Gheorghe Ruse a fost arestat preventiv și, apoi, trimis în judecată pentru tentativă de omor, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție. Ulterior, victima și-a retras plângerea, însă judecătorii l-au condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție, pentru tentativă de omor. Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.
În timpul procesului penal, persoana vătămată și-a retras plângerea, astfel că judecătorii constănțeni au decis încetarea procesului pentru violare de domiciliu. Însă, magistrații l-au condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și pentru tentativă de omor, pedeapsa fiind de 4 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție.
„Încetează procesul penal față de inculpatul Ruse Gheorghe sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 și 2 Cod penal (CP), distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 CP, și amenințare, prevăzută de art. 206 alin. 1 CP, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoanele vătămate. Pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, condamnă pe inculpatul Ruse Gheorghe la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. Pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, condamnă pe inculpatul Ruse Gheorghe la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. Aplică inculpatului Ruse Gheorghe pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art.66 alin.1 lit.a, b CP, pe o perioadă de 5 ani. În baza art.65 alin.1 CP, interzice inculpatului Ruse Gheorghe exercițiul drepturilor, prevăzută de art.66 alin.1 lit.a, b CP, ca pedepse accesorii. În baza art.39 alin.1 lit.b CP, cu aplicarea art.45 alin.3 lit.a CP, contopește pedepse aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de închisoare, la care adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (cea de 6 luni), respectiv de 2 luni, astfel condamnă inculpatul Ruse Gheorghe la pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare. În baza art.67 alin.1 și alin.2 CP, aplică inculpatului Ruse Gheorghe pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art.66 alin.1 lit.a, b CP, pe o perioadă de 5 ani. În baza art.65 alin.1 CP, interzice inculpatului Ruse Gheorghe exercițiul drepturilor, prevăzută de art.66 alin.1 lit.a, b CP, ca pedepse accesorii pe durata executării pedepsei principale. Pedeapsa principală se va executa în regim de detenție, conform art.60 CP“, potrivit minutei judecătorești.
Amintim că spre finalul anului 2023, fosta concubină a lui Gheorghe Ruse cerea, în instanță, emiterea unui ordin de protecție pe numele lui întrucât, în data de 17.11.2023, acesta s-a deplasat la locuința victimei, care este fosta sa parteneră, unde pe fondul disensiunilor existente între ei, generate de destrămarea relației, aflat și sub influența alcoolului, a agresat verbal victima și a amenințat-o cu moartea.
În sala de judecată, pârâtul a început să plângă, spunând că o iubește prea mult și că nu i-a făcut nimic și nici nu i-ar face. Însă, judecătorii au decis să emită pe numele lui un ordin de protecție valabil șase luni.
Apoi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 48 de ani, fiind vorba chiar de Gheorghe Ruse.
Din cercetările efectuate în dosar de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, a rezultat că, în data de 25 martie a.c., în jurul orei 19.30, acesta ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, o femeie din satul Dropia. Ulterior, ar fi amenințat-o pe aceasta cu acte de violență și ar fi agresat fizic, cu o sapă, un bărbat aflat în locuința femeii, pe care l-ar fi lovit în mod repetat, în zona capului și antebrațului. De asemenea, ar fi distrus mai multe bunuri din imobil.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în luna noiembrie 2023, Judecătoria Constanța a emis, față de bărbat, un ordin de protecție, pe o perioadă de șase luni. Acestuia îi era interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de persoana vătămată și de locuința acesteia.
Așa că bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Apoi a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Liliana BELCIUG
Citește și:



























