Grupul infracțional ai cărui membri au fost arestați, zilele trecute, la solicitarea DIICOT, sub acuzații de proxenetism, trafic de minori, trafic de persoane, lipsire de libertate și alte fapte din această categorie, s-a declarat nemulțumit de măsura preventivă dispusă în cazul lui. Prin intermediul apărătorilor, pârâții au contestat arestarea preventivă, solicitând să fie cercetați în arest la domiciliu sau chiar sub control judiciar.
Facem referire la Viorica Stamat, Beatrice Elena Vârdol, Ana Maria Zarea, Daniel Marius Hristu, precum și la frații Ion și Gabriel Matyaș, unii dintre cei enumerații fiind cunoscuți pentru infracțiuni similare cu cele din prezentul dosar, fiind cercetați și în alte cauze penale, aflate în curs de soluționare. Pe lângă cei enumerați, este cercetat și Ionuț Adrian Drăgoi, care nu a fost arestat, fiind cercetat în stare de libertate.
Acuzațiile care li se aduc acestora fac referire la exploatarea sexuală a unei minore de 16 ani, împreună cu mama acesteia, profitându-se de situația materială precară a acestora și de vulnerabilitatea lor.
Așa cum am mai arătat, grupul infracțional organizat a fost creat de Viorica Stamat, cunoscută sub pseudonimul „Ramona“, și de Beatrice Elena Vârdoi, la care, ulterior, a aderat și Ana Maria Zarea. La rândul lor, acestea au apelat la protecția și serviciile celorlalți inculpați.
Totul a pornit de la un dosar de furt și de la denunțul unei prostituate
Interesant este faptul că totul a pornit de la un filaj al Poliției într-un alt dosar, care nu avea nicio legătură cu acesta. Mai exact, în baza unui mandat de supraveghere tehnică, polițiștii de la Investigații Criminale din Constanța au urmărit mai multe numere de telefon, printre care se numără și cel al unei tinere care frecventează anturajul unor proxeneți și al unor femei care practică prostituția în folosul acestora, ea fiind cea care se ocupă, într-un fel anume, de imaginea fetelor, printr-un salon pe care îl deține în Constanța.
În urma filajului din dosarul de furt, polițiștii au surprins două convorbiri telefonice prin care femeia respectivă, cea care era prietenă cu proxeneții, l-a avertizat pe unul dintre ei, identificat în persoana lui Ion Matyaș, în legătură cu un denunț la Poliție făcut de o anume „Valentina“, pe care individul a agresat-o la Târgul de Crăciun de la Sala Sporturilor. Mai mult decât atât, femeia l-a avertizat pe Matyaș că Valentina vrea să-l denunțe și la DIICOT, pentru infracțiunile de proxenetism și trafic de persoane.
Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional a funcționat până în luna iunie 2023, timp în care membrii grupului le-au exploatat pe cele două femei, mamă și fiică, atât în Constanța, într-un apartament din Tomis Nord, cât și în alte țări.
Oficial
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna noiembrie 2022, persoanele cercetate ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii, în România, respectiv în municipiul Constanța, dar și în Grecia și Germania, a infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.
Cele opt persoane ar fi obligat la practicarea prostituției o femeie de 41 de ani și o minoră, de 16 ani, transportând persoanele vătămate în afara țării și obținând, astfel, sume de bani din practicarea prostituției de către acestea.
De asemenea, ar fi disimulat adevărata proveniență a sumei de aproximativ 40.000 de lei, bani proveninți din săvârșirea infracțiunii de proxenetism, pe care i-ar fi depus în contul unei societăți comerciale la care una dintre cele opt persoane ar fi fost administrator.
În urma efectuării prechezițiilor, au fost descoperite și ridicate 13 telefoane mobile, un laptop, un computer, 32.000 de lei, 100 de euro, un pistol airsoft, de calibrul 6 mm, muniție, arme albe, diferite cantități de droguri și înscrisuri cu valoare probatorie.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de șapte bănuiți, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, lipsire de libertate în mod illegal și spălare de bani. Ulterior, aceștia au fost arestați, iar în cursul zilei de marți, 29 august a.c., s-a judecat contestația acestora, care au solicitat să fie puși în libertate.
Precizăm că, până la pronunțarea unei soluții definitive, persoanele în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Daniel ALBU
Citește și:




























