Materiale sanitare și de protecţie pentru toţi elevii din Valu lui Traian
În luna noiembrie a.c., școlile din Valu lui Traian vor beneficia de materiale sanitare și de protecţie împotriva SARS-CoV-2, în ...
În luna noiembrie a.c., școlile din Valu lui Traian vor beneficia de materiale sanitare și de protecţie împotriva SARS-CoV-2, în ...
Cu ocazia deschiderii noului an școlar, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a transmis că noile Legi ale Educației vor readuce învățământul ...
Lista școlilor care vor organiza programul Masă caldă, în anul școlar 2022-2023, a fost publicată de Ministerul Educației. Nu au ...
Ca în fiecare an, toți elevii din Năvodari, de la grădiniță la liceu, vor primi rechizite în prima zi de ...
Direcţia Siguranţă Şcolară, cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică, a iniţiat proiectul pentru reducerea violenţei fizice şi psihologice în unităţile ...
Elevii constănţeni sunt aşteptaţi, pe 5 septembrie, la școală. Inspectoratul Școlar Județean Constanța susține că din cele 510 unităţi de ...
În câteva zile, copiii revin în bănci, motiv pentru care prefectul județului Constanța, Silviu Cosa, a convocat instituții cu atribuții ...
Pentru că numeroși părinți s-au întrebat ce se va întâmpla cu apa caldă și căldura în unitățile de învățământ din ...
Pentru anul școlar 2022-2023 s-au alocat cu 62 de milioane de lei mai mult pentru “Programul pentru școli al României”, ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a explicat vineri seară că se insistă pe recomandări, în ceea ce privește pandemia de COVID-19. Întrebat ...
Școlile pot fi redeschise în condiții de siguranță în septembrie, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Autoritățile nu pot impune ...
A fost semnat și transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României ordinul de ministru care aprobă noul Regulament-cadru de ...
Deputații au decis ca în școli să se facă educație pentru sănătate. Elevii vor afla despre bolile cu transmitere sexuală ...
Municipalitatea a lansat o licitație publică pentru interconectarea sistemelor video locale ale unităților de învățământ la dispeceratul Poliției Locale, situat în ...
Modelarea factorului uman, prin responsabilizarea elevilor privind siguranța în mediul școlar, reprezintă unul dintre obiectivele polițiștilor constănțeni, în această perioadă. ...
Primăria Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean implementează proiectul "Acum pentru sănătate". În luna ...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat miercuri seară că 124 de școli cu toaletele în curte vor primi finanțare pentru ...
La data de 9 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog Constanța ...
Primarul Florin Chelaru și-a propus să meargă în toate școlile din Năvodari pentru a participa la ore de educație civică ...
Siguranţa şi educaţia copiilor reprezintă o prioritate pentru Primăria Constanţa, iar educaţia timpurie, făcută din primii ani de şcoală sau ...
Inspectorul școlar general, Sorin Mihai informează miercuri, 30 martie a.c., faptul că, în urma soluționării celor cinci contestații depuse de ...
Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, prin Compartimentul de prevenție, derulare și coordonare programe de sănătate și Serviciul de medicină ...
Au fost stabilite condițiile și regulile pentru înscrierea copiilor refugiați din Ucraina în sistemul de învățământ național, în unitățile școlare ...
Concursul pentru admiterea în şcolile postliceale din Ministerul Afacerilor Interne este în linie dreaptă. 2.880 de locuri sunt disponibile pentru ...
Sănătatea mintală reprezintă o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, ...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria ...
În județul Constanța, au fost declarate vacante 98 de funcții de director și 52 de funcții de director adjunct. În ...
Ministrul Educației a anunțat că noul lot de teste de salivă pentru școli sunt ambalate în kituri individuale sau de ...
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Constanța anunţă: "Conform Ordinului nr. 3026/17.01.2022 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului ...
Crește alarmant numărul elevilor pozitivi din școlile din Constanța. Tot mai mulţi elevi vor face cursuri on-line săptămâna viitoare. Numărul ...
La cabinetele școlare stomatologice din Constanța se poate prezenta orice preșcolar, elev sau student care urmează cursurile unităților de învățământ ...
Vacanța s-a sfârșit, iar în școli au fost reluate cursurile într-o perioadă în care valul 5 al pandemiei deja se ...
Nuclearelectrica s-a alăturat proiectului HartaEdu în calitate de partener strategic pentru că reprezentanții singurului producator de energie nucleară din România ...
Imunizarea împotriva COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani va începe în România după recepţionarea dozelor ...
Peste 2.500 de unități de învățământ cu vulnerabilitate ridicată vor beneficia de granturi pentru reducerea și combaterea abandonului școlar în ...
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a încheiat acorduri-cadru pentru ...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că testele de salivă folosite pentru școli reprezintă „o presortare” și nu sunt un act ...
Controversatele teste din salivă pentru elevi nu au fost încă distribuite în școli Majoritatea unităților de învățământ din județul Constanța ...
Salvaţi Copiii România cere urgentarea testării antigen în şcoli, susţinând că în această procedură pot fi implicaţi, alături de cadrele ...
Primarul Florin Chelaru încurajează lectura! Elevii din Năvodari primesc pachete cu cărți din partea Primăriei. "Am demarat un nou proiect ...
Două proiecte sunt în desfășurare atât în cadrul școlilor generale, cât și în liceele din județul Constanța, legate de prevenirea ...
De luni, 22 noiembrie a.c., vor merge la școală toți elevii din localitățile unde incidența COVID-19 este sub 3/1.000 de ...
Primăria Năvodari implementează la nivelul unităților școlare din oraș un proiect pilot privind încurajarea lecturii în rândul elevilor. Proiectul, inițiat ...
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni seară, la Digi24, că testele Covid-19 pe bază de salivă, non-invazive, ...
În contextul epidemiologic generat de actuala pandemie și a numărului de îmbolnăviri înregistrat pe raza întregului județ Constanța, Arhiepiscopia Tomisului, ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
