VIDEO. Interviu cu președintele Senatului UMC Cornel Panait, despre investițiile în domeniul educației: laborator nou pentru tehnica tensiunilor înalte, simulator de punte virtual

0
390

Noul an universitar își va deschide porțile în câteva săptămâni, iar în acest context Cornel Panait, președintele Senatului Universității Maritime Constanța, a vorbit în cadrul unui interviu acordat Focus Press despre oferta educațională și despre dotările pe care unitatea de învățământ le pune la dispoziție celor ce vor urma cursuri de licență sau master aici.

UMC îi așteaptă cu brațele deschise pe noii studenţi. Prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, președintele Senatului universității, a prezentat ultimele dotări în materie de laboratoare, incluzând simulatoarele ce îi vor ajuta pe studenți să învețe și să fie cât mai aproape de realitatea domeniului maritim sau ingineresc. Universitatea Maritimă din Constanța se află mereu în pas cu cele mai moderne tehnologii.

„Universitatea este obligată să păstreze un trend mereu inovativ și inovator pentru că întreaga economie mondială care se sprijină pe transportul naval se modernizează, devine din ce în ce mai eficientă, cu costuri din ce în ce mai mici pentru forța de muncă și cu costuri din ce în ce mai mari pentru tehnologia care în mod evident va înlocui forța de muncă umană și atunci trebuie să ținem pasul cu această inovație permanentă. Toate laboratoarele noastre suferă modernizări și sunt nu numai la nivelul unor tablete sau lucruri mărunte, ci noi ne propunem să schimbăm fundamental tot ceea ce înseamnă studiul practic al studenților noștri”, a declarat Cornel Panait.

Ca noutate, UMC va dispune de un nou corp, în incinta Bazei Nautice, ce va deservi laboratorului de Tensiuni foarte Înalte. Precizăm faptul că acest laborator deservește Facultatea de Electromecanică Navală, specializările Electromecanică Navală, Electrotehnică și Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații. Totodată, acesta se adresează absolvenților și specialiștilor care activează în domeniu, asigurând obținerea și însușirea competențelor specifice.

„Voi da numai câteva exemple: laboratorul de Tehnica tensiunilor înalte va avea o locație nouă la Baza Nautică într-un corp de laborator construit special și acest laborator va avea, pe lângă echipamentele anterioare, o serie întreagă de echipamente care ne sunt donate de către Enel și Transelectrica. Acestea au venit în întâmpinarea de energie nouă și ne donează echipamente noi foarte performante, moderne, care se vor regăsi începând din acest moment în stațiile de transformare de înaltă tensiune. Tehnica tensiunilor înalte este o disciplină, o specializare și un laborator care a fost introdus de către Organizația Maritimă Internațională și este obligatorie pentru ca studenții care termină profilul Electrotehnică să poată să arate un certificat care să demonstreze abilitățile lor în vederea exploatării unor asemenea tensiuni. Laboratorul nostru de tensiuni înalte va fi, împreună cu alte laboratoare de compatibilitate electromagnetică într-o clădire nouă, suntem într-o fază finală și acest an universitar ne găsește cu acest obiectiv deja finalizat. Constructorul a făcut eforturi suplimentare pentru finalizarea lucrărilor mai devreme cu 30- 40 de zile”, a concis Cornel Panait, președintele Senatului UMC.

Prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, președintele Senatului universității a continuat cu simulatorul punte și spune că UMC va avea unul nou, mult mai performant, deoarece, studenții vor avea parte de o simulare virtuală cu ajutorul ochelarilor 3D.

„La simulatorul de punte există o tehnologie inovativă ce nu se mai bazează pe exerciții preconstruite care să permită cumva o expertiză mai redusă a celor care fac acest curs, ci, la momentul de față a fost implementată o nouă variantă, este vorba despre o simulare virtuală cu ochelari 3D și cu echipamente care fac un asemenea simulator să poată funcționa. Noi suntem în perioada de achiziție a echipamentelor și bănuiesc că în două săptămâni acestea vor fi achiziționate și vom lucra în paralel pe simulatorul vechi și pe acest simulator nou de realitatea virtuală, urmând să vedem unde sunt rezultatele cele mai bune și dacă acestea vor fi mai bune pe noul simulator de realitate virtuală vom achiziționa în final de la partenerii noștri un asemenea simulator pentru totalitatea numărului de studenți pe care îi avem într-o grupă”, a explicat Cornel Panait.

Mai mult decât atât, a amintit despre faptul că în perioada pandemiei de coronavirus, UMC  a făcut eforturi pentru ca studenții să poată veni la cursurile de laboratoare, necesare în domeniul pe care îl studiază. Astfel, au fost achiziționate, din bugetul universității materialele necesare pentru buna desfășurare a actului studențesc, constând în module performante.

„În perioada pandemiei noi am avut ambiția ca toate lucrările practice să se desfășoare chiar practic și față în față și am fost prima universitate din România care a impus un asemenea mod de desfășurare a activităților și am respectat întocmai cerințele din perioada pandemiei și am luat toate măsurile necesare iar niciun student nu s-a îmbolnăvit. Laboratoarele, totuși, ele au nevoie de o perioadă mai lungă pentru ca toate cunoștințele să fie comunicate, să fie transferate studenților în mod corect, iar atunci am convenit cu cei care ne-au furnizat simulatoarele, ca activitățile de simulare să poată fi făcute și online cu investiții suplimentare din partea noastră, pentru că am cumpărat module care să permită desfășurarea acestor exerciții cu profesorul la panoul principal, la zona de comandă și cu studenții care puteau fi în sala de curs sau de laborator, dar și în sala de acasă”, a conchis președintele Senatului UMC Cornel Panait.

Totodată, în cadrul interviului a mai vorbit și despre conferințele ce au avut loc în cadrul Universității Maritime Constanța, în această vară, dar și despre proiectul Ligii Studenților UMC, „Școala de Vară”, unde elevi de liceu din cadrul mai multor licee din România au petrecut două săptămâni la malul mării, intrând în pielea unui „student”. Dintre conferințele desfășurate amintim: Cyber Security, ajungă tradiție a UMC, la fel ca ATOM-N ce are loc odată la doi ani, precum și GEOGLIC, proiect ERASMUS, destinat atât studenților, cât și profesorilor, având ca subiect principal mediul înconjurător, ce are ca scop crearea de aplicații și implicit lecții în domeniul protecției mediului înconjurător. Astfel, trei țări asiatice și România lucrează împreună timp de o săptămână pentru dezvoltarea acestor aplicații tehnice. Concret, de aceste lecții online ce vor fi atașate pe aceste aplicații tehnice vor beneficia 17 universități de prestigiu din aceste trei țări asiatice, Kazahstan, Azerbaidjan, Turkmenistan și UMC.

Precizăm faptul că oferta educațională din cadrul Universității Maritime din Constanța este extrem de atractivă pentru viitorii studenți, căci, pe lângă disciplinele din domeniul navigației, aceștia pot opta și pentru studierea cursurilor în domeniul ingineriei. Astfel, la UMC se poate studia și domeniul cercetării științifice, respectiv tehnici ale frecvențelor foarte înalte.

Loredana MIHAI

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.