În spatele fiecărui zbor se află planuri bine stabilite, proceduri clare și multe ore de pregătire. Se află responsabilitatea pentru sute de vieți, decizii care trebuie luate uneori în doar câteva secunde și capacitatea de a rămâne lucid atunci când lucrurile nu merg conform planului. Pentru pasageri, turbulențele, vremea, schimbarea unei rute sau o aterizare de urgență pot însemna teamă și nesiguranță. Pentru cei din cabina de pilotaj, sunt situații care trebuie gestionate cu sânge rece, experiență și respectarea unor protocoale clare.
Iar aviația este influențată și de ceea ce se întâmplă dincolo de aeroporturi. Războiul din Ucraina a schimbat traseele de zbor din regiune, a închis spații aeriene și a obligat companiile să regândească rute, consumul de combustibil și modul în care operează anumite curse. Zonele de conflict pot transforma un traseu obișnuit într-unul mai lung și mai costisitor și pot limita semnificativ opțiunile disponibile pentru operatori.
Cum se simte această realitate din cabina de pilotaj? Cum se ia o decizie atunci când o rută trebuie modificată, când un aeroport devine indisponibil sau când o situație neprevăzută apare la mii de metri altitudine? Și ce înseamnă, de fapt, să știi că, după închiderea ușii cabinei, sute de oameni își pun viața în mâinile tale?
În minutele următoare, discutăm cu Attila Nagy, comandant și instructor de zbor, despre viața din cabina de pilotaj, despre momentele în care un plan de zbor trebuie schimbat, despre turbulențe, oboseală, frica de zbor și situațiile-limită care îi testează chiar și pe cei mai experimentați piloți. Vorbim despre impactul conflictului din Ucraina și al altor zone de război asupra rutelor aeriene, despre responsabilitatea de a pilota un avion cu sute de oameni la bord și despre pasiunea care l-a făcut să aleagă aviația. O discuție despre o profesie în care calmul, experiența și disciplina pot face diferența și în care fiecare zbor începe cu aceeași misiune: ca toți pasagerii să ajungă în siguranță la destinație.
Reporter: Cum ați ajuns să pilotați avioane și, mai ales, să deveniți comandant?
Attila Nagy: Am crescut la Câmpia Turzii. Tatăl meu a fost militar, deci am fost înconjurat de avioane. Nu am reușit, când eram mai tânăr, nu am avut nici creierul, nici determinarea necesară ca să ajung în armată. Dar, în timp, mi-am dat seama că pot să fac o carieră în aviația comercială și, după câțiva ani, m-am interesat. Nu exista Google. Trebuia să mergi la aeroporturi, trebuia să întrebi alți oameni, dacă aveai norocul să zbori. Acum douăzeci de ani, aviația nu era cea de astăzi. Ajungeai cumva să primești informații. Am fost norocos. Am cunoscut oamenii optimi, în momentul acela, și din vorbă în vorbă, din aeroport în aeroport, mi-am dat seama că am o posibilitate să îmi fac licența comercială.
Reporter: Ce v-a atras inițial către aviație?
Attila Nagy: Libertatea.
Reporter: Ce libertate vă oferă?
Attila Nagy: Libertatea, zborul, călătoriile, responsabilitatea, greutatea vieții de zi cu zi în aviație. Este foarte solicitant, te ține mereu în priză. Și, pentru mine, asta a fost o atracție.
Reporter: Ce simțiți în momentul în care închideți ușa cabinei și știți că aveți responsabilitatea pentru sute de pasageri?
Attila Nagy: Asta, responsabilitatea, în primul rând. Și o liniște absolută din punct de vedere al încrederii pe care o am în oamenii care sunt lângă mine, colegii mei, și în pregătirea mea.
Reporter: Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ați trăit în cabina de pilotaj și cum l-ați gestionat?
Attila Nagy: O pasageră care a făcut infarct și era critic să ajungem la sol cât mai devreme, dar, în același timp, responsabilitatea mea sunt ceilalți 186 de pasageri în cazul ăsta. Și atunci trebuie să iei o decizie foarte, foarte bună și foarte grea, în care poți să ajungi în punctul în care pasagerul acela să nu reprezinte o urgență atât de mare ca siguranța celorlalți.
Reporter: Concret, ce s-a întâmplat?
Attila Nagy: Am aterizat de urgență în alt aeroport. În cazul acela, pasagera a ieșit. A fost vie când a plecat. A luat-o ambulanța, iar noi am plecat și ne-am văzut de drum. Gândiți-vă că noi nu suntem ca și cu mașina. Dacă mie mi se face rău eu nu pot să pun o frână și să mă opresc. „Stai să-mi scot un pic capul pe geam”. Eu sunt într-un tub, la 38.000 de picioare, pe care trebuie să îl aterizez între un aeroport în care am condițiile necesare pentru kerosen, să am sisteme de pompieri în caz de urgență, aeroportul să fie pregătit să fiu autorizat să aterizez. Sunt o grămadă de lucruri pe care trebuie să le ai în vedere și eu să îmi dau seama unde să aterizez. Am nevoie de timp, am nevoie să pregătesc o apropiere, să îmi caut aeroportul necesar, să cer o autorizație. Toate astea au nevoie de timp, iar dacă pasagerul este într-o formă gravă de sănătate…
Reporter: Ce se întâmplă, de fapt, pentru cei care nu știu, atunci când avionul trece prin turbulențe puternice?
Attila Nagy: Turbulențele sunt mase de aer de diferite presiuni și diferite temperaturi care se ciocnesc între ele și atunci creează un aer turbulent, iar asta face ca avionul să vibreze. Turbulențe extreme sunt în cazul Europei, nu avem orografia necesară încât să fie o problemă atât de mare. Turbulențe moderate și ușoare sunt zilnice, pentru că, la fel cum se învârte Pământul, se învârte aerul cu el și noi trecem prin masele astea de aer complet și sigur. Suntem în siguranță. Avioanele sunt pregătite pentru așa ceva. Problema apare la oamenii care experimentează treaba asta pentru prima dată. Nu au zburat înainte. E un mediu complet nou și asta creează, în general, starea asta de indispoziție între pasageri.
Reporter: Vorbiți-ne puțin și despre planul de zbor și cât de des întâlniți situații în care trebuie să luați o decizie diferită față de planul inițial.
Attila Nagy: Planul de zbor, în general, e făcut de colegii noștri de la echipele de navigație. Sunt unele standard, sunt organizate pe zile. Dacă, de exemplu, facem un zbor zilnic, indiferent de destinație, Londra, să spunem, și îl fac zilnic, planul meu de zbor deja e pregătit pentru toată luna. Dacă se modifică, se închid spații aeriene, se modifică viteza, se modifică nivelul, toate astea se ocupă ei. Noi, ca piloți, eu primesc planul de zbor dimineața. Îl bag în sistemul de calculator și GPS, în cazul ăsta, mi-l pregătește și avionul zboară exact ce-i spun eu. Acum se ivesc ocazii în care se închide aeroportul, pentru că un avion a avut o problemă și a blocat pista. Eu pot să am combustibil extra încât să aștept în aer o anumită perioadă de timp, dar vă imaginați că nu pot să am combustibil infinit încât să stau în aer și să aștept. Și atunci trebuie să iei o decizie, să aterizezi în altă parte. Pot să aterizez în rută, dacă afli destul de devreme, sau aterizezi la unul din aeroporturile alternative pe care suntem obligați să le avem când mergem la fiecare destinație.
Reporter: Care sunt cele mai mari temeri ale pasagerilor și cât de justificate sunt ele?
Attila Nagy: Turbulențele, în general, vremea. Sunt justificate din punctul lor de vedere toate, pentru că fiecare, în imaginația lui, vede, are o percepție foarte diferită. Și atunci, pentru noi, toate sunt justificate, dar, în același timp, noi știm cum funcționează. Noi știm ce ne așteaptă. Și noi știm că totul o să fie în siguranță, de la A la B. Dar, în același timp, înțelegem și pasagerii prin ce trec. Anxietate. După cum am spus înainte, e un mediu complet nou. Foarte mulți îl experimentează pentru prima dată și le creează o stare neplăcută.
Reporter: Există situații în care și piloții simt frică atunci când zboară?
Attila Nagy: Nu am fi acolo.
Reporter: Care este cea mai mare responsabilitate a unui comandant? Dincolo de pilotarea avionului?
Attila Nagy: Viața pasagerilor. Unul dintre lucrurile pe care oamenii nu își dau seama este că, în momentul în care am închis ușa și decolăm, oamenii își pun viața în mâinile noastre. Și responsabilitatea aceea, în cazuri extreme, poate să ajungă la un punct în care, efectiv, eu mi-aș da viața pentru fiecare pasager din avion. Atâta timp cât știu că avionul aterizează în siguranță. Aia e responsabilitatea mea și mi-o asum.
Reporter: În contextul conflictelor din regiune, cum influențează războaiele și zonele de conflict traseele avioanelor?
Attila Nagy: Foarte mult. Consumul urcă. Se schimbă rutele, ceea ce înseamnă că sunt diferite taxe. Zborurile, în viața de zi cu zi și, mai ales, astăzi, în Europa, sunt foarte, foarte influențate de conflictul din Ucraina. Zborurile spre Orientul Mijlociu sunt influențate de conflictul din Orientul Mijlociu. Foarte multe companii anulează zboruri pentru că nu-și fac factibile, nu se pot face, nu ajunge ruta. Avioanele nu pot să facă față pentru că rutele se schimbă, se lungesc, în general. Adică niciodată nu se scurtează. Și atunci nu mai ai capacitatea necesară să operezi aceste rute. Și atunci se limitează foarte mult zborurile în jurul acestor zone de conflict.
Reporter: Cum sunt stabilite și modificate rutele pentru a evita zonele de conflict?
Attila Nagy: Tot așa, echipele noastre de navigație, care fac planurile de zbor, caută rute viabile și care sunt factibile din punct de vedere economic și din punct de vedere al sistemelor avioanelor și se pot face.
Reporter: Am discutat doar de Ucraina. Mai sunt și alte situații?
Attila Nagy: Orientul Mijlociu, Israel, sunt cele care afectează companiile care zboară în zonele acestea. Dar Europa. Cel mai mult afectată este Ucraina.
Reporter: În ce țări v-a purtat până acum cariera de pilot și care dintre destinații v-a rămas cel mai mult în suflet?
Attila Nagy: Toată Europa. Caraibe. Orientul Mijlociu. Destinații, toate sunt speciale, dar, în același timp, toate-s la fel pentru noi. Ajungem, la un moment dat, în care eu am un turn de control și o pistă de aterizare.
Reporter: Care a fost cel mai lung zbor?
Attila Nagy: Cel mai lung zbor cred c-a fost Roma-Daman, m-am dus din Arabia Saudită undeva la șapte ore, șapte ore jumate. Roma, Abu Dhabi, tot așa, șapte ore, șapte și ceva.
Reporter: Cum gestionați situația în care intervine oboseala, pentru că, inevitabil, vă confruntați cu ea?
Attila Nagy: Este o procedură specială. Toate companiile le au, în care se numește control rest și facem o odihnă controlată, în care ne anunțăm toți colegii că avem nevoie de 10-20 de minute. Power Nap e recomandat, e necesar. Sunt zboruri lungi, lucrăm multe zile și în momentele în care munca este mai redusă. De exemplu, în croazieră, unde ai mult mai puțin de lucru decât în apropiere și în aterizare. Se recomandă ca, dacă te simți obosit, să te odihnești încât să fii apt pentru aterizare.
Reporter: Vorbiți-ne puțin despre experiența dvs. Cum a fost trecerea către comandant?
Attila Nagy: Am experiența, în primul rând. Trecerea către comandant se face prin acumularea orelor de zbor. Fiecare companie are un număr de ore minim necesar pe care îl cere pentru a putea începe interviurile pentru postul de comandant. Se anunță posturi, trecem prin interviuri, trecem prin examene, trecem o grămadă de evaluări. Și, odată ce toate astea sunt trecute, începem un curs de comandant, care se face intern la fiecare companie. Toate sunt diferite. Odată ce termini cursul ăsta, e un examen final și, acela trecut, a doua zi ești un comandant apt sută la sută pentru a fi responsabil de avioanele companiei la care lucrează fiecare.
Reporter: Vă desfășurați activitatea în Cluj-Napoca sau și în alte orașe?
Attila Nagy: Cluj-Napoca sau, dacă compania noastră, la compania la care lucrez de față, are nevoie, în alte părți de comandanți, pentru că sunt unele zboruri neacoperite, să spunem, la Târgu Mureș, la București, în altă țară. Atunci ne pot muta acolo și putem să stăm câteva zile. În general, ne place.
Reporter: Despre ce companie vorbim?
Attila Nagy: Despre Wizz Air, în cazul meu.
Reporter: Dumneavoastră ați fost implicat și în proiecte de fotografiere și cartografiere. Cum a fost această experiență?
Attila Nagy: Senzațională. Din punct de vedere al zborului, era un avion mic. Se zboară foarte diferit, fără pilot automat. Totul, zburat la mână, ceea ce este extrem de solicitant. Ca să faci treaba asta timp de 8 ore pe zi. Pe lângă asta, fiind companii mici, nu au o echipă atât de mare în spate care să îmi facă planurile de zbor. Ne ocupam noi să cerem permisele necesare. În fiecare zonă în care urma să facem fotografie aeriană, ne ocupam noi. De exemplu, am făcut Madrid. A trebuit să sun la Casa Regală să le spun că o să zbor deasupra. De asemenea, la Parlament, să le spun că o să zbor deasupra turnurilor de control de la diferite aeroporturi, să le spun că pot să zbor deasupra. Și toate astea făcute înainte să încep. Deci stăteam la telefon o oră, o oră jumate, numai cu diferite autorități, ca să primesc autorizările necesare, ca să pot să-mi fac zborul în ziua aceea, și după aceea trebuia să mă urc la zbor opt ore. Senzațional, dar foarte solicitant, foarte diferit față de ceea ce fac astăzi. Astăzi avem o echipă extraordinară în jurul nostru, care face tot posibilul și ne asigură confortul necesar ca noi să operăm doar zborul, ca să putem să fim 100% prezenți.
Reporter: Care este deviza care vă ghidează în toată activitatea dumneavoastră? Un motto, un principiu pe care îl urmați.
Attila Nagy: Adică, pentru mine, e foarte, foarte simplu. Îmi asum o responsabilitate și mă ghidez după ea. Îmi place ceea ce fac, e pasiune, nu simt că lucrez. Nu lucrez de foarte mult timp. Mă duc la zbor. Niciodată nu spun cuiva: „Mă duc la lucru”.
Reporter: Ce înseamnă „nu de mult timp”? De câți ani zburați?
Attila Nagy: De 14 ani zbor.
Reporter: Ce alte pasiuni aveți dincolo de aviație?
Attila Nagy: Am descoperit recent sporturile de anduranță. Am alergat, alergare montană, motociclism, înot. Îmi place să le descopăr și să învăț lucruri noi, chiar dacă nu le-am mai făcut înainte. Acum, nu demult, am făcut un Ironman. Este un triatlon extrem. Undeva la 13 ore ai nevoie să îți ocupi timpul, dar mi se pare că, în orice job, adică jobul meu devine monoton și învăț zilnic și îmi aplic treaba asta și în viața de zi cu zi. Îmi place să învăț lucruri noi, să descopăr lucruri noi, să fac activități noi.
Reporter: Cât de importantă este activitatea fizică pentru menținerea unui tonus bun?
Attila Nagy: Activitatea fizică e importantă pentru oricine, pentru toată lumea. Deci ar trebui să fie în cei 7 ani de acasă, obligatoriu, sport de 3 ori pe săptămână.
Reporter: Astăzi ne-am întâlnit la Tabere pe Terra. Ați intrat în dialog cu copiii care sunt în tabăra de aviație? Cu ce gânduri au plecat de aici? Ce ați încercat să le transmiteți?
Attila Nagy: Am încercat să le dau o doză de realitate. Să înțeleagă munca care e necesară să fie depusă pentru a ajunge la o carieră atât de solicitantă, dar, în același timp, atât de de succes. Nu e ușor, nu e greu dacă îți place ce faci. Sunt de părere că, atâta timp cât îți place și ești dedicat a ceea ce faci, orice greutate vine, treci peste ea, indiferent de situație. Am încercat să le transmit asta, sperând să fie curioși. Curiozitatea cred că ne face să creștem în viața de zi cu zi. Au fost copii, au fost minunați, s-au întrebat, au avut întrebări foarte interesante și sunt sigur că o să rămână cu ceva informații și pe viitor. În momentul în care, dacă decid să fie piloți sau când decid să fie piloți, o să-și amintească anumite lucruri.
Reporter: În final, ce mesaj doriți să transmiteți celor care vor să zboare. Care ar fi primul pas atunci când vrei să devii pilot? Ce au de făcut?
Attila Nagy: Primul lucru ar trebui să fie să-și spună: „OK, vreau să devin pilot”. Și să creadă în asta. Să creadă cu adevărat în afirmația aceea: „OK, vreau să devin pilot”. Și de aici urmează research, să începem să căutăm școli de zbor, oportunități în fiecare țară. România oferă o grămadă de oportunități copiilor tineri între 14-17 ani, până la 23 inclusiv, în care pot să facă o grămadă de cursuri care să îi ajute pe viitor la un interviu, la un curs de zbor, indiferent pe ce dinamică a zborului o să opteze.
Reporter: Totuși, sunt destul de costisitoare cursurile de zbor.
Attila Nagy: Acestea sunt foarte costisitoare. Tot ce ține de aviație este foarte, foarte costisitor. La început merită, dar, în același timp, nu am cunoscut pe nimeni care să înceapă în aviație să zică: „Mă duc să mă fac pilot pentru că vreau să fac bani.” Toată lumea se duce să se facă pilot pentru că vrea să zboare. Partea financiară e secundară.
Reporter: Vă mulțumim foarte mult.
Attila Nagy: Și eu vă mulțumesc!
Alexandra VASILE
