Editorial semnat de medicul Loti Popescu, Master European Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, coordonator județean P.N.XII.1. din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău:
Când pleci, vezi cine te-a iubit. Nu afli noutăți, de altfel și tu îi iubești pe ei, dar în momentul acela devine evident. Și pentru tine. Și pentru ei. Și afli și cât și cum. Culmea, trebuie să pleci ca să se arate toți în fapt.
Nu-i corect. Dar e adevărat.
Tu taci. Nu spui că pleci. Nici nu știi cu adevărat dacă vei pleca. Și atunci când afli că vei pleca și spui asta, fiecare primește vestea în felul său. Și se manifestă în felul sau. Și vezi: surprindere, uimire, disperare, tristețe…
Unii tac. Cei care te iubesc cel mai mult tac cel mai mult. Și vor să se acomodeze deja cu plecarea ta și fug. Alții plâng. Alții vorbesc încontinuu. Unii oftează. Alții nu te mai privesc în ochi. Tu faci toate astea, dar nu chiar în fața lor.
Și apoi vin urările pentru noua ta viață. Departe de ei. Cuvinte de bine. Unii sunt triști pentru că nu vă veți mai vedea. Unii stabilesc deja întâlnirea următoare. La tine. Sau la ei.
Te leagă zile și ani de foarte mulți dintre ei. Cu bune și cu rele. Cu de toate. Plecările nu sunt ușoare. Plecările sunt…adânci.
Rămâne tot ce v-a legat. Rămân clipele frumoase, cuvintele rostite, dar mai ales cele nerostite….cuvintele tăcerilor dintre noi…cuvintele care se rostogolesc nevorbite….Și îți dai seama că nici n-ai fotografii măcar, chiar cu toți.
Și apoi vine acomodarea cu noua viață. Cum e? Vine prea devreme întrebarea, încă nu ai avut timp să afli. Cât îți mai trebuie? Nu știi. E bine. E, totuși, foarte diferit.
Încerci să îți continui viața ca și când nimic nu s-a schimbat. Dar e schimbat. Totul. Omul de lângă tine e (din fericire!) același, cărțile, hainele…S-a schimbat, însă, rutina. Asta ar trebui să fie de bine. Se creează noi rețele neuronale. Sper. Așa zice cartea. O veste bună în comparație cu firele de păr care cad. De stres.
În tot tabloul acesta îți dai seama că este ceva care rămâne, veșnic, cu tine. Dumnezeu. Pentru că vrei, cu disperare, să te agăți de ceva. Singura constantă în viețile noastre. Oamenii vin și pleacă. EL RĂMÂNE MEREU. Mă țin de EL. EL e ADEVĂRUL, CALEA și VIAȚA.
Cât a trecut de când am plecat? A trecut ceva. Nu știu cum trece timpul. Suntem în Săptămâna Mare. Oamenii țin post. Dar de ce mai țin post dacă sunt răi cu semenii lor? Întrebare nerăspunsă. E Vinerea Mare. Iisus Hristos a fost răstignit. Oamenii l-au răstignit. Cu mii de ani în urmă. Și facem asta și acum. Noi îl răstignim pe Hristos de fiecare dată când suntem răi unii cu alții, când mințim, când înșelăm, când uităm să ne iubim, să ne ajutăm, când nu ne pasă de celălalt. Când suntem indiferenți.
Vineri seară am fost în Procesiune pe străzile orașului. A fost impresionant. Mi-au trecut prin minte multe chipuri, zile, întâmplări, cuvinte rostite, vorbe nevorbite, biciuirea lui Iisus Hristos, alegerea oamenilor între Iisus Hristos și Baraba, alegerile oamenilor….alegerile noastre…deciziile noastre…
Astăzi este Sâmbăta Mare. S-a făcut astăzi. Încă puțin și vom celebra Învierea lui Iisus Hristos. Ne vom bucura cu toții de VIAȚĂ! Haideți să fie, cu adevărat, și Învierea noastră. Să lăsăm în urmă toate nedreptățile, toate răutățile, să fim mai buni și să ne iubim cu adevărat. Oriunde ne-am afla! Altfel, Jertfa LUI a fost în zadar.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Dr. Loti POPESCU