Liderul unui clan interlop din Iași, respectiv Costel Corduneanu, a decedat recent, în urma unui transplant de inimă nereușit. Sportiv în tinerețe, Costel avea titulatura de subofițer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar de aici au existat ideile cum că ar putea fi înmormântat cu onoruri militare. Ceea ce nu s-a întâmplat, însă alte aspecte au ieșit la iveală. De fapt, erau ieșite de multă vreme, însă acum au pus, încă o dată, ștampila pe ceea ce mulți dintre noi suntem.
Rețelele de socializare au vuit, iar influencerii și tik-tokerii au dat buluc să treacă pe la priveghi și/sau înmormântare, pentru a face live de la fața locului. Și, pentru că lucrez în presă, aș putea înțelege că aceștia își făceau treaba. Atât timp cât există urmăritori, există cerere! Aici este problema, de fapt.
Internauții efectiv suspinau să mai vadă ceva imagini de acolo, tot Tik Tok-ul avea la profil cu o imagine în memoria lui Costel Corduneanu. Apogeul a fost când a fost numit „Stăpânul Moldovei“ și „Ștefan cel Mare al Moldovei“.
Este interesant de văzut cum curgeau aprecierile, mai toți spunând pe live-uri ce om minunat era și ce valoare pentru țara noastră. Iar Poliția a stat acolo și a vegheat din… cauza presei. De ce din cauza presei? Pentru că ziariștii, nesimțiții, au scris că acolo se vor aduna toți interlopii și de aia a venit Poliția. Da, că Poliția nu știa cu cine are de a face! Și că familia Corduneanu este un exemplu…
Înmormântarea a avut loc fără incidente, Costel Corduneanu fiind îngropat în Cimitirul Eternitatea din Iași, lângă Ion Creangă și Mihail Kogălniceanu.
Nu știu voi, dar eu, când aud/văd chestii de genul, încep să mă înfig mai bine cu picioarele în pământ. Pentru că, atât timp cât există cei care consideră o normalitate ce am prezentat mai sus, este clar că evoluția este departe. Nu mă refer că este totul pierdut, pentru că nu este așa, dar la nivelul nostru, de oameni de rând, cu asta defilăm.
Suntem în precampanie, în sezonul promisiunilor, urmează să ne alegem oamenii care ne vor conduce patru ani (la locale mă refer), dar lumea parcă deja s-a distanțat: poate că merge la vot, poate că nu, dar mulți spun că toți politicienii sunt la fel și că sunt ocupați cu altele.
Înmormântarea lui Corduneanu, de exemplu. Unul dintre cei mai cunoscuți șefi din lumea interlopă, care a fost anchetat în mai multe dosare penale, atât el, cât și frații lui. Un simplu search pe Google și găsiți tot trecutul clanului.
Făcând o scurtă paralelă între precampania în care suntem și mondenitatea ce le-a captat atenția românilor, bag de seamă că nici nu mai merită să ne întrebăm dacă ne mai facem bine. Mai degrabă: țara arde și baba se piaptană!
Liliana BELCIUG
























