Anul 2020 va rămâne în memoria omenirii ca anul marilor schimbări la nivel societal, psihologic, economic, tehnologic. Pandemia de COVID-19 ne-a întors viețile pe dos și ne-a determinat să adoptăm un nou stil de viață. Nimeni nu ştie cât va mai dura această „criză”. Cu toții am trecut prin starea de urgență, izolare, carantină, starea de alertă, distanțarea fizică și orice altă formă considerată de autorități eficientă în lupta cu noul coronavirus.
Cert este faptul că nu toți avem același orizont, deși trăim sub același cer și avem aceleași norme de conviețuire socială. Am sperat că pandemia ne va face mai umani, mai onești și mai blânzi unii cu ceilalți. M-am înșelat. Sunt mulți cei care se gândesc doar la binele personal. Egoismul naște nemulţumire, iar cuvântul nemulţumire nu este asociat cu acţiunea pozitivă. Mă refer aici la părinții care bat din picioare, revoltați că vor să-și ducă, zilnic, copilul la școală sau la grădiniță, motivând că ei au un loc de muncă la care sunt obligați să meargă. Mă refer la acei părinți care se împotrivesc sistemului educațional românesc actual și regulilor impuse de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, reguli pe care nu știm în ce măsură cei mici le vor respecta în continuare. Mă refer aici la acei părinţi care învinovățesc cadrele didactice că recurg la învățământul on-line din cauze mai mult sau mai puţin justificate, că directorul face şi drege, sau nu face şi de ce nu face sau educatorul nu face destul.
Unde este umanitatea? Uităm cumva faptul că au murit inclusiv medici din cauza COVID-19? Uităm cumva faptul că sunt profesori confirmați cu noul coronavirus? Uităm că actualul guvern acordă 75 la sută din salariul brut la nivel naţional părinților pentru a sta acasă atunci când copilul lor este programat pentru ore on-line conform scenariului hibrid, variantă îmbrățișată de unitățile de învățământ? Cu alte cuvinte, părinţii vor avea parte de zile libere şi bani, pentru a rămâne acasă cu copiii cât timp fac şcoala on-line. Uităm cumva faptul că și profesorii sunt oameni? Şi cadrele didactice au la rândul lor acasă familii, dar și-au asumat rolul de a ne educa, zi de zi, copiii (fie că va fi on-line sau fizic, în sala de clasă). Autonomia ne-a fost mult îngrădită, dar este adevărat că aceste măsuri sunt temporare. Tot ceea ce ni se întâmplă azi este un adevărat test pentru întreg mapamondul, nu doar pentru România. Este mult mai simplu să arătăm cu degetul, să ne revoltăm, să acuzăm și să proiectăm frustrările noastre asupra celorlalți. Dragi părinţi nemulţumiţi, îndrăznesc să vă întreb de ce nu acceptați schimbarea? De ce nu căutați soluții viabile pentru binele colectiv? De ce nu sprijiniți sistemul educațional în contextul pandemic?
Nu spun că măsurile actuale sunt cele mai fericite, întotdeauna este loc de mai bine, dar gândiți-vă și la efecte, beneficii și riscuri pe termen mediu și lung și la cum se simte un copil, la așteptările lui, la inteligența lui emoțională. De ce vă rezumați doar la critici, acuzații și egoism? Dragi părinți nemulțumiți, vă mai întreb ce ați fi făcut voi acum, la începerea noului an școlar, dacă ați fi fost în locul profesorilor, inspectorilor generali școlari, ministrului Educației (supranumit “pepsiglas”) și în locul președintelui României? Este dreptul dumneavoastră să vă revoltați, dar nu uitați să fiți umani. Ce vă costă să acceptați lucrurile așa cum sunt? Este necesar să învățăm să supravieţuim încercărilor actuale prin toleranţă, comuniune şi bunătate. Poate greșesc, dar am învățat că noi suntem responsabili pentru ceea ce spunem și ceea ce facem, pentru alegerile pe care le luăm, iar ceilalți sunt responsabili pentru ceea ce spun și ceea ce fac ei.
Schimbarea vă include și pe voi, dragi părinți nemulțumiți, nu doar pe noi. Poate că ar fi indicat să acceptați schimbarea, să o îmbrățișați și să viețuiți cu ea. Poate că va fi greu, dar nu imposibil. Aveți altă soluție în afară de a vă revolta? Dacă da, atunci schimbați conducerea țării. Schimbați ce doriți dumneavoastră. Însă, până veți reuși asta, acceptați faptul că sunteți părinți toată viața, cu multiple responsabilități, 24 din 24 de ore. Locul de muncă poate fi și el schimbat. Alegerile vă aparțin. Însă, nu uitaţi faptul că, în contextul pandemic, provocările sunt din cele mai felurite, de la dotări logistice improprii actului educaţional şi până la legislaţie şi mentalităţi. Mai ales mentalităţi. Este un cerc vicios, dar provocările sunt cu atât mai mari, cu cât focusul va fi pe cadrele didactice. Este adevărat că se impune schimbarea paradigmelor gândite acum 20 ani, cu cele care vor opera în următorii 20 de ani. Atâta timp cât binele nostru este identificat ca binele colectiv, atunci când soarta aproapelui este la fel de importantă ca propria noastră soartă şi dacă binele public este parte din viaţa fiecărui membru al colectivităţii, orice iniţiativă din partea voastră se va bucura de susţinere şi succes. În concluzie, reconcilierea societăţii româneşti este condiţia evoluţiei. Să fim solidari și echilibrați, zic.
Alexandra VASILE
