În aceste zile spațiul public românesc este invadat de discuții privind viitorul fotbalului de la noi. Multe cluburi au început să suspende integral contractele jucătorilor pe durata stării de urgență – vezi cazul celor de la AFC Hermannstadt -, altele urmează să o facă sau caută soluții pentru a micșora salariile, pentru a supraviețui. Fotbalul românesc pare în criză și aproape de colaps, dar dacă privim toată situația la rece… probabil că vom constata şi altceva.
Fotbalul nostru era în criză și înainte de izbucnirea pandemiei, iar asta pentru că la noi fotbalul este doar fotbal și câteodată nici atât. Dacă în vest cluburile fac bani nu doar din vânzările de bilete/abonamente și drepturi tv, la noi banii încasaţi de la televiziuni depăşesc în premieră, în actualul sezon al Ligii Întâi, pragul mediu de 50% din bugetul total al cluburilor. Mai mult de jumătate dintre echipe din Liga Întâi au asigurat cel puţin 50% din buget din banii de la posturile TV. Gaz Metan Mediaș bate orice record: 80% din buget vine din drepturile TV. Fotbalul serios înseamnă marketing, înseamnă contracte de publicitate, de sponsorizare, parteneriate cu diferite firme și branduri, înseamnă vânzări de produse și multe altele.
La noi fotbalul înseamnă drepturi TV și practic aici este marea criză. Acum acest robinet fiind închis, marii patroni din Liga 1 nu găsesc soluții financiare de a își achita obligațiile salariale către jucători și cei din staff-ul clubului și cer ajutor de la guvern chiar amenințând că se retrag din fotbal.
Statul va asigura sportivilor a căror activitate este afectată de criza pandemiei COVID-19 un venit minim de 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau contractului de activitate sportivă, plafonat la nivelul a 75% din câştigul salarial mediu brut pe economie, conform unei ordonanţe de Guvern, adică 2.340 de lei . Pentru unii foarte puțin, unii care uită însă că sunt români care în perioada acesta nu vor avea asigurată nici măcar această sumă.
“Un jucător care a negociat și a semnat un contract pentru 10.000 de euro lunar să continue să se pregătească serios în condiții improprii, să se transforme într-un Rambo care mănâncă scoarță de copac și se operează singur pe viu pentru 2.340 de lei. Cine crede că e posibil așa ceva?”, se întreba un distins coleg de breaslă zilele acestea. Singurul răspuns valid este că cei care speră că, poate, după această pandemie ne vom trezi și vom vedea că nu mai avem echipe care joacă la mica ciupeală, trăind de la un an la altul, din vânzări de fotbaliști sau din mila televiziunilor și vom avea cluburi de fotbal.
Tudorel ENE
