile au fost depuse într-o groapă sacră, argumentele fiind că unele sunt deteriorate, iar pe una dintre sculpturi au fost găsite urme de incendiu. Se presupune că acestea au fost strânse și îngropate după profanarea și deteriorarea lor. Îngroparea celor 24 de elemente de cult ne sugerează că s-a respectat o practică specifică religiei greco-romane.
O altă ipoteză ar fi aceea că îngroparea statuilor a fost determinată de confruntările de natură religioasă dintre creștinism și păgânism, care au început după Edictul de la Milano, din anul 313, act prin care creștinismul devine religie tolerată în Imperiul Roman. Prin urmare, este de presupus faptul că un grup de păgâni a încercat să salveze aceste monumente de cult de furia creștinilor sau a autorităților imperiale.
Concluzii
Statuia șarpelui Glykon, un monument arheologic unic în lume, reprezintă o capodoperă plină de expresivitate și simbolism, realizată cu o măiestrie artistică de excepție. Păstrând vechile tradiții ale artei elene, sculptorul a înscris șarpele în liniile unei scheme geometrice clasice. Este plauzibilă presupunerea că statuia a fost realizată într-un atelier al vechii cetăți Tomis.
Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța este închisă în prezent, ca urmare a demarării proiectului „Reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa“, dar cu siguranță șarpele Glykon va face parte și din noua expoziție a MINAC, ce va fi organizată într-un sediu provizoriu pe durata derulării lucrărilor de reabilitare.
cercet.șt.dr. Sorin Marcel COLESNIUC
