În Italia, starea de urgenţă a fost decretată în data de 9 martie, libertatea de mișcare fiind restrânsă până aproape de izolare completă, pe întreg teritoriul țării, iar toate evenimentele publice au fost interzise. Au fost închise şcolile şi au fost suspendate mai multe activităţi, pe fondul pandemiei de coronavirus. Italia este una dintre cele mai lovite ţări din acest punct de vedere, cu aproape 27 de mii de morţi de la debutul infectărilor şi până în prezent. Totuşi, din numărul total de infectaţi, vestea bună este că, până acum, peste 66 de mii de persoane au fost declarate vindecate.
Deşi se spera că într-o lună de zile măsurile de restrictive vor fi ridicate, iată că pentru anumite sectoare guvernanţii au decis că pericolul este prea mare şi se impun prelungiri. Pentru oameni care depind de activităţile lor de dinainte de declararea stării de urgenţă, pentru că nu au alte venituri să se întreţină, veştile din ultima perioadă au venit ca o lovitură dură. Au reacţionat cu furie, la Veneţia fiind organizat şi un protest – imaginile acestui protest reprezentând o premieră: oameni cu măşti, păstrând distanţa! Asta pentru că italienii nu spun că nu cred în existenţa virusului, nu spun că nu au auzit de cunoştinţe care să se fi îmbolnăvit şi nu pun întreaga situaţie pe conspiraţii de genul 5G sau obligativitatea vaccinului. Italienii ştiu că virusul există şi şi-au văzut rude, prieteni, colegi agonizând din cauza bolii; însă, italienii au ajuns la limită pentru că nu mai au din ce trăi dacă nu muncesc.
În România, unde starea de urgenţă a intrat în vigoare la data de 16 martie, avem următoarele situaţii: oameni care nu mai au din ce trăi (la propriu), iar în aceste cazuri este binevenit sprijinul comunităţilor, acolo unde administraţiile locale sau statul nu mişcă un deget; şi mai avem exemplul celor care ignoră ordonanţele militare.
Totuşi, pentru a nu ajunge în situaţia în care lumea să iasă în stradă, la proteste (aşa cum îndeamnă unii pe reţelele de socializare, dar din motive fără nici o legătură cu lipsa veniturilor), ar fi bine ca guvernanţii să găsească soluţii pentru categoriile abandonate: pentru micii întreprinzători nu a fost găsită nici o soluţie pe perioada stării de urgenţă. Spre exemplu – pentru că tot facem această paralelă cu Italia – ce se întâmplă cu manichiuristele, coafezele sau cu cei care au mici afaceri de transport de agreement pe Dunăre? Desigur, sunt mult mai multe categorii care în această perioadă nu au activitate şi nici resurse financiare ori sprijin de la stat. În privinţa lor ar trebui să fie gândite măsuri.
Revenind la Italia, prelungirea restricţiilor a determinat luni, 27 aprilie, un protest cu lanţuri în faţa unui coafor. Doi hair-stylişti s-au legat cu lanţuri, simbolic, în faţa salonului unde lucrează, nemulţumiţi că, deşi se aşteptau ca restricţiile în ceea ce îi priveşte să fie ridicate în una mai, premierul Giuseppe Conte a anunţat că unităţile de acest profil se vor redeschide la data de 1 iunie, după cum relatează Corierre della Sera.
„Avem 20 mii de euro cheltuieli fixe pe lună, iar guvernul vrea să ne ofere 600 de euro? Avem 4 angajați concediaţi. Noi obișnuim să lucrăm conform standardelor de igienă și avem tot materialul de luat înapoi: viziere, halate, mănuși, gel de igienizare. Vrea Conte să cred că o cameră de o sută de metri pătrați, cu doi muncitori și doi clienți, este mai puțin sigură decât un autobuz cu 20 de persoane?”, au spus cei doi asociaţi ai salonului, conform publicaţiei din Italia. Acestui protest s-a alăturat şi Massimiliano Pellizzari, președintele Asociației Comercianților din centrul Padovei.
Iată, aşadar, ce înseamnă prelungirea restricţiilor în Italia, nemulţumirile anumitor categorii şi care este ajutorul decis de autorităţi – adică insignifiant, după cum susţin cei afectaţi. De subliniat însă că pandemia în Italia, mai exact numpărul mare de îmbolnăviri, a fost cauzat şi de faptul că foarte mulţi cetăţeni au ignorat măsurile de prevenţie!
Nici în România nu sunt respectate pe deplin măsurile de prevenţie, iar anumite categorii afectate de restricţii, iar persoane din categoriile pomenite mai sus (pentru care nu există momentan soluţii de susţinere) au început să încalce ordonanţele: spre exemplu, coafeze şi manichiuriste fac programări „pe blat”, „câte o clientă în salon” sau „la domiciliul clientei”.
„Trebuie găsită o soluţie, pentru că altfel murim de foame. Eu nu am alt venit în afară de acesta. Banii pe care îi aveam puşi deoparte încep să se termine. Am un copil de întreţinut”, ne-a declarat Bianca, o manichiuristă. Acelaşi lucru îl spune şi proprietarul unui salon, care susţine că aşteaptă măsuri care să îl ajute să supravieţuiască.
A.C.
