Regulile de comunicare evoluează, se schimbă, se adaptează la tendințe, dar unii purtători de cuvânt, cu girul mai marilor instituțiilor pe care le reprezintă le-au adaptat atât de tare încât au băgat instituția purtătorului de cuvânt în comă.
Între ceea ce înveți într-o facultate de Științele Comunicării despre ce înseamnă un purtător de cuvânt și la ce s-a ajuns, este diferența dintre „Bună seara, iubito!“ a Loredanei Groza din anii 80 și ceea ce face acum.
Dacă, teoretic, un purtător de cuvânt trebuie să aibă grijă de imaginea instituției pe care o reprezintă, practic, puțini mai sunt cei care fac acest lucru. Unghiuțe, păr în vânt și crize și senzația că sunt un mic Sfântu Petru care deține cheia către mai sus și a informației absolute. Și Facebook. Mult. Cel mai trist este că unor șefi le place această situație și se complac. Sub acest scut reprezentat de purtătorul de cuvânt (vorba vine, așa e titulatura), își văd mai departe de treburile administrative: presa latră și nu se aude până sus, instituția merge mai departe.
Rețelele de socializare au și ele rolul lor, informația – cea pe care o vrei TU ajunge la populație, sub forma exact dorită. Nu ar fi o problemă, dar s-a ajuns ca după ce la început de an, fiecare instituție să îți ceara să te acreditezi – cerere, copie CI, copie legitimație etc și după ce completezi, printezi, scanezi, trimiți un top de hârtie, informația să zboare de la instituție direct în mediul online. Cu puțin noroc, ești pe fază și vezi postarea. Ulterior, te trezești cu un copy/paste de pe Facebook, cu emoticoane cu tot: mașinuțe, seringi, inimioare, thumbup, etc pe post de comunicat de presă. Sau cu un link spre acea postare. Sau nimic. E online, vede cine vede. Punct. Facem un print screen la postare cu like-uri, dam print, băgăm la mapă cu activitea și gata.
Într-o instituție, comunicarea este atât de mirabolantă încât colegii au lansat ideea de a face o petiție către conducere pentru schimbarea din funcție a persoanelor cărora li s-au trasat aceste sarcini.
În alta, s-a schimbat purtătorul de cuvânt. Să tot fi o lună de zile. Oficial, nu a fost anunțat nimic. (Se așteaptă un eveniment ceva în care să fie prezentat). Am aflat, i-am acordat tot creditul și am cerut un CV, să îl prezentăm lumii întregi: mâine, a fost răspunsul. Nici nu mai știu de câte ori a venit și trecut mâine. În schimb, facem selfi-uri la evenimente oficiale, viața este minunată.
Să mai aducem aminte de întrebări simple, cu răspunsuri la fel de simple, pentru care se cere solicitare în baza Legii 544, cea cu liberul acces la informație? Și de multe ori primești răspunsuri atât de ambigue, de două pagini în care nu se spune nimic… asta dacă primești răspuns.
Mai sunt și grupurile de whatsapp ale unor instituții unde, deși mesajele ajung unde trebuie, nu există nici cel mai infim bun simț de a răspunde, orice, dacă nu există informația cerută. Îți dă cu seen și atât. Nu ești suficient de important.
Din fericire, sunt și oameni în această funcție, în mod oficial sau doar însărcinați să comunice în anumite situații, care își dau toată silința pentru ca informația să circule, de multe ori în timp real cu evenimentul. Tot respectul.
În rest, haideți să dăm un reset.
Cătălin SCHIPOR


























