Reprezentanții Primăriei Constanța ne-au dus din nou cu vorba! Primarul recurge la trucuri de marketing?

0
506

În decembrie 2020, consilierul local U.S.R. Mihai Ochiuleț a descoperit într-un depozit din curtea CT Bus sute de acte originale ale Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Constanța. Reprezentanții acesteia au susținut atunci că acele documente sunt pentru topit, pentru că nu mai sunt valabile. Primarul Vergil Chițac susține acum, însă, că majoritatea lor vor fi reintroduse în fondul arhivistic activ.

Consilierul local U.S.R. Mihai Ochiuleț, membru în Adunarea Generală a Acționarilor a CT Bus, a făcut o vizită la una din bazale auto ale acesteia, în 10 decembrie 2020, chiar după numirea sa de către Consiliul Local. Iar într-unul din depozitele din curtea CT Bus, care ar fi închiriat de Primăria Constanța, a descoperit sute de acte aruncate la întâmplare, majoritatea originale: titluri de proprietate, rapoarte de evaluare, schiţe cadastrale, contracte etc.

La acel moment, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța la acea vreme, Ionela Halciuc, a declarat pentru Focus Press că nu este nimic suspect acolo, că acele documente sunt pentru topit, deoarece le-a expirat valabilitatea. „A fost întocmită o comisie din mai multe persoane din diverse direcții ale Primăriei și pentru că acele acte nu mai sunt valabile, s-a decis topirea lor. Au fost înștiințate și Arhivele Naționale, reprezentanții acestora au venit și au verificat, prin sondaj, documentele, totul este în regulă“, preciza Ionela Halciuc în luna decembrie 2020.

Culmea, marți, 9 martie a.c., primarul Vergil Chițac a declarat că exact aceleași acte sunt deosebit de importante pentru interesele Unității Administrativ Teritoriale Constanța, mai ales că majoritatea aveau legături cu vânzarea sau retrocedarea de terenuri, de către fosta administrație locală. În depozitul din curtea CT Bus se aflau peste 119.909 dosare, 1.049 de bibliorafturi, 1016 volume, 65 de pachete și 124 de cutii de documente, ce urmau a fi distruse.

„Oare a încercat cineva să șteargă urmele celor 20 de ani de administrație roșie?

Priviți ce scrie în raportul referitor la situația documentelor Primăriei aruncate într-un depozit al companiei de transport de către fosta administrație: «Având in vedere importanța și implicațiile ce decurg din documentele elaborate de Direcția Patrimoniu și Cadastru, această lipsă de control și evidență a actelor emise, coroborat cu perioadele scurte de păstrare, pot prejudicia grav interesele U.A.T. Constanța, prin distrugerea unor informații cu privire la dreptul de folosință, dreptul de administrare sau chiar dreptul de deplina proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public și privat al U.A.T. Constanța».

Cea mai mare parte din documente proveneau de la Direcția Patrimoniu și Cadastru din cadrul Primăriei. Ați ghicit, aveau legătură cu terenuri… Din 823 bibliorafturi provenite de la această direcție, cu privire la 746 s-au dispus măsuri de reintroducere în fondul arhivistic activ. Altfel spus, aceste documente nu îndeplineau condițiile legale de casare, unele dintre ele trebuind chiar să fie păstrate permanent“, a precizat Vergil Chițac.

În această situație, este clar că reprezentanții Primăriei Constanța ne-au mințit din nou! Grav!

Vechi strategii politice?!?

Poate măcar acum primarul Chițac va lua măsuri și vor fi trași la răspundere angajații Primăriei care au făcut parte din comisia care a decis distrugerea acestor documente și inclusiv a persoanelor care au dezinformat purtătorul de cuvânt al administrației locale de la acea vreme, cu privire la acest subiect.

Măcar de această dată edilul-șef să acționeze, dacă în cazul Regulamentului parcărilor din Constanța nu a făcut-o, deși Focus Press a atras atenția de mai multe ori că procedura de consultare publică a acestuia este nulă, că nu au fost aduse la cunoștința cetățenilor toate informațiile relevante pentru dezbaterea regulamentului, că suntem mințiți de către angajații Primăriei etc. Nici directorul executiv Horia Constantinescu nu a fost sancționat pentru acest lucru, deși este principalul vinovat, nici consilierul personal al primarului George Măndilă, pentru declarațiile idioate cu privire la prevederile regulamentului propus sau la reacția mass-media și a constănțenilor. Și niciun alt angajat al Primăriei deși inclusiv primarul a recunoscut că s-a greșit! Și, totuși, nimeni nu a fost găsit vinovat! Oare acum a greșit cineva și trebuie să răspundă pentru acțiunile sale???

De ce a decis primarul Vergil Chițac să vorbească despre aceste verificări ale documentelor ce urmau a fi distruse? Greu de precizat. Dar putem, cu siguranță, să presupunem că a dorit să minimalizeze pierderile de capital de imagine cauzate de scandalul Regulamentului parcărilor din Constanța, chiar să distragă atenția de la acesta și să mai stingă mânia alegătorilor, să dea iar vina pe fosta administrație P.S.D.-istă pentru ceva, să o arate din nou cu degetul, ca să ne aducem aminte de greșelile acesteia și poate le iertăm pe cele ale noii conduceri a orașului. Vechi strategii politice!

Însă, nu putem uita de Regulamentul parcărilor, cu siguranță. Mai ales că acesta va fi supus votului consilierilor locali! Și pentru că nimeni nu a fost sancționat pentru greșelile făcute, ilegalități chiar, că poate nu vede nimeni și tot nimeni nu comentează. Încă așteptăm rezultatele anchetei, care se face sau nu se face (nimeni nu ne-a lămurit nici cu privire la acest subiect!), cu privire la vinovați.

Și nu putem uita că vom plăti de atâtea ori într-o zi parcarea și atâția bani, chiar dacă nu vom găsi loc de parcare!

Așa că dacă edilul-șef nu va nominaliza vinovații pentru consultarea publică ilegală a regulamentului și pentru casarea, tot ilegală, a unor documente oficiale și în original, e clar că totul e doar fum în ochi și o încercare, la sfatul cine știe cărui consilier, de a își recondiționa imaginea publică.

Valentin ISPAS

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.