Este nevoie ca Raed Arafat să sune la Spitalul Judeţean Constanţa din când în când, pentru ca unii medici să înţeleagă că interesul pacienţilor este mai presus de orgolii. Nu e banc, nu e exagerare. Da, în continuare la Constanţa funcţionează „sfântul telefon”, că altminteri mori pe picioare. Bine, nu că Arafat ar fi de pus în ramă sau că lucrurile nu s-ar fi îmbunătăţit în Judeţean. Nu pot fi nedreaptă. E mai bine, dar în continuare avem o problemă de atitudine şi de încrâncenare: pacientul şi aparţinătorul „sunt proşti”, medicul şi asistenta sunt „dumnezei”. Nu. Ei trebuie să înţeleagă că pacientul şi aparţinătorul se lasă pe mâinile lor, dar că în egală măsură sunt speriaţi de moarte, îşi fac griji şi că au nevoie de înţelegere. Se cheamă empatie şi vă spun că am văzut-o la destui medici. Şi chiar cred că, în ciuda neajunsurilor (multă muncă, mulţi pacienţi etc. etc.), medicul poate fi şi blând. Şi modest. Şi dedicat. Şi că poate lucra bine şi fără să fie atenţioant de „sfântul telefon”.
Da, ne-am săturat cu toţii de cei care se tratează „de pe net” sau „ştiu ei mai bine” decât doctorul, că au citit pe Facebook. Dar cum combatem avalanşa de „medici” absolvenţi de cursuri pe Facebook? Păi, o variantă ar fi ca adevăraţii medici să-şi amintească de faptul că lucrează cu oameni aflaţi în suferinţă şi că dacă n-ar mai da peste nas „profanilor” şi n-ar repezi pacientul, pacientul ar înţelege mai bine care este situaţia lui, s-ar linişti, n-ar mai deveni nervos, obraznic, pus pe harţă.
Să amintesc şi pacienţii care n-au cei 7 ani de acasă? Da, sunt şi din ăştia. Dar, medicul care are atâta amar de carte învăţată se presupune că e mai bun decât toţi cei fără 7 ani de acasă, mai bun decât mine şi mulţi. Sau cel puţin aşa aş vrea să fie. Orgoliul şi aroganţa fac rău. Şi să revin la Arafat: da, sună. Da, îl caută aparţinători disperaţi, îi dau SMS-uri şi, atunci când sesizează că e ceva grav, pune mâna pe telefon şi sună la Spitalul Judeţean Constanţa. Îmi imaginez că şi la alte spitale, că, până la urmă, urgenţa asta care e mereu supra-aglomerată e şi creaţia lui. Şi da, după ce sună, se mobilizează spitalul şi dă de cap cazului, iar pacientul e în viaţă. Happy-end. Se putea şi fără intervenţii, nu?
Alexandra CUCU
