Primăria Constanța intenționează să construiască un teren de fotbal, cu 500 de locuri, pe bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 254. Potrivit viceprimarului Ionuț Rusu (PNL), municipalitatea își dorește să deruleze acest proiect alături de Compania Națională de Investiții (CNI). Terenul se va construi lângă Sala Polivalentă.
Directorul executiv al Direcției Dezvoltare și Fonduri Europene, Ani Merlă, a precizat, pentru Focus Press, că terenul nu a fost predat către CNI, deoarece ar fi niște litigii. Totodată, Ani Merlă a mai spus că acest teren se va construi în vecinătatea Sălii Polivalente și viitorului bazin olimpic.
Proiectul – Elaborare documentație tehnico-economică a obiectivului de investiții „Construire bază sportivă tip I – teren de fotbal cu 500 locuri, bulevardul Aurel Vlaicu, nr.254, Constanța (studii de teren, avize, altele)” se află în bugetul municipiului Constanța și i-a fost alocată suma de 223.000 de lei.
Pe site-ul CNI se află un document care cuprinde cerințele și caracteristicile construirii unei baze sportive – proiect Tip I. Vezi aici documentul:
Caracteristici teren:
Terenul pe care se va realiza baza sportivă trebuie să fie de formă dreptunghiulară cu o suprafață minimă de 13.202mp, cu lățimea minimă de 80,50m și lungimea minimă de 164,00m.
Terenul poate sa aibă o suprafață mai mare și o altă formă decât cea menționată, cu condiția ca dreptunghiul de 80,50m x 164,00m să se înscrie în forma terenului disponibil.
❑ Se recomandă orientarea terenului cu latura lungă pe direcția nord-sud.
❑ Terenul care se va pune la dispoziție, pentru realizarea bazei sportive, trebuie să respecte condițiile de urbanism locale cât și cerințele minime din REGULAMENTUL GENERAL DE
URBANISM din 1996, republicat, aprobat prin HG nr.525/1996, și anume:
❑ Procentul maxim de ocupare a terenului va fi de:
a) 50% pentru construcții si amenajări sportive;
b) 20% pentru alei, drumuri, parcare;
c) 30% pentru spatii verzi
Cerințe din punct de vedere al utilităților:
❑ Pentru baza sportivă sunt necesare următoarele utilități publice:
▪ Rețea de energie electrică;
▪ alimentare cu apa potabilă;
▪ canalizare;
▪ telefonie;
▪ internet.
Baza sportivă va cuprinde:
▪ Teren pentru fotbal,
▪ Teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis,
▪ Clădire pentru vestiare,
▪ Cabina de poartă,
▪ Parcare,
▪ Alei pietonale,
▪ Spații verzi
TERENUL DE FOTBAL
▪ Terenul pentru fotbal are dimensiunile suprafeței utile de evoluție 75,50m x 117,00m și
cele ale suprafeței utile de joc 68,00m x 105,00m. Zona de protecție perimetrala are lățimea de 3,00m pe laturile lungi si 6,00m pe laturile scurte.
▪ Marcajele terenului sunt conforme cu cerințele Regulamentului de organizare a activităţii
fotbalistice din 2018 al Federației Române de Fotbal. Terenul poate fi marcat și pentru 2
terenuri de mini-fotbal, suprafețele vor fi 40,00m x 60,00m.
▪ Suprafața de joc va fi dintr-un covor de gazon artificial, pe straturi de balast și piatră
compactate.
TEREN MULTIFUNCTIONAL PENTRU HANDBAL, BASCHET, VOLEI SI TENIS
▪ Terenul multifuncțional are dimensiunile suprafeței utile de evoluție 25,00m x 44,00m și
cele ale suprafeței utile de joc 40,00m x 20,00m. Zona de protecție perimetrală are
lățimea de 2,00m.
▪ Marcajele terenului sunt conforme cu cerințele Regulamentelor de funcționare ale
Federațiilor Romane de handbal, baschet, volei și tenis.
▪ Suprafața de joc va fi dintr-un covor de tartan, pe un planșeu din beton armat și balast compactat.
De asemenea baza sportivă este prevăzută cu gradene pentru 500 de spectatori. Adiacent gradenelor vor exista locuri pentru 20 de persoane cu dizabilități locomotorii, se mai arată în document.
Petruț IACOB



























