„Stațiunea Mamaia nu mai e ce-a fost”. De această propoziţie ne lovim des când vorbim despre litoralul românesc, motivul fiind acela binecunoscut de constănţeni: „tone de betoane” au fost împrăștiate în acea zonă, spaţiile verzi fiind „înghiţite” de construcţii haotice.
Încetul cu încetul stațiunea, odinioară preferată de turiști și constănțeni, se va transforma într-un cartier al Constanței. Unii spun că deja este un cartier al Constanţei. Foarte mulți investitori preferă această zonă pentru că cererile de cazare sunt foarte mari. Cluburile și petrecerile ce au loc în fiecare noapte pe malul mării din stațiunea Mamaia atrag an de an tinerii care vin pentru distracție și baia în mare. Totuşi, în ritmul în care se construieşte, câţi vor mai reveni în Mamaia? Şi ce se va întâmpla cu zona cluburilor, acolo unde sunt plănuite blocuri-turn? Sunt întrebări la care primarul Decebal Făgădău nu a răspuns, deşi Focus Press i-a adresat întrebarea: „Care este viziunea pentru această zonă?”.
Despre staţiunea Mamaia:
Aceasta a luat naștere prin anul 1906 la inițiativa primarului de pe atunci al Constanței, prof. Ion Bănescu, care a gândit că acest loc trebuie să se amenajeze deoarece fosta plajă („La Vii”) devenise impracticabilă odată cu construirea, din 1899, a noului port maritim. Mamaia este construită pe un grind litoral între Marea Neagră și limanul numit Siutghiol (Süt-Göl: „lacul lăptos” în turcește). Grindul are o lungime de 8 km, însă o lățime de doar 300 m.
Se cunoaște faptul că această stațiunea a reprezentant și un loc drag al Familiei Regale, astfel în stațiunea Mamaia a fost construită Vila Regală, prin anii ’20.
”Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârșitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca niște petale de flori aruncate de zâne, băi de mare și acel râs ce izbucnește anume când năvălește asupra ta apa rece, foșnetul șoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâșie de spumă albă ca zăpada; jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniți de bucurie și alergând ca niște ogari cenușii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericre; bone cu uneltele necesare pentru baie: cu umbrele de soare și cuvinte de dojană, apoi iarăși râsete, râsete. Bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii”, spunea Regina Maria.
Primul hotel construit aici a fost Hotelul Rex, care și-a păstrat arhitectura originală. Din păcate, multe clădiri din stațiunea au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Și Nicolae Ceaușescu era de părere că în Mamaia trebuie să se construiască mai multe hoteluri pentru că era nevoie, având în vedere că foarte mulți turiști preferau acest loc, iar planurile acestuia se încadrau perfect cu ceea ce însemna o stațiune. Hotelurile erau poziționate perfect, spațiile verzi la locul lor, iar plaja era liberă și putea fi cutreierată de turiști, pentru că nu existau ceea ce întâlnim astăzi: construcții pe plajă și înghesuite sau construcţii care umbresc plaja.
În mandatele fostului primar, fiecare porțiune liberă din stațiune a fost transformată în spații private pe care s-au construit de la hoteluri și blocuri, la amenajarea cluburilor de fițe, iar Mamaia s-a transformat din stațiune într-o ”fabrică de făcut bani”.
Doar amintirea locurilor de odinioară a rămas în memoria constănțenilor, care postează, periodic, imagini cu Mamaia de altădată.
Legenda numelui ”Mamaia”
Prima legendă, de citit în Legende din ținuturi dobrogene, de Eugenia Doina Gemală, spune povestea lui Costea Alisandru, care trăia pe vremea otomanilor, în zona lacului Siutghiol (în traducere „lacul de lapte”), actual stațiunea Mamaia.
Se mais pune că pașa de Babadag venea adesea la stâna unui român, Costea Alisandru. Casa lui era deschisă pentru pașa, care îi cunoștea familia – soția, Lia, și o fată. Cu timpul, pașa l-a adus cu el pe Enver, fiul adolescent, care s-a îndrăgostit de fiica lui Costea. Evident, ca în prea multe povești de secol XIX, adolescentului a răpit fata și a urcat cu ea într-o barcă. Fata se împotrivea și, în timp ce încerca să scape, striga „Mama Lia, Mama Lia!”. Povestea are un final tragic: fata cade din barcă și moare înecată, iar băiatul sare după ea și strigă „Mamala, mamala!”. La rândul lui, Enver moare înecat, iar tatăl său construiește o moară, în amintirea copiilor. În jurul ei s-a întemeiat un sat, care s-a numit Mamaia.
Loredana MIHAI
sursa foto Mamaia din trecut: Facebook/ Constanţa mea frumoasă!/ Erol Memet
