Interlopul Iulian Grigorenco, “săltat” din nou de oamenii legii: scenarii desprinse din filmele cu mafioți

1
17495

Unul dintre frații Grigorenco, și anume Iulian, face colecție de dosare penale. Trimis în judecată pentru proxenetism (dosarul aflându-se pe rol) și pentru trafic de droguri (fiind vorba de alt dosar, aflat în faza de apel), iată că a fost trimis în judecată, din nou, tot pentru trafic de droguri. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, pe 20.01.2023. Iulian Grigorenco și fratele lui sunt cunoscuți ca făcând parte din lumea interlopă de la malul mării. Apropiați ai lui Pitbull (arestat pentru trafic de droguri în dosarul în care apare și afaceristul Daniel Rafte), frații Grigorenco au fost implicați, de-a lungul vremii, în multe scandaluri și răfuieli. Au fost anchetați în mai multe dosare penale, iar ”treaba” continuă.

Noul dosar în care a fost trimis în judecată de DIICOT este tot pentru trafic de droguri. După ce va trece prin faza de cameră preliminară, va începe judecata.

Însă, Iulian Grigorenco își așteaptă pedeapsa și în dosarul de proxenetism, în care a fost trimis în judecată pe 6.09.2021, alături de Daniel Grigorenco, Claudia Georgiana Antonache și Vasile Grigorenco. Următorul termen a fost stabilit, la Tribunalul Constanța, pe 1.02.2023.

Frații Grigorenco nu sunt pentru prima dată cercetați pentru proxenetism. Detalii aici: Zece persoane vor fi audiate ca martori în dosarul de proxenetism al fraților Grigorenco

Premieră a DNA Constanța: Grigorenco, săltat pentru trafic de droguri

De asemenea, Iulian Grigorenco mai este trimis într-un dosar, pentru trafic de droguri. Ancheta este a DNA Constanța și putem spune că este o premieră pe acest palier. A fost trimis în judecată pe 23.02.2021, alături de Alexandru Stan, ambii fiind condamnați pe fond la 6 ani și 6 luni (Iulian Grigorenco) și 5 ani (Alexandru Stan).

Amintim că totul a început în septembrie 2020, când procurorii DNA Constanța, în timp ce anchetau unele infracțiuni de corupție de pe raza orașului Eforie, au demarat cercetări și cu privire la alte infracțiuni în care erau implicate patru persoane, cum ar fi traficul de droguri, punerea în circulație de valori falsificate, camătă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Astfel, acest dosar a fost disjuns din cel în care erau anchetate unele fapte de corupție, iar cei 4 indivizi suspectați au fost reținuți, la momentul respectiv. Este vorba despre Niculae Stănică, Iulian Grigorenco, Alexandru Stan și Emanuel Bahica. În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează că, în perioada august 2020 – 31 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei patru inculpați ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA). În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate. De asemenea, la domiciliile a doi dintre inculpați (unul dintre ei ocupându-se și cu activități de cămătărie) au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA), 79,7 grame canabis și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept. Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Imagini desprinse din filme cu mafioți

Au avut loc și interceptări, dar și filmări în cauză, iar rezultatul a fost parcă desprins din filmele cu mafioți. Cocaină, bani falși, tranzacții – toate acestea discutate într-un bar din Techirghiol sau la domiciliul lui Grigorenco, care era foarte sigur pe el în toate negocierile și totul părea foarte simplu întrucât găsea rezolvare la orice, sunând un ”frate” și făcând rost de ce era nevoie, prafuri, pilule sau servicii.

Însă, Iulian Grigorenco și Alexandru Stan au fost trimiși în judecată separat.

Și Bahica a fost condamnat, dar separat. Detalii aici: Condamnat pentru trafic de droguri, în singurul dosar instrumentat de DNA Constanța pentru astfel de fapte

Și ceilalți sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Așa cum este precizat mai sus, frații Grigorenco sunt cunoscuți în lumea interlopă de la malul mării. Scandaluri în zonele cluburilor, răfuieli, droguri și proxenetism. Sunt din același cerc cu Nas (Bădrăgan), Pitbull, Victor Mânuță etc. De asemenea, sunt cunoștințe și cu cei care s-au împușcat în Km 4 – 5.

Iar acum urmează să înceapă judecata în noul dosar pentru trafic de droguri.

Liliana BELCIUG

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.