Munca suplimentară, numărul legal al orelor de muncă și timpul de odihnă sunt noțiuni esențiale de care trebuie ținut cont în relațiile de muncă dintre angajatori și angajați, născând controverse. Unii patroni ignoră cu bună știință aceste noțiuni prevăzute destul de clar de Codul Muncii, iar mulți angajați nu le cunosc, astfel încât, într-un final, iau naștere litigii de muncă care încarcă instanțele de judecată, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă devine super aglomerat.
Deschiderea sezonului estival reprezintă și un val mare de angajări, mai ales în domeniul HoReCa, dar și în alte domenii, iar pe litoral, în mod special, forța de muncă înseamnă un aflux de personal sosit din aproape toate zonele țării, dar și din extern, unde legislația este mult mai restrictivă.
Conform statisticilor, angajatorii din domeniul hotelier preferă să angajeze pe perioadă determinată, oferind unele facilități precum cazarea, care încântă lucrătorii. Doar că aceiași angajați, care se bucură de cazare, sunt constrânși, cumva, să accepte anumite condiții impuse de angajatori, cum ar fi un program de muncă mai lung decât cel normal, prevăzut de legislația muncii, mai ales că unii operatori de pe litoral funcționează până noaptea târziu sau chiar au program non-stop.
În aceste condiții, apar frecvent controverse în relațiile dintre angajator și salariat, raportat la numărul de ore muncite și salariul primit, iar de multe ori aceste neînțelegeri ajung în atenția inspectorilor ITM și chiar a instanțelor.
Pentru a clarifica aceste noțiuni privind timpul de muncă, numărul de ore de muncă legal, munca suplimentară și repausul săptămânal, l-am consultat pe avocatul Cătălin Niță din Baroul Constanța, specialist în legislația muncii.
„Mai pe înțelesul tuturor, timpul de muncă este orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile sale, conform legislației în vigoare. Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, pentru salariații cu normă întreagă, conform art. 112 din Codul Muncii, iar munca suplimentară nu poate depăși 32 de ore pe lună. Așadar, legislația permite repartizarea inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei săptămânale de 40 de ore, și programe individualizate la solicitarea salariatului.
Însă pot fi situații când salariații, prin natura activității, să desfășoare muncă suplimentară peste limita celor 40 de ore de muncă săptămânale, care includ și orele suplimentare, sens în care se poate aplica o medie a timpului de muncă la patru luni. Practic, numărul orelor de muncă pe săptămână este de 40, numărul orelor săptămânale de muncă cu tot cu orele suplimentare este de 48 de ore, cu opt ore suplimentare. Numai că sunt unele sectoare de activitate, cum ar fi în turism, afectate de această sezonalitate, unde muncă săptămânală poate fi prestată peste limita acestor 48 de ore de muncă săptămânale, cu condiția ca, într-o perioadă de referință de patru luni, media timpului de muncă practicat de salariat să se încadreze în aceste 48 de ore de muncă săptămânale“, precizează avocatul Cătălin Niță.
Este important de reținut că timpul de muncă nu include, de regulă, pauzele de masă, cu excepția situațiilor specifice prevăzute de lege sau în contracte.
Așa cum prevede și legislația în vigoare, angajatorul nu-i poate impune salariatului să muncească suplimentar, acest lucru fiind posibil numai cu acordul lui, cu unele excepții.
„Munca suplimentară se efectuează numai cu acordul salariatului și la solicitarea angajatorului. Patronul nu poate impune să prestați muncă suplimentară. Există, totuși, o excepție în Codul Muncii, care spune că munca suplimentară poate fi obligatorie doar în situația în care discutăm de lucrări necesare pentru îndepărtarea unor pericole sau în cazul unor accidente de muncă. Dar în condiții normale, munca suplimentară nu este permisă decât cu acordul angajatului“, mai precizează avocatul Cătălin Niță.
Despre repausul săptămânal
Un alt aspect extrem de important în domeniul muncii este repausul, acele două zile libere pe săptămână obligatorii.
„Repausul săptămânal obligatoriu este de 48 de ore consecutive pe săptămână, iar în cazuri excepționale, în care acest repaus nu se acordă timp de 14 zile consecutive de muncă, cu autorizarea ITM, repausul se poate acorda ulterior, însă angajatorul trebuie să plătească dublul sporului pentru munca suplimentară rezultată din acest regim de muncă“, a mai expplicat Cătălin Niță.
Daniel ALBU
