Din culisele alegerii directorului Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, în Senatul UNITER
Uniunea Teatrală din România (UNITER) și-a desemnat noul Senat, din care face parte, începând de acum (pentru mandatul 2026-2030) și ...
Uniunea Teatrală din România (UNITER) și-a desemnat noul Senat, din care face parte, începând de acum (pentru mandatul 2026-2030) și ...
Joi, 27 august a.c.,, „O insulă” îi aduce pe cei mici și pe cei mari într-o aventură colorată, imprevizibilă și ...
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS), organizată de Teatrul de Stat Constanța, continuă programul dedicat celor mici cu un ...
Talentul, emoția și pasiunea pentru scenă au adus noi recunoașteri naționale elevilor Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. ...
În mai 2025 Cazinoul din Constanța își redeschidea porțile pentru public, după ani de ruină și de lucrări care ba ...
Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare A Teatrului de Stat Constanța, se joacă, pentru ultima dată ...
Actorii Teatrului de Stat Constanța au revenit, încă din luna decembrie în sala obișnuită, cea din Bulevardul Ferdinand nr. 11. ...
Ediţia a 28-a a Galei Tânărului Actor, program de tradiție al UNITER, inițiat de Ion Caramitru, Cornel Todea și Sanda ...
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare“ Vaslui anunță că filmările din cadrul proiectului „CTITORII ȘTEFANIENE – Cronici peste timp“ prind contur, ...
Luminile se pregătesc să se aprindă pe una dintre cele mai importante scene ale teatrului românesc: Gala Premiilor UNITER 2025! ...
Seara de ieri a fost una memorabilă pentru publicul constănțean, care a umplut sala de spectacole pentru a urmări reprezentația ...
De 15 ani, Primăria Năvodari sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului și își continuă activitățile culturale, prin vocea inspectorilor de specialitate ...
De Ziua Mondială a Teatrului, actrița Liliana Cazan, de la Teatrul de Stat Constanța, şi-a asumat misiunea de a readuce ...
Profesorul Florentin Scalețchi, cel care a rămas în istorie ca fiind cel mai tânăr comandat de navă din perioada comunistă ...
Un număr de şase spectacole de teatru vor fi prezentate, marţi şi miercuri, pe scena Teatrului "Nottara", în cadrul celei ...
Turiștii și constănțenii aflați în acest weekend la Techirghiol au avut ocazia să afle care este situația absolvenților la actorie. ...
Arta este un reper al civilizației umane. Teatrul, muzica și dansul sunt limbaje universale, care unesc culturi şi popoare. Sunt ...
Constănțenii sunt așteptați pe 28 mai, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Talentatele actrițe Maia Morgenstern și Carmen ...
La finalul anului 2021, Adela Popescu și Radu Vâlcan deveneau proprietarii unui apartment mult dorit, localizat la malul mării. Cei ...
Au apărut nominalizările pentru cea de-a 32-a ediţie a Galei Premiilor UNITER iar Teatrul de Stat Constanța este pe listă ...
Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, ne invită să luăm parte la evenimentul cultural „ACTORUL: ...
Universitatea din Ankara (Turcia) intenționează să organizeze o serie de seminarii și ateliere de artă, în această vară, pentru studenții ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
