Municipiul Constanța și stațiunea Mamaia sunt într-o expansiune imobiliară de câțiva ani. Astfel, în orașul de la malul mării s-a construit mult în ultimul deceniu și încă se mai construiește. În anul în care tocmai s-a încheiat, mai mulți investitori de referință au obținut acordul de mediu ori autorizații de construire pentru proiecte de anvergură. Nu toate au fost pe placul constănțenilor, multe din aceste investiții fiind contestate.
Primul proiect pe care îl aducem în atenție este poate cel care va avea și cel mai mare impact. Este vorba de ansamblul multifuncțional, cu locuințe colective și servicii, în imobile de până la 24 de etaje, pe locul fostei baze RATC, în apropierea Stadionului Farul și a Parcului Tăbăcărie.
Societatea Cambela Prod va elabora un nou Plan Urbanistic Zonal pentru această investiție, iar în anul 2024 a obținut avizul de mediu, intenția sa fiind lansată în consultare publică. Raportul informării publicului nu a fost făcut public, încă, de Primăria Constanța, însă acesta este doar o formalitate. Dacă PUZ-ul va fi aprobat de Consiliul Local Constanța, firma va putea, mai apoi, să își pună planul în aplicare.
Terenul vizat de PUZ, în suprafață totală de 85.888 mp, este amplasat în intravilanul orașului Constanța, în imediata proximitate a Stadionului Farul și a Parcului Tăbăcărie, și este compus din unsprezece loturi definite prin numere cadastrale individuale, ce se dezvoltă de-a lungul străzilor Soveja, Panait Cerna și Chiliei. Terenul este liber de construcții, în prezent existând mai multe platforme betonate și vegetație spontană.
Se propune o serie de străzi locale de deservire, precum și circulații pietonale ce vor fi folosite pentru asigurarea accesului către zonele cu funcțiuni mixte. În ceea ce privește etapizarea investițiilor, se va realiza într-o primă etapă drumul dinspre Palatul Copiilor, paralel străzii Chiliei, și drumul ce va delimita insula situată la est de Lidl, urmând a se realiza, în faze succesive, drumurile aferente fiecărui cvartal în parte, către strada Panait Cerna.
Legat de parcaje, acestea vor fi asigurate atât la sol, în clădiri de parcare supraterană, cât și în subteran, pe trei niveluri. Numărul de locuri de parcare necesare va fi stabilit pe categorii de funcțiuni deservite: comerț/servicii, birouri, hotel/aparthotel și zona rezidențială, unde regimul de înălțime va varia, de la P+2Etaje la P+24Etaje. În total, în ansamblul rezidențial vor fi 2.074 de apartamente.
Vezi aici mai multe detalii:
O altă investiție mare este cea a celor de la Maritimo Residence SRL care, în 2024, au continuat demersurile pentru construirea unui bloc cu unsprezece etaje în apropierea centrului comercial VIVO! După solicitarea și obținerea certificatului de urbanism și a autorizațiilor de construire pentru primele două etape ale ansamblului rezidențial, în data de 19 noiembrie 2024 au obținut autorizația pentru a treia etapă.
Autorizația de construire nr. 1.054 vizează „Construire ansamblu rezidențial – imobil de locuințe colective S+D+P+11Etaje (etaj 11 format din duplex), cu parcare la subsol și demisol, amenajare drumuri acces, alei pietonale, parcaje subterane, spații verzi, mobilier urban, locuri de joacă exterioare, organizare de șantier – etapa III“. Amplasamentul este situat pe strada Ștefăniță Vodă nr. 35, lot 2. Documentul este valabil doi ani.
Iată aici date din proiect:
Gheorghe Alexa și Ion Maticiuc au făcut și ei noi demersuri pentru edificarea unui ansamblu rezidențial în Palazu Mare. Vorbim de proiectul „Construire ansamblu imobile cu destinația de locuințe colective și funcțiuni complementare cu regim de înălțime S+P+MZ+5E, amenajare și împrejmuire teren, piscină, siglă luminoasă, organizare de șantier“. Pentru implementarea lui este nevoie de un Plan Urbanistic Zonal, care încă nu a primit avizul de oportunitate din partea Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Constanța, așa că la în prima ședință din 2025 aceasta trebuie să se pronunțe cu privire la reglementările propuse.
Vezi cum va arăta ansamblul:
Metro și Mobexpert se extind, iar constănțenii vor avea un nou MCDrive în oraș
Metro Cash & Carry România poate extinde magazinul situat pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța. Agenția pentru Protecția Mediului a decis, în martie 2024, că proiectul nu are un impact negativ. Extinderea complexului comercial Metro Constanța 1 a fost aprobată, întâi, prin Certificatul de urbanism nr. 2.121, eliberat de Primărie în luna iulie 2023, la solicitarea Metro Cash&Carry Romania SRL, prin Marius Veltulea. Documentul este valabil un an.
Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, poate să extindă magazinul situat pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, prin construirea unui nou corp de clădire. Deși unii constănțeni s-au opus vehement acestui proiect, el a obținut o parte din documentele necesare pentru realizarea investiției, printre care și acordul de mediu.
Detalii aici:
La sfârșitul anului 2024, Premier Restaurants Romania a obținut avizul favorabil pentru construirea unui McDonald’s tip drive în incinta unde va fi deschis noul Dedeman, pe Bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța. Agenția pentru Protecţia Mediului a anunțat că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire restaurant Mc Donald’s tip drive, amplasare semnalistică luminoasă publicitară pe fațade și în incintă, pilon publicitar, mobilier urban, terasă, circulații auto și pietonale, spații verzi și organizare de șantier“, amplasat pe strada I.C. Brătianu nr. 131.
Citește aici ce spune Primăria Constanța:
Stațiunea Mamaia nu scapă de noi construcții
Noc Constant SRL se poate apuca de construit un imobil cu patru etaje, cu funcțiunea de alimentație publică și cazare, în stațiunea Mamaia. Primăria Municipiului Constanța a eliberat, în cursul zilei de marți, 17 decembrie 2024, autorizația de construire pentru realizarea investiției.
Documentul nr. 1.126 vizează „Construire imobil P+2-3-4E, cu funcțiunea de alimentație publică și cazare, conform Planului Urbanistic de Detaliu aprobat cu Hotărârea Consiliului Local nr. 225/30.05.2022“. Valabilitatea documentului este de doi ani. Amplasamentul este situat în stațiunea Mamaia, nr. 526B.
Suprafața terenului este de 183 mp. Acesta are următoarele vecinătăți: la nord – proprietate privată – Camping Tabăra Turist, la est – proprietate privată – Restaurant Tabăra Turist, la sud – domeniu public – alee carosabilă, la vest – proprietate privată – construcție în curs de autorizare S+P+4E. Zona este mobilată urban, cu construcții având funcțiuni de: comerț, cazare, alimentație publică, servicii.
Date despre firmă aici:
Ionuț Nacee, de la Terasa Țărănească, a obținut acordul de mediu pentru construirea unui aparthotel. Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a precizat, în octombrie 2024, că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil S+P+supantă+2E, cu funcțiunea de aparthotel“, propus a fi amplasat pe Lot 17, careul 22 din stațiunea Mamaia. Acesta a primit un certificat de urbanism negativ de la Primăria Constanța.
Iată aici detalii:
Liderul Organizației Municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache, se poate apuca de extinderea și modernizarea Bufetului Felix din stațiunea Mamaia. Proiectul a suferit mai multe modificări, în sensul că instituția abilitată de mediu a sesizat unele probleme în raportul de mediu, însă apoi au fost emise acordul APM și autorizația de construire.
Prin proiect se propune modernizarea și extinderea clădirii existente. „Imobilul va avea un regim de înălțime P+2E+terasă circulabilă și își va păstra, în continuare, funcțiunea de alimentație publică și va dispune de o capacitate de 555 de locuri. Construcția propusă va respecta toate condiționările de ordin urbanistic stabilite de regulamentele și legile în vigoare pentru zona respectivă“, se arată în raportul de mediu.
La subsol vor fi spații de depozitare, la parter – restaurant cu capacitate maximă de 103 locuri, la etajul I și II, spații de evenimente, cu 224, respectiv 228 de locuri. Clădirea va avea și o terasă circulabilă, se mai arată în raport.
Alte detalii despre investiție citiți aici:
Mihaela GIUGLEA