Un accident grav rutier a avut loc marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 12.20, pe DN 38, pe sensul de mers spre localitatea Techirghiol, județul Constanța.
Conform primelor informații, două autoturisme au fost implicate. La fața locului s-au deplasat echipaje de ambulanță SAJ B2, SMURD C dar și polițiștii rutieri care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate modul producerii nefericitului incident.
Din nefericire accidentul s-a soldat cu două victime, încarcerate. Una din victime este decedată, iar cea de a doua persoană este încarcerată, inconstientă.
Oficial de la IPJ Constanța:
Astăzi, în jurul orei 12.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 38.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un tractor agricol care tracta o remorcă tehnologică, condusă de un bărbat, de 66 de ani, și un autoturism, condus de un bărbat, de 66 de ani.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a părăsit partea carosabilă, unde a intrat în coliziune cu un copac.
Imediat după producerea accidentului, conducătorul tractorului a părăsit locul accidentului fără acordul organelor de Poliție, fiind identificat în scurt timp de polițiști.
În urma accidentului a rezultat decesul la fața locului a unei femei, de 68 de ani, pasageră în autoturism, precum și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
L.M.



























