Afaceristul Daniel Zaif insistă să construiască blocul de trei etaje, plus etaj tehnic în cartierul Tomis Plus, în jurul căruia s-a creat un scandal între locuitorii din zonă, autoritățile locale și investitor. Anul trecut municipalitatea a transmis să fie executate lucrări de punere în siguranță a proiectului în curs de execuție și a clădirilor învecinate, pentru că imobilul este edificat foarte aproape de celelalte blocuri.
Beneficiarul revine asupra obiectivului de investiții, supunându-se celor transmise de Primăria municipiului Constanța în actul de Urbanism din data de 15 decembrie 2021. Astfel, Daniel Zaif a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța un memoriu de prezentare al proiectului cu scopul emiterii avizului de mediu.
Pe amplasamentul analizat, bulevardul Tomis nr. 425, parcela 287 – lot 13 (strada Bratislava nr. 20, se propune edificarea unei construcții cu regimul de înălțime subsol, parter, trei etaje și etaj tehnic, cu funcțiunea de locuințe colective, cu parcare la subsol și apartamente la parter și etajele 1-3. în total se vor realiza șapte unități locative, trei garsoniere, trei apartamente de două camere și un apartament de trei camere), fiecare cu aria utilă mai mica de 100 mp.
Funcțiunea dominantă a clădirii este aceea locuințe colective (apartamente) care se vor realiza la parter și la etajele 1,2 și 3 ale clădirii. La subsol se va realiza un spațiu pentru gararea autovehiculelor iar la etajul tehnic casa scării pentru accesul pe terasa circulabilă peste etajul 3.
Pe amplasamentul analizat, Primăria Constanța a emis Autorizația de Construire nr.300/17.02.2020 pentru construirea unui imobil cu funcțiunea de locuințe colective în regim de înălțime de S+P+4Etaje (retras) cu parcare la subsol pentru titularul Gelil Sibelgean.
Pe baza contractului de vânzare nr.1296/22.06.2020,Gelil Siblegean a vândut terenul și a concesionat Autorizația de Construire nr.300/17.02.2020, către Lucian Orban, ulterior acesta a vândut terenul și a concesionat la rândul său Autorizația de Construire către societatea Management Administration & Services SRL, care începe lucrările de execuție autorizate la data de 30.10.2020.
Însă, ca urmare a plângerilor formulate de vecini și a scandalului public declanșat, autoritățile implicate- Inspectoratul în Construcții Constanța și Primăria municipiului Constanța, decid luarea măsurilor de punere în siguranță a clădirilor învecinate, declanșând procedurile juridice pentru anularea Autorizației de Construire nr.300/2020.
Pentru asigurarea săpăturilor executate si punerea în siguranță a clădirilor învecinate, pe baza unor dispoziții de șantier se executa un zid de sprijin. Aceste lucrări sunt în prezent executate. În februarie anul trecut este elaborată o expertiză tehnică prin care se care impune ridicarea cotei săpăturii până la un nivel care să asigure încadrarea în condițiile constructive ale clădirilor învecinate, prin realizarea unei umpluturi din piatră spartă compactată. Si aceasta lucrare este în prezent executată.
Ca urmare a demersurilor întreprinse de autoritățile responsabile, cu sentința civilă nr.1139/2021 pronunțată în ședința publică din 10.06.2021 de Tribunalul Constanta/ Secția Contencios Administrativ și Fiscal, se anulează Autorizația de Construire nr.300/17.02.2020.
Având în vedere cele de mai sus, prin prezenta documentație se propune realizarea unei investiții ținând cont de lucrările executate (existente pe amplasament), în condițiile precizate de Primăria municipiului Constanța prin Certificatul de Urbanism nr.3802/15.12.2021, „Lucrări de construire executate fără autorizație de construire (autorizate inițial prin autorizația de construire nr. 300/2020 anulată prin sentința civilă ), lucrări de punere în siguranță a amplasamentului și vecinătăților, construire clădire locuințe colective S+P+3Etaje+etaj tehnic, împrejmuire teren și organizare de șantier.”
Amplasamentul pe care se propune realizarea proiectului este situat în cartierul Tomis-Plus-Boreal din municipiul Constanța, o zona cu funcțiune predominantă de locuire. Terenul are suprafața totală de 341 mp.
Investitorul Daniel Zaif s-a mai confruntat în trecut cu astfel de probleme, în sensul că amplasamentele pe care intenționa să construiască blocuri erau situate extrem de aproape de alte construcții, creând astfel un disconfort. Precizăm că un astfel de proiect a fost suspendat de către 17 constănțeni, locuitori în cartierul Tomis Plus. Aceștia au atacat în instanță investiția de pe strada Napoli ce aparține S.C. Management Administration & Services S.R.L. În luna mai a anului curent,Curtea de Apel Constanța a suspendat definitiv executarea autorizației de construire nr. 300/17.02.2021, respingând recursul înaintat de S.C. Management Administration & Services S.R.L. împotriva deciziei Tribunalului Constanța, care a suspendat, de asemenea, în februarie a.c., implementarea actului administrativ. Potrivit autorizației care a fost suspendată, firma putea să ridice un bloc cu regim de înălțime S+P+4E (retras) pe strada Bratislava, în spatele blocului în care locuiesc reclamanţii. Blocul în care locuiesc reclamanţii a fost construit de un asociat al lui Daniel Zaif, Lucian Orban.
Loredana MIHAI
Citește și:




























