Costin Răsăuțeanu se află la al treilea mandat de consilier local P.S.D., de această dată în Opoziție, însă. Liderul grupului consilierilor locali P.S.D. Constanța a acceptat să participe la un interviu Focus Press, pentru a răspunde întrebărilor cu privire la activitatea Consiliului Local și implementarea proiectelor administrației locale.
„Așa este în politică, așa este în viață, oamenii decid, iar constănțenii de data aceasta au decis să schimbe conducerea Primăriei. Noi ca partid, P.S.D., am reușit să luăm un scor destul de bun la alegerile locale, un scor care, personal, pentru Consiliul Local, era de așteptat, având în vedere acest trend care, din păcate, a fost îmbrățișat de cât mai multă lume, poate și din lipsa unei comunicări mai acurate.
Am greșit că nu am comunicat, cu toate că s-a muncit foarte mult, s-au făcut și greșeli și bineînțeles că oamenii și-au spus cuvântul.
Cu toate acestea, eu cred că experiența pe care am acumulat-o este necesară, datorită lucrurilor frumoase pe care le-am făcut împreună cu echipa, lucrurilor pe care ni le dorim să le facem de acum încolo cu actuala echipă, cu cei șapte consilieri colegi de-ai mei și, implicit, cu tot Consiliul Local. Este drept, noi suntem minoritari, suntem în Opoziție. Opoziția poate să fie sănătoasă, alternanța poate să fie sănătoasă pentru democrație“, a declarat fostul viceprimar al Constanței, Costin Răsăuțeanu, cu privire la rezultatul alegerilor locale din septembrie 2020 și schimbarea administrației locale.
Ce vor face consilierii locali P.S.D. din Opoziție?
Potrivit liderului grupului consilierilor locali P.S.D. Constanța, aceștia vor monitoriza implementarea proiectelor demarate de fosta conducere a Primăriei Constanța și aflate încă în derulare, cum ar fi reabilitarea Cazinoului, construirea Sălii Polivalente, reabilitarea marilor bulevarde etc.
Iar Răsăuțeanu promite că aleșii locali P.S.D. nu se vor împotrivi niciunei decizii sau proiecte ce vin să îmbunătățească nivelul de trai al constănțenilor.
„Noi începusem un proces de reabilitare, de modernizare a spațiilor verzi, de modernizare a bulevardelor și aceasta va fi o preocupare primordială a consilierilor P.S.D., de a monitoriza, de a avea grijă ca proiectele demarate de P.S.D. în Constanța să fie implementate fără întârziere și cu succes. Pentru că dacă nu vor fi implementate și vor fi întârziate există riscul să se piardă aceste surse de finanțare: fonduri europene și fonduri de la bugetul național, prin diferite programe.
Cele două obiective majore de investiții demarate de P.S.D. Constanța sunt reabilitarea Cazinoului, pentru care s-a semnat contractul anul trecut, pe vremea aceasta, și construirea Sălii Polivalente, care se află într-un stadiu satisfăcător, din punctul meu de vedere, și este foarte important să continue lucrările. Trebuie să continue și proiectele acestea majore de infrastructură care au menirea să modernizeze infrastructura, mobilierul urban, ele toate sunt integrate în filozofia unui plan de mobilitate urbană care trebuie să răspundă unor standarde europene. Și aici, fără lipsă de modestie, trebuie să vă spun că este meritul nostru, al P.S.D. Constanța, că am reușit să semnăm aceste contracte și că astăzi ele se află în implementare.
Cred că rolul nostru va fi acela de a avea grijă ca aceste proiecte să continue și în urma întâlnirilor cu constănțenii, să preluăm mare parte din dorințe, din probleme, noi le știm, dar cred că dialogul cu cetățenii orașului trebuie să existe și să avem o radiografie corectă a momentului, tocmai pentru a răspunde nevoilor și a venit cu inițiative, hotărâri de Consiliu Local astfel încât să rezolvăm multe probleme.
Nu știu ce succes vom avea, pentru că suntem minoritari, noi suntem opt consilieri vs. 19 consilieri ai Puterii, P.N.L. – U.S.R.-P.L.U.S., dânșii au acum Puterea, dânșii au Guvernul și cred că au toate pârghiile să facă treabă. Din păcate, nu prea fac! Aud doar declarații, aud doar cum, în continuare, se plâng de vechea moștenire, dar eu cred că moștenirea este una bogată, dincolo de faptul că, probabil, o să le ia ceva timp să înțeleagă cum funcționează Codul Administrativ sau cum funcționează din punct de vedere local administrația locală. Își vor da seama că ceea ce au afirmat în campanie, dincolo că probabil au mințit, dar își vor da seama că minciuna are picioare scurte și cred că și constănțenii își vor da seama că ceea ce au promis în campanie a fost o minciună.
Îmi doresc să se facă lucrurile bune pe care noi le-am lăsat și să se completeze, acolo unde e de îmbunătățit. Noi, ca partid, atitudinea noastră va fi una echilibrată, decentă, pentru că ne interesează ca proiectele de interes general, de interes major pentru constănțeni, dacă sunt bune și sunt pentru oraș, să treacă. Nu vom vota împotriva unor proiecte care au menirea să îmbunătățească, să ridice nivelul de trai al constănțenilor sau să îmbunătățească, să ridice standardul orașului“, a promis Costin Răsăuțeanu.
De ce doar puțin peste 100 de străzi asfaltate/reabilitate în oraș?!
Fostul viceprimar al Constanței a declarat că fosta administrație locală nu a reușit să asfalteze decât 110 străzi din oraș din cauza situațiilor juridice patrimoniale întâlnite în teren, chiar din imposibilitatea trasării unor artere din lipsa suprafețelor necesare în domeniul public al municipiului.
„Noi n-am reușit să asfaltăm decât 110 străzi tocmai din cauza situațiilor juridice patrimoniale pe care le-am întâlnit în teren. Acum văd că și dânșii le-au descoperit. Noi le-am spus de fiecare dată, și în discuții și în audiențe, în schimb ei au mințit. Ei au venit și i-au mințit pe oameni și au spus «nu, domne, se poate asfalta, vă minte Primăria». Când, de fapt, nu se putea asfalta, pentru că dacă Municipalitatea nu deține terenul respectiv pe unde trebuie să treacă strada, respectiv trotuarul, se cheamă deturnare de fonduri, deci este ilegal să asfaltezi o proprietate privată. Și tocmai de aceea trebuiau întreprinse niște demersuri juridice astfel încât terenul respectiv să devină cumva domeniu public. Și de aia au fost situații unde a durat foarte mult și nu s-a întâmplat așa cum ne-am dorit noi să asflatăm mai multe străzi decât am asfaltat. Deci au fost niște situații juridice care ne-au blocat, ne-au creat aceste opreliști. Astăzi văd că le-au descoperit și dânșii, sper să le deblocheze mai repede și să asfalteze“, speră Costin Răsăuțeanu.
Această problemă este întâlnită și în Palazu Mare sau în cartierul Compozitorilor, cu locuitorii cărora s-a întâlnit de curând și primarul Vergil Chițac, în speranța rezolvării acestui impas. Astfel, aceștia vor trebui să cedeze domeniului public suprafețe de teren din proprietățile lor pentru a putea fi trasate străzi.
„Problema este legată de cum s-a construit. Poți să spui că ai autorizat pentru că ai avea o reglementare urbanistică acolo. Am auzit povestea asta că nu se mai semnează autorizații unde nu sunt utilități și așa mai departe. Păi, în primul rând, trebuie modificată Legea 50 ca să poți să faci așa ceva, pentru că altfel faci abuz în serviciu. Atâta timp cât există o reglementare urbanistică, fie prin P.U.G., fie prin P.U.Z., niște indicatori urbanistici stabiliți prin hotărâre de Consiliu Local, ea devine o lege locală și trebuie să o execuți, să o aplici. Este foarte important, într-adevăr, cum se construiește acel imobil astfel încât să se țină cont de cum este stabilit pe unde trec străzile, pe unde trece trotuarul, să se țină cont de acele retrageri. Dincolo de asta, cred că a ținut și de buna credință, de intenția proprietarilor, dar și de Primărie, într-adevăr. Lucrurile se pot remedia, numai că este un proces destul de greoi. Dar nu poți să spui că nu mai autorizezi, este dreptul omului, plecând de la Constituție“, a explicat Răsăuțeanu.
Operatorii economici nu prea se grăbesc să aloce fondurile necesare pentru îngroparea cablurilor
Costin Răsăuțeanu a vorbit în cadrul interviului Focus Press și despre îngroparea cablurilor de pe stâlp, un proces care speră să se continue pe bulevardele și străzile Lăpușneanu, Soveja, 1 Decembrie, 1 Mai etc.
„A fost un proces destul de greu să migrăm cablurile de pe bulevardele principale ale orașului în subteran, pe bani privați. Pentru că Municipalitatea nu a plătit niciun ban pentru ca aceste cabluri de pe B-dul Mamaia, Ferdinand, Aurel Vlaicu să fie îngropate.
Am avut de ales să facem acest lucru pe banii constănțenilor sau pe banii privaților, ale operatorilor. Am ales să facem așa ceva pe banii operatorilor. Ca să poți să faci așa ceva, trebuie să se adune mai mulți operatori economici care au interes în acest domeniu, să pună bani și să se apuce de lucrare. La început lucrurile au fost ușor de organizat, toată lumea a spus da, se ajunsese la o valoare de investiție destul de mare și pe parcurs dintre ei au mai renunțat. Acea valoare estimată dacă la început o împărțeai la 20 de operatori economici, spre sfârșit a trebuit să o împarți la 7 sau la 4.
Noi am prins în proiectul de modernizare a marilor bulevarde cu finanțare europeană posibilitatea ca aceste costuri să fie împărțite. Odată cu modernizarea sistemului de iluminat pe marile bulevarde să creăm și o canalizație care să ofere posibilitatea acestor operatori economici să migreze, iar costurile până la camerete, acele camere unde pot lucra și pot interveni pe acele tubete, să fie plătite de către operatorul economic.
Sper să se continue această abordare astfel încât și pe Bulevardul Lăpușneanu și pe Soveja, respectiv 1 Decembrie, 1 Mai să migrăm aceste cabluri“, a precizat fostul viceprimar despre îngroparea cablurilor.
De ce s-a inițiat atât de târziu elaborarea Registrului Spațiilor Verzi și a Planului Urbanistic General?
Nu în ultimul rând, consilierul local P.S.D. a vorbit despre spațiile verzi, haosul imobiliar din oraș, Planul Urbanistic General și acuzațiile constănțenilor cu privire la aceste probleme, ce vizau fosta administrație locală.
„Registrul Spațiilor Verzi a fost demarat de către noi, iar în octombrie 2020 studiile erau undeva aproape de final și înțeleg că au mai cerut dânșii niște verificări. Este un adevăr faptul că orașul nu a avut niciodată un astfel de registru și că administrația P.S.D. a demarat și a și finalizat, până la urmă, acest Registru al Spațiilor Verzi, pentru că termenul era sfârșitul anului 2020. Acum că cineva a intervenit și a întârziat închiderea acestui registru pentru că nu știu ce s-a mai dorit, cu toate că acolo s-au georeferențiat toate aspectele relevante care pot ajuta în implementarea și în elaboarea Planului Urbanistic General, care ar trebuie să urmeze acest Registru al Spațiilor Verzi, fără de care P.U.G.-ul ar fi incomplet, nu mai este treaba noastră.
Noi am demarat și elaborarea P.U.G.-ului și se afla într-un stadiu, zic eu, chiar dacă au fost niște contestații, fără de întors. Noi am așezat lucrurile pe un făgăș normal, ne-am preocupat în ultimii cinci ani ca pe spațiile verzi să nu se mai construiască haotic sau deloc, pentru că au fost niște situații.
Vizual există anumite spații verzi, pe care oamenii le percep ca fiind spațiu verde. Dar din punct de vedere patrimonial, neexistând acest Registru al Spațiilor Verzi, ele erau terenuri libere, construibile. Și atunci noi ne-am dorit să reparăm această anomalie, prinzând în acest registru terenuri care erau în proprietatea Municipiului Constanța. Au fost situații în care au fost terenuri, pe zone de spații verzi, în proprietate privată și acolo, după încheierea acestui Registru al Spațiilor Verzi urma să facem niște discuții serioase, sincere cu proprietarii acelor terenuri să găsim o soluție astfel încât acolo să nu se mai construiască.
Deci, sunt foarte multe probleme care din afară par rezolvabile, dar când te apuci de ele de lovești de drepturi constituționale, de legi care apără proprietarul și sunt lucrurile pe care trebuie să le știi cum să le faci și durează foarte mult.
Poate trebuia să se întâmple mai devreme acest lucru, să inițiem Registrul Spațiilor Verzi și Planul Urbanistic General, dar noi am inițiat imediat după ce am intrat în plin în mandatul 2016 -2020 acest proces cu Registrul Spațiilor Verzi. Numai că un an de zile ne-a luat până am reușit să semnăm un contract de eleborare a acestui studiu, au fost niște contestații, iar să lucrezi, să elaborezi un Registrul al Spațiilor Verzi durează: trebuie măsurat fiecare centimetru în tot oraș, trebuie numărați toți pomii, sunt o grămadă de aspecte tehnice care durează. S-au mișcat destul de bine cei care au elaborat studiul“, a mai spus Costin Răsăuțeanu.
Acuzațiile constănțenilor potrivit cărora s-a întârziat inițierea proceselor de elaborare a Registrului Spațiilor Verzi și a Planului Urbanistic General ca să se permită apariția cât mai multor proiecte imobiliare în municipiu, chiar și pe spațiile verzi, Costin Răsăuțeanu nu le confirmă, dar nici nu le infirmă, considerându-le un punct de vedere.
Alte declarații despre Sala Polivalentă, Roata Panoramică și organizarea de șantier de la Poarta 1, Constanța Capitala Tineretului, deficitul bugetar, Strategia Culturală a Constanței și centrele de vaccinare antiCOVID din municipiu, în materialul video.
Culmea, cu privire la centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional, care trebuia să fie gata până pe 15 ianuarie a.c., Răsăuțeanu susține că administrația locală nu a făcut niciun demers pentru amenajarea acestuia până acum, măcar pentru compartimentarea spațiului, pentru dotarea sa logistică. Chiar că soluția găsită deocamdată de liderii politici actuali pentru deschiderea acestuia ar fi luarea mobilierului din Primărie, din cabinetele medicale, și mutarea lui în Pavilion.
VIDEO:
Valentin ISPAS
Citește și: