Infecţiile Asociate Asistenţei Medicale (IAAM) sunt o realitate în Spitalele din România. IAAM se traduce prin infecţia aparută în cursul sau după o intervenţie medicală asupra unui pacient şi care nu era nici prezentă şi nici în incubaţie la începutul aplicării îngrijirilor medicale. Specialiştii din sistemul sanitar spun că, prin caracteristica lor de asociere la îngrijirile medicale, aceste infecţii sunt frecvent abordate între problemele care vizează etica profesiei şi a activităţilor medicale, fiind la graniţa dintre progresul atât de necesar în medicină şi consecinţele posibile negative pe care le pot genera biotehnologiile şi polipragmazia, adică situaţie relativ frecventă întâlnită la vârstnic în care i se prescriu pacientului prea multe medicamente. Evitarea polipragmaziei se face prin utilizarea medicaţiei strict necesară, o schemă terapeutică simplă.
Dintr-un Raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile reiese că anual aproximativ 3 milioane de persoane din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc de o IAAM, iar în jur de 50.000 de persoane mor anual din această cauză. În România, astfel de îmbolnăviri nu sunt raportate integral de către unităţile medicale. Estimările globale europene din ultimii 10 ani arată că 5,5-7,5% din totalul pacienţilor internaţi contractează IAAM .
Alţi specialiştii accentuează faptul că în America, un spital care raportează IAAM este premiat, pe motiv de spirit civic, iar în România dacă un spital raportează IAAM este sancționat. De remarcat faptul că peste 25% dintre infecţiile nosocomiale pot fi prevenite printr-o igienă riguroasă. O raportare civilizată de infecție nosocomială într-un spital este în jur de 5% în Europa. Infecțiile intraspitaliceşti sunt în atenţia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Tulcea, dr. Tudor Ion Năstăsescu.
„Infecția nosocomială este infecția de spital. Este peste tot pe planetă. O raportare civilizată de infecție nosocomială într-un spital este în jur de 5% în Europa. Cam despre asta discutăm. Noi am reuşit să ne apropiem de un 1,5%, dar s-au căutat. A fost o aplecare şi mai (mare -n.r.). Noi avem stabilit şi un algoritm prin care găsim aceste infecţii. Dacă nu le cauţi nu le găseşti. Interesul meu nu este să fie zero. Interesul meu este să fie 5% şi trebuie să le cauţi. Algoritmul nostru este ca angajaţii care se ocupă la laborator de bacteriologie să dea toate culturile pozitive celor de la compartimentul de depistare, să zicem ca să înţeleagă lumea, a infecţiilor intraspitaliceşti. Asitentele de acolo merg pe secţie şi discută cu medicul la care s-a întâmplat lucrul respectiv. Nu este nicio ruşine. Doamne fereşte! Orice sondă urinară pusă la un pacient şi care stă mai mult de 48 de ore este considerată infectată. Chiar nu este nicio ruşine. Trebuie să vezi cu ce este infectat. Este un germene mai uşor sau este un germene multirezistent. Ele trebuie căutate de o manieră activă. Nu-i pedepseşte nimeni (pe medici -n.r.) pentru aşa ceva. Îi pedepseşte pentru alte lucruri. De exemplu, luăm din palmă cultură şi vedem că avem E.coli sau altceva pe mână„, a declarat, în cadrul unui interviu Focus Press, medicul chirug Tudor Ion Năstăsescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea.
Managerul spitalului încurajează cadrele medicale să raporteze infecţiile intraspitaliceşti. Unitatea sanitară s-a confruntat cu un val de infecţii cu Clostridium difficile la începutul pandemiei de COVID când utilizarea antibioticului pentru o boală virală nu era ţinută în frâu. „Îi încurajăm să raporteze. Ai pus sondă urinară şi când ai scos-o hai să vedem ce a rezultat la urocultură ca să ştim să nu expunem omul după. Clostridium este o realitate a tuturor spitalelor din România legată de un abuz de antibiotic, de un abuz de inhibitori de pompă de protoni pentru reducerea acidităţii gastrice. Acestea sunt cam principalele lucruri care favorizează clostridium şi mai ales un organism tarat. Noi ne-am confruntat cu un val de infecţii cu clostridium mai la începutul pandemiei când utilizarea antibioticului pentru boală virală nu era ţinută în frâu. Nu are rost să dai antibiotic la ceva viral„, ne-a explicat dr. Năstăsescu.
Infecția cu Clostridium difficile este una dintre cele mai severe perturbări ale florei intestinale, care apare de regulă la pacienți polispitalizați sau care au urmat un tratament antibiotic îndelungat. Aceasta se manifestă printr-un sindrom diareic și are caracter de urgență medicală, chirurgicală și epidemiologică. În infecția cu Clostridium difficile rezistentă la tratament, recolonizarea bacteriană reprezintă o soluție terapeutică ce ar putea fi utilizată de la primul episod de colită. În cazuri severe, se justifică administrarea pe cale sistemică a tigeciclinei. Ultima soluție în lupta cu infecţia cu Clostridium difficile este transplantul de materii fecale (FMT).
Managerul recomandă efecuarea controlului şi raportarea infecţiilor intraspitaliceşti. „Există acest control, trebuie făcut şi trebuie raportat absolut orice. Trebuie să învăţăm că şi flebita de cateter, când se înroşeşte acolo unde ai branula, poate fi considerată infecţie nosocomială. La plagă, dacă sunt. Pe o operaţie curată cum ar fi hernie, o eventraţie, dacă apare ceva, o secreţie purulentă este clar că este o contaminare. De unde este contaminarea? Sunt o serie întreagă de lucruri care trebuie avute în vedere şi trebuie urmărite pas cu pas, cu foarte mare atenţie„, susţine medicul chirurg Năstăsescu.
Ce sunt infecţiile nosocomiale?
Infecţia nosocomială este definită ca infecţia contractată în spital şi care nu a fost prezentă în momentul în care pacientul s-a internat. Infecţia cu bacterii nosocomiale se produce fie între pacienți care ajung în contact unii cu alții, fie de la bolnavi sau purtători proveniți din rândul personalului administrativ al spitalului. De cele mai multe ori infecţia nosocomială apare post-operator.
Ca o infecţie să fie considerată nosocomială aceasta trebuie să apară:
· Până la 48 de ore de la internare;
· Până la 3 zile după externare;
· Până la 30 de zile după o intervenţie chirurgicală;
Germenii cei mai comuni care duc la apariţia acestor infecţii sunt: Stafilococul Auriu, Clostridium Difficil, Enterobacteria, Enterococul (bacterie rezistentă la antibiotice).
Ce nu se consideră a fi infecţie nosocomială?
În următoarele cazuri infecţia nu este considerată nosocomială:
· Infecţia se afla în incubație la momentul internării;
· Infecţia se manifestă la momentul internării;
· Infecția este transmisă transplacentar (de la mamă la făt);
· Infecția este transmisă de la mamă la nou-născut, prin canalul genital matern, în momentul naşterii;
· Reactivarea unei infecții latente (de ex. Herpesul simplex).
Care sunt simptomele infecţiilor nosocomiale?
Infecțiile spitaliceşti pot apărea oriunde în organismul uman, însă există anumite organe şi zone care sunt mai vulnerabile la bacteriile nosocomiale:
· Plămânii;
· Tractul urinar;
· Tractul gastrointestinal;
· Sistemul circulator;
· Plăgile operatorii.
Simptomele pentru infecțiile nosocomiale pot include:
· Febră;
· Tuse;
· Senzaţie de sufocare;
· Dificultate şi senzaţie de arsură la urinare;
· Greaţă, vărsături, diaree.
Netratate, infecţiile nosocomiale pot duce la:
· Infecții ale tractului urinar;
· Infecții chirurgicale;
· Gastroenterită;
· Meningită;
· Pneumonie;
Cum se tratează infecţiile nosocomiale?
Specialiştii spun că tratamentul pentru infecţiile nosocomiale depinde de tipul infecţiei şi presupune respectarea principiilor de asepsie şi antisepsie şi administrarea de antibiotice. Pacienţilor cu infecţii intraspitalicesti li se vor asigura accesul la saloane şi instrumentar separat de ceilalţi pacienţi, rufe şi haine curate, iar medicamentele administrate vor fi schimbate la fiecare 3 luni pentru a elimina rezistența la antibiotice. Pentru a încuraja un proces natural de vindecare și pentru a preveni deshidratarea, este recomandat un stil de viaţă sănătos.
Alexandra VASILE
Citeşte şi:
