În Asia, s-a dat în folosință, deja, o versiune Beta a unei aplicații tip Waze pentru marinari. Ea se conectează la sateliți și folosește informațiile oferite de telefoanele de la bord și cele transmise de faruri, pentru a indica poziția navei și a celorlalte ambarcațiuni și culoarele libere pentru navigație. Rămâne de văzut când va putea fi folosită aceasta și în apele teritoriale românești.
În Antichitate, când navigau pe lângă coastele mărilor, pentru a ști unde se află și încotro navigă, oamenii foloseau diferite semnale de coastă, atât ziua, cât și noaptea, construcții simple, mai mult sau mai puțin ridicate. Pe acestea se întrețineau focuri pentru care se foloseau drept combustibil lemn, mărăcini, apoi cărbuni, căpătând denumirea de faruri de la Insulele Pharos din Golful Alexandria, unde s-a construit vestitul far, între 299 și 284 î.e.n.
„Farul este cel mai importat mijloc pentru asigurarea navigației. Este o construcție specială, de obicei sub formă de turn, ce trebuie să se deosebească de fondul înconjurător și de alte asemenea construcții. În partea sa superioară, farul are o instalație care produce o lumină caracteristică, proprie fiecărui far, vizibilă pe tot orizontul de regulă, care trebuie să se vadă de la o distanță mai mare de 15 mile marine (30km – n.r.). Această lumină servește pentru ca navigatorul, când vine din larg, să se poată orienta, să aterizeze, cum spun marinarii, pe lumina respectivă, pentru a intra în port sau pentru a se orienta în ce direcție navigă. Luminile se aprind de la apusul la răsăritul soarelui.
Orice marinar își pune, în orice moment, două întrebări pe mare: unde mă aflu și încontro merg? Farul îl ajută să își răspundă la acestea. Astfel, navigatorul se orientează ziua prin vizualizarea turnului farului, cu mijloace de navigație, și noaptea după lumina proprie fiecărui far“, ne-a povestit cpt. Adrian Pintea, șef Semnalizare Maritimă prin Faruri din cadrul Direcției Hidrografice Maritime.
De-a lungul litoralului românesc (pe 245km) există șapte faruri mari, faruri de aterizare deoarece sunt primele pe care marinarul le vede din largul apelor teritoriale românești. Acestea sunt ridicate la Mangalia, Tuzla, Constanța, Midia, Gura Portiței, Sfântu Gheorghe și Sulina, poziționarea lor nefiind întâmplătoare, fiind așezate echilibrat pe uscat, astfel încât orice navă să se poată ghida, în orice moment, după două faruri. Noaptea, fiecare emite propriul semnal luminos, pentru ca navigatorul să știe, în funcție de caracteristicile luminoase ale semnalului, ce far vede, deci unde se află.
De asemenea, la intrările în porturile Mangalia, Constanța și Midia, se află trei faruri mici, de intrare, albe, vizibile până la 5 mile marine (10km), servind la orientarea navelor când intră în port. Pe timp de ceață, ele servesc asemenea unui sistem de alarmare cu sunet (goarne) și transmit în codul Morse litera U, de la „uscat“.
La intrările în porturi sunt amplasate și șase grupuri de lumini portuare, câte două în fiecare port, unul verde și celălalt roșu.
„Din istoricul mijloacelor de asigurare a navigației, ajungem la concluzia că pe măsură ce se dezvoltă civilizația, fiecare națiune și-a iluminat, progresiv, coastele maritime. Se poate spune că un far este o mărturie a civilizației respective, o emblemă a acesteia“, ne-a mai explicat cpt. Adrian Pintea.
Cel mai vechi far, la Tuzla. Cel mai nou, la Sulina
Toate farurile de aterizare asigură semnalizarea de-a lungul litoralului românesc, de-a lungul coastei Mării Negre și pe Dunăre, de la Mangalia la Sulina, navigația în apele teritoriale românești având o istorie de peste două milenii. Ele sunt repere la coastă vizibile pe orice tip de vreme, asigurând siguranța navigației.
Cel mai vechi „străjer al mării“ de pe litoralul românesc, care încă rezistă, este cel de la Tuzla, construit în 1900, în timpul Regelului Carol I, la proiectarea căruia a contribuit și ing. Anghel Saligny.
Farul din Constanța este cel mai înalt, are 58m, 87m față de nivelul mării. El a fost construit în 1960, și poate fi văzut de la 24 de mile marine (45km).
În municipiul-reședință de județ, între 1861 și 1903 a funcționat farul de pe faleza Cazinoului, în prezent monument istoric, numit Farul Genovez, deși a fost construit de o companie engleză. În 1903 a intrat în funcțiune Farul Carol, aflat acum în Portul Constanța, la Cuibul Reginei, clădirea care acum găzduiește Muzeul Portului, construită de Anghel Saligny, reședința preferată de la mare a Reginei Elisabeta. Și acesta este acum monument istoric.
La Sulina, farul a fost construit în 1865 de Comisia Europeană a Dunării de Jos. El este situat la marginea de est a orașului, pe malul drept al canalului Sulina. În 1911 a fost modernizat, iar în 1946, electrificat, aducându-i-se și modificări la sistemul optic. În prezent, acesta a devenit muzeu al Administrației Fluviale a Dunării de Jos și a fost construit un nou far, pe extremitatea digului de sud a canalului Sulina, înalt de 48m și vizibil de la 19 mile marine (38km). Acesta este cel mai nou far de pe litoralul românesc, fiind construit în 1983, fundația lui aflându-se la 30m sub pământ, unde a putut fi găsit sol stabil.
România se poate lăuda, din 2010, cu modernizarea celor 16 faruri de pe litoral, cu sisteme optice (capete de far) aduse din Noua Zeelandă, cu becuri halogen (în cazul farurilor de aterizare) și tehnologie LED (în porturi). Farurile din țara noastră au funcționat întâi cu acetilenă, apoi cu petrol, gaz, au fost electrificate, iar apoi au avut lentile optice rusești (una cântărea 0,5t).
Toate farurile au surse secundare de alimentare cu energie, pentru a putea funcționa non-stop, chiar dacă apare o avarie. Un far se oprește doar cu aviz special, iar înainte navigatorii sunt anunțați de acest lucru.
Farurile sunt deservite de echipe de 5 persoane, care lucrează în ture, de 24 de ore fiecare, pentru a asigura permanența funcționării acestora. În general sunt localnici, iar munca lor nu este ușoară, deoarece „străjerii mării“ au fost construit în zone izolate, iar în sezonul rece accesul se face greu la acestea. În plus, nu e ușor să urci și să cobori scările circulare ale farurilor, de câteva ori pe zi.
Farurile, obsolete?
În contextul unei lumi care se îndreaptă spre interconectivitatea sistemelor de navigație, trafic, rețele de sateliți, rețea 5G, farurile încă își regăsesc locul și utilitatea. Nu numai că ele nu vor dispărea, nu vor deveni muzee, obiective de interes turistic, ci în următorii zece ani acestea vor fi iar modernizate, cu sisteme noi și ultraperformante de semnalizare, atât fizică, cât și virtuală. Deci, vor fi compatibile cu echipamente de generație nouă și viitoare de la bordul navelor.
Farurile vor avea un rol important în cadrul infrastructurii smart navigation, armonizată la nivel global. Ele vor transmite la bordul navelor, mesaje și avertizări meteo, diverse mesaje automate, mesaje de marcare a pericolelor etc.
Cu ajutorul acestora, în Asia deja funcționează o versiune Beta a unei aplicații tip Waze pentru marinari. Ea se conectează la sateliți și folosește informațiile oferite de telefoanele de la bord și cele transmise de faruri, și indică poziția navei și a celorlalte ambarcațiuni și culoarele libere pentru navigație. Poate în câțiva ani aplicația va putea fi folosită și în apele teritoriale românești.
Valentin ISPAS
Foto: Direcția Hidrografică Maritimă 
Foto: Direcția Hidrografică Maritimă
Salut, nu cred că în lb Română există cuvântul “obsolete”