Vine fii-miu de afară şi-mi zice!
Fii-miu – Auzi, tată! Zice mama lui George că nu ne mai putem da cu trotinetele, că Făgădău le-a interzis!
Eu – Tăticule, ştii, Decebal Făgădău nu mai este primar. S-a dus!
Fii-miu – Unde s-a dus?
Eu – Nu prea ştiu? Sigur acasă! Dar Primar nu mai este. E altul acum. Îl cheamă Chiţac Vergil, dacă întrebi pe unii, Felicia Ovanesian, dacă întrebi pe alţii.
Fii-miu – Dar de ce l-au dat afară pe Făgădău? A greșit?
Eu – Nu l-au dat afară. A greşit şi a plecat… singur.
Fii-miu – Şi, nenii ăştia noi primari, de ce nu ne mai lasă să ne dăm cu trotinetele? Dar cu bicicletele ne lasă, ca tu mă laşi!?
Eu – Nu cred, tată, că nu te lasă. Probabil ai înţeles tu greşit.
Fii-miu – Bine! Atunci bagă-mi şi mie 10 RON pe Revolut, că mă duc cu trotineta până la buni, că a făcut papanaşi – şi o zbughi pe uşă până să apuc eu să-i zic să-mi aducă şi mie o porţie.
Uit de discuţie până azi, când citesc la colegii din redacţie că povestea cu trotinetele este cum zicea ăla micu. Nu se poateeee! Dar de ce? – întreb eu pe Vali în redacţie. Şi îmi povesteşte omul toată faza cu trotinetele.
Prima dată când am văzut treaba asta cu trotinetele eram prin Europa. Şi mă gândeam: ce idee bună, poate ajunge şi la noi. Nu era demult. Înainte de pandemie. Şi uite că a ajuns şi la noi, dar… uite că a şi plecat.
La modul cum a facut regulamentul, şi eu aş fi plecat în locul lui Lime sau Bold. Ba, mai mult, nu cred că mai circul nici cu trotineta personală, că risc. Iau vreo amendă şi apoi…
Gata! Merg cu bicicleta. E mai sigur. Dar nu avem piste de biciclete decât până la Lupoaică şi înapoi până la Victoria. Păi şi dacă vreau să merg la pâine? Gata! Nu mai merg nici cu bicicleta. A zis dl primar că ne umple de piste de biciclete până în 2234, de o să mergem numai cu bicicletele.
Am găsit! Merg cu maşina! E şi mai sigur. Nu tu risc de accidente, nu tu mizerie pe pantaloni, e cald, aer condiţionat, pot să merg până la pâine şi oriunde. Dar ce mă fac când parchez? Cam greu cu parcarea în oraş. Nu prea sunt şi nici nu ştiu ce naiba să fac. Să dau mesaj, să nu dau, că au anulat şi reinstituit regulamentul ăsta la parcare de nu mai ştiu ce să fac. Şi apoi, când mă întorc acasă, poate mă cert cu vecinul, că cică mai nou se lasă şi cu licitaţii între vecini. Acum am înţeles de ce se uita urât la mine vecinul de la 3. Noi cam parcăm pe acelaşi loc, dar depinde care vine primul acasă. Ultimul parchează în poartă la nea Gogu şi, de câte ori intră sau iese nea Gogu, ne sună să ne mişcăm maşina, să poată deschide şi el poarta. Bun băiat, nea Gogu! Sa mor dacă aş face treaba asta cu sunatul să poată deschide poarta. Clar! Nu mai merg nici cu maşina!
Merg pe jos! Azi nu pot, că este foarte urât afară! Plouă, ninge, e mizerie şi bunica e departe!
Am decis! Stau acasă! Şi aşa e pandemie. Ce îmi trebuie mie papanaşi?! Nu mă uit cât m-am făcut în pandemia asta?!
Zis şi făcut! Mă ridic de pe canapea, deschid uşa de la intrare şi dau drumul la câine să iasă la un pipi şi el. Dacă se întoarce… bine! Dacă nu… îmi iau altul! Sunt destui pe stradă, am de unde alege şi îl fac fericit şi pe dl viceprimar Rusu.
Al vostru, Fiul Cetăţii, crescut la umbra lui Publius Ovidius Naso!
