Cinci persoane, cunoscute cu antecedente penale, au fost săltate de DIICOT. Acestea au fost arestate preventiv la Tribunalul Constanța. Menționăm că unele dintre ele au făcut parte din grupări infracționale cunoscute, cea mai recentă operațiune de destructurare fiind „Omaha“.
Este vorba despre Rufat Mustafa, Şerfe Mastan, Mervrida Memet, Ridvan Amet și Rufat Mursel.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța. Dispune arestarea preventivă a inculpaților Mustafa Rufat, Memet Mervrida, Amet Ridvan și Mursel Rufat, pe o durată de 30 de zile, începand cu data de 4.03.2023 și până la data de 2.04.2023, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatei Mastan Şerfe, pe o durată de 30 de zile, începand cu data de 4.03.2023 și până la data de 2.04.2023, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă. Respinge cererile formulate de inculpați, prin apărător, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau control judiciar, ca nefondate“, potrivit minutei judecătorești a Tribunalului Constanța.
Așa cum am precizat mai sus, persoanele sunt cunoscute cu antecedente penale. Spre exemplu, Mustafa Rufat a fost cercetat pentru proxenetism încă din 2012.
Iar mulți dintre ceilalți sunt cercetați în mega-dosarul Omaha. Aici, sute de percheziții au avut loc în 2020, în cadrul unei acțiuni de amploare a DIICOT. La Constanța, zeci de persoane au fost arestate, constituindu-se mai multe dosare.
Indivizii au vândut canabis și etnobotanice în perioada octombrie 2017 – 11.11.2020, pe raza județului Constanța.
Iar acum au ajuns, din nou, în arest.
Liliana BELCIUG
Citește și:



























