Toată lumea a auzit despre noțiunea de ”legitimă apărare”, mai ales după episodul ”Romanița Iovan”, din 2005, al cărei soț a împușcat mortal un individ care le-a pătruns în casă, noaptea, pentru a-i jefui. În acel caz, instanța a stabilit definitiv că a fost legitimă apărare. Însă au fost și multe alte cazuri în care s-a invocat această noțiune, însă fără rezultat.
Legitima apărare este o noțiune de drept despre care am auzit cu toții, din media sau din viața de zi cu zi, deși, paradoxal, nu este ceva foarte des întâlnit, pentru că nu operează oricând și oricum, ci numai în anumite condiții.
Potrivit Art. 19 din Codul penal, alin.(2) ”Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului” și
alin (3) ”Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii”.
Cel mai des auzim despre legitima apărare în filme unde unii oameni sunt omorâți în legitimă apărare, iar ucigașul, în general, nu primește nicio pedeapsă, ba dimpotrivă, este privit ca un erou. În realitate, însă, viața bate filmul, mai ales în România.
Cert este că trebuie să cunoaștem anumite aspecte esențiale în ceea ce privește legitima apărare, pentru a ține cont de ele în caz de ”Doamne ferește”. Cel mai important aspect este că, așa cum arată Art. 19 lit.b) din Codul Penal ”Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului”.
De foarte multe ori s-a întâmplat ca instanțele să respingă legitima apărtare invocată în diverse cauze penale, pentru simplu motiv că cel care s-a apărat ori era mai înalt și mai solid, ori fiindcă era s-a apărat cu o bătă mai mare decât a agresorului, sau din multe alte motive.
Unii dintre cei care invocă această noțiune în instanță susțin că este mai mult teoretică, întrucât, în practică, se aplică foarte rar.
Ce spun avocații
Pentru a afla câteva opinii, am întrebat câțiva avocați penaliști ce părere au în legătură cu modul de aplicare a acestei noțiuni în procesele penale.
Avocat Alexandru Niță: ”Legitima aparare a devenit doar o iluzie. Modul în care se apreciaza de procuror este de cele mai multe ori deformat și se scapă din vedere că nu toți oamenii își stăpânesc emoțiile, iar unii pot reacționa disproporționat. Definiția “apărării proporționale” este insuficient și neclar reglementată, astfel că se ajunge la subiectivism”.
Avocat Liviu Cristescu: ” Legitima apărare, astfel cum este prevăzută la art. 19 c.p., are aplicabilitate, în ipotezele și cu respectarea condițiilor strict prevăzute de lege. Este drept că reținerea acestei cauze justificative presupune o analiză ce este, de multe ori, extrem de delicată a împrejurărilor în care s-au petrecut evenimentele supuse cercetării. Însă, chiar dacă, nu de puține ori, s-a vehiculat imposibilitatea aplicării textului art. 19 c.p., discuțiile fiind duse chiar în derizoriu plecând de la noțiunea proporționalității apărării cu atacul, analiză corectitudinii reținerii incidenței acestei cauze justificative nu este atât de dificilă. Esența problemei este de a determina dacă apărarea s-a limitat doar la înlăturarea atacului aflat în desfășurare. Problema ce a ridicat-o analiza legitimei apărări în practica judiciară a fost și este aceea că, la cald, persoana ce se regăsește în situația de a fi atacată poate avea o reacție disproporționată față de atac, context în care nu a mai fost reținută legimima apărare. Exemplul cel mai simplu este acela al unei persoane ce se regăsește victimă a unui atac fizic, prin lovire cu pumnii, se apară, doboară agresorul la pământ, însă după acest moment continuă să îl lovească. Continuarea aplicării de lovituri agresorului după momentul la care a fost înlăturat atacul acestuia, prin doborârea la pământ în exemplul dat, îl scoate pe cel ce inițial se află în postura de victima a atacului, beneficiar a cauzei jusitificative.
Discuțiile în jurul acestei chestiuni sunt complexe și delicate, în practică existând numeroase situații care au comportat dezbateri ample și soluții discutabile din ambele perspective, context în care poate că modalitatea de reglementare a acestei cauze justificative este una perfectibilă”.
Avocat Cristian Ion: ”Această noțiune de obicei nu operează. Îmi amintesc de o situație în care un agresor a intenționat să dea foc ușii persoanei agresate, iar această persoană agresată a ieșit din locuință și a intenționat să-l prindă pe agresor pentru a chema organele de poliție. Numai că au căzut împreună pe scări, iar agresorul s-a lovit la cap și a murit. Eu am invocat legitima apărare, însă nu a fost aplicată, iar persoana în cauză (cea care s-a apărat împotriva incendierii ușii – n.r.) a fost condamnată pentru lovituri cauzatoare de moarte. La modul general, legitima apărare operează dar mai mult teoretic”.
Așa cum se poate observa, potrivit textului de lege, trebuie să existe o ”simetrie” între atac și apărare, ceea ce, de multe ori, este o condiție greu de pus în aplicare și, ca de obicei, agresorul este în superioritate prin prisma faptului că rareori atacul se desfășoară cu mâinile goale. Mai pe scurt, dacă vă aflați în propria locuință și vă treziți cu un intrus în casă, în toiul nopții, este mai puțin probabil să se ia în considerare legitima apărare dacă vă apărați cu un obiect mai mare decât arma din dotarea intrusului. Se pune problema unui update al acestui articol din Codul penal, întrucât, în general, părțile nu se confruntă precum într-un duel, fiind pe picior de egalitate, iar victima nu are întotdeauna mijloace de a se apăra, egale cu cele ale agresorului.
Daniel ALBU
